Dezbatere sa fie, dar sa stim si noi!

Preşedintele României. USL. Plagiatul Primului Ministru, negat, tolerat, acceptat. Referendum. Alegerea de a vota/de a nu vota. Drepturi  constituţionale. Mass media şi scandalurile aferente. Implicarea Europei. Jocurile Olimpice. Am acoperit toate subiectele fierbinţi ale ultimelor săptămâni?

Motive de polemică există din abundenţă. Din păcate, am ajuns în punctul în care mi-e groază de momentul în care astfel de subiecte sunt atinse în spaţiul public şi în discuţii private, deoarece lipseşte un lucru esenţial: bunul simţ polemic. Recunosc cu ruşine că apatia a pus stăpânire pe mine de multă vreme şi aşteptările mele în raport cu dezbaterea în mass media şi în instituţiile publice sunt scăzute. Pe de altă parte, nu m-aş fi aşteptat să resimt această lipsă acută de argumente, înlocuite de insulte, comentarii răutăcioase şi atacuri nejustificate, in private. M-am confruntat cu agresivitate pe post de polemică în discuţii la bere sau banale schimburi de replici pe Facebook (această curte gălăgioasă, plină de opinii). Oricine e anti-USL este catalogat imediat ca susţinător al preşedintelui, printr-un exerciţiu de logică de neînţeles. Manifestările de entuziasm faţă de participarea sportivilor români la JO 2012 sunt patriotarde, iar opiniile argumentate sunt respinse fără prea multe explicaţii.

M-am gândit, am socotit, am încercat să las copacii deoparte şi să observ pădurea în ansamblu şi am ajuns la o concluzie tristă: cu dezbaterea nu stăm foarte bine. Indiferent de nivelul de educaţie, informare şi adaptare socială, obiceiurile bune în materie de susţinere argumentată a opiniilor proprii lipsesc. Conform definiţiei din DEX, dezbaterea presupune analiză, examinare, implicit formularea unor argumente pro şi contra, în tratarea unei chestiuni. Obiectivitatea absolută nu intră în discuţie, dat fiind faptul că însăşi conceptul de dezbatere presupune existenţa unui parti-pris. Asta nu înseamnă, pe de altă parte, că argumentarea informată trebuie înlocuită de atacul de mahala.

Mi-am amintit de concursurile de „debate” din filmele americane şi mă întrebam dacă or exista şi la noi astfel de evenimente, cluburi de dezbatere, medii în care să poată fi educat bunul simţ polemic. Surpriza plăcută a fost să descopăr că există ARDOR – Asociaţia Română de Dezbateri, Oratorie şi Retorică, organizaţie nonguvernamentală, non-profit, cu state vechi (1998), activă în mediul preuniversitar şi universitar. Cu alte cuvinte, cauza nu este pierdută. Dacă noi, cei mai „bătrâni” nu prea avem ce face, doar să tratăm această lipsă, generaţiile mai proaspete pornesc cu atuul de a învăţa la timp ce presupune un schimb constructiv de idei. Discuţia cu  doamna Monica  Mocanu, preşedinte executiv ARDOR, mi-a hrănit entuziasmul. E o plăcere să stai de vorbă cu un om pasionat şi să ai ocazia de a înţelege un fenomen care poate schimba perspectiva asupra lucrurilor. Nu e timpul pierdut nici pentru adulţi, în fond. Nelămuririle mele şi-au găsit forma în trei întrebări esenţiale, (aparent) simple:

1. De ce ar fi nevoie pentru a convinge adulţii că este necesar să înveţe cum se poartă o dezbatere?

M.M.:  Chestiunea aceasta a „învăţării” este una relativ simplă. Nu e nevoie de mult mai mult decât de o sensibilitate pentru căutarea adevărului (sau, mai bine zis, de o rezistenţă la certitudini). Dacă aş avea răspunsul la întrebarea ta aş fi foarte mândră de mine, dar e o chestiune mai largă care cuprinde atât noţiuni mai sofisticate precum discernământul, cât şi chestiuni mai simple precum apelul la bun simţ. Inclusiv în a şti să discerni care dintre lucrurile care sunt puse în faţa noastră spre analiză merita sau nu să fie puse sub lupa debate-ului: de  exemplu, chestiunea holocaustului este una care, din punctul meu de vedere sare dincolo, nu sunt prea multe lucruri de dezbătut şi de la un punct încolo e dezonorant să faci asta.

2. Cum cooperează ARDOR cu instituţiile de stat şi de învăţământ. Cât de mare e deschiderea sistemului educaţional faţă de noţiunea de debate?

M.M.: ARDOR  este partener cu diverse instituţii, în special liceele în care elevii vin la cluburile de debate. Din fericire, Ministerul Educaţiei este deja partener strategic în încercarea noastră de a „invada” cât mai multe licee cu aceasta practică. Tot din fericire, mulţi dintre elevii care au practicat debate-ul în liceu se intorc în cluburile lor şi contribuie la perpetuarea tradiţiei în multe locuri. În plus, acea generaţie de adulţi-profesori ai căror copii (personali) sunt la vârsta la care pot veni la club ne devine aliată pentru că ştie ce înseamnă să ai în discuţiile „din casă” un tânăr reflexiv, atent, care se gândeşte de două ori înainte de a afirma ceva, care caută dovezi.

3. (Eu, visând cu ochii deschişi): S-ar putea organiza ateliere de lucru pentru reprezentanţii diverselor categorii de spaţiu public (figuri politice, mass media), să înveţe să dezbată în mod coerent şi rezonabil, lăsând la o parte furiile personale şi comportamentul inadecvat?

M.M.: Debate-ul practicat de noi are o importantă caracteristică de competiţie, ca în mai toate ţările în care se practică în regim asociat cu cel educaţional (în licee şi universităţi). Am organizat, la cerere, ateliere/workshop-uri pentru câteva partide politice sau asociaţii nonguvernamentale, dar, în lipsa unei practici curente, intersectarea rămâne la stadiul de exerciţiu. Nu putem să afirmăm că deţinem monopolul dezbaterilor civilizate din România. Sunt destule personalităţi publice cu care ne simţim solidari, care ni se alătură în demersurile noastre educaţionale. Practica dezbaterii argumentate este una care este internalizată de multă lume, atât în spaţiul academic, cât şi în diverse locuri, unele surprinzătoare.

4. Puteţi face cititorilor SemneBune câteva recomandări editoriale, referitoare la arta dezbaterii şi argumentării?

Mai intâi, mulţumesc editorului acestui blog pentru invitaţie. Recomandările noastre se leagă de manualele de dezbateri şi de oratorie la a căror traducere/adaptare am contribuit şi noi ca asociaţie. Ele nu se mai găsesc însă în librării, dar poate în diverse site-uri mai pot fi achiziţionate.

Tocmai pentru a suplini acest neajuns, am compus la începutul acestui an un ghid pentru profesori şi elevi, care poate fi găsit pe site-ul asociaţiei, dar şi al Ministerului Educaţiei, http://www.edu.ro/index.php/articles/16628. Materialul cuprinde un compendiu de texte şi regulamente care poate să fie de folos atât cuiva care doreşte să practice la nivel competiţional, dar şi cuiva care intenţionează să înţeleagă spiritul unei dezbateri reuşite.

Alte documente sunt şi pe site-ul www.closer2oxford.ro, la categoria „resurse teoretice”, aici sunt anumite modele de dezbateri arbitrate. Multe resurse pot fi, de asemenea, găsite pe site-ul asociaţiei internaţionale la care noi suntem membri, www.idebate.org.

În final, aş face o menţiune: sunt foarte mândră că practica dezbaterilor educaţionale mi-a dat ocazia să văd crescând sute de tineri care simt că e datoria lor să contribuie (mai ales în ultimii ani) la dezvoltarea asociaţiei. E impresionant să vezi atâţia oameni care promovează toleranţa, respectul faţă de argument, rigoarea în raţionamente şi fair-play-ul.

 

După un astfel de schimb de replici revigorant, mi-a mai venit inima la loc. Se poate. Există instrumente şi spaţiu de dezbatere. Mai e nevoie de un strop de bunăvoinţă şi autocontrol. Putem începe cu articolul meu. Cum staţi cu dezbaterea? Păreri?

 

A.

 

sursa foto: Mihai Barbu

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Andreea Banciu

Andreea Banciu
Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.