Dorina Tătăran
Dorina Tătăran
Colaborator SB

Traducătoare de literatură la o casă importantă de editură din România, Dorina a fost premiată în 2012 la ediția a III-a a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, secțiunea Proză scurtă. Este o fidelă cititoare de „sud-americană”. Scrie proză scurtă dar se ferește să publice (încă). Iubește cafeaua și florile.

Număr articole publicate : 176

Raimundo Carrero – Povestea Bernardei Soledade, pantera din sertão

Bernarda Soledade pare un fel de versiune feminină a eroilor din filmele cu bandiţi care speriau Vestul sălbatic, doar că povestea ei îmbracă specificul zonei în care trăieşte şi cu care se identifică. Este amazoana la care visează unii bărbaţi, sigură pe ea, cu un trup de admirat şi cu o hotărâre de neclintit. Cu mişcări de veritabilă panteră, care ştie să se facă admirată şi temută, în acelaşi timp. ...

Citește mai departe

Paul Johnson – Socrate. Un om pentru timpurile noastre

S-a dovedit în primul rând o lectură utilă, pentru că bibliografia folosită de autor este una stufoasă şi interesantă, am aflat astfel detalii peste care nu cred că aş fi dat în căutările mele „nepricepute” despre Socrate şi despre vremurile în care a trăit. În al doilea rând, este o carte care se parcurge uşor, chiar foarte, pentru că avem de-a face cu o biografie a lui Socrate construită în stilul unui... curs, un fel de monolog susţinut de autor în faţa publicului (cititor). Un monolog detaşat, pe un ton uşor ironic, pe alocuri, o ironie britanică, discretă, cum altfel?! ...

Citește mai departe

Al Pacino în dialog cu Lawrence Grobel

Dar Pacino nu vorbeşte doar despre el, vorbeşte despre actorie, despre oameni de toate felurile, despre teatru şi film, despre sărăcie şi bani, despre prietenie, despre faimă, despre ce înseamnă să intri în pielea personajului, despre Shakespeare, despre biscuiţi, despre începuturi, despre roluri comerciale, despre relaţii şi despre multe altele. Şi face fandări elegante când nu vrea să vorbească despre ceva anume. Şi are umor. Un umor fin. ...

Citește mai departe

Simon Mawer, Camera de sticlă

Există un echilibru al frazei şi un joc al proporţiilor care conferă profunzime. În plus, în final, mi-am dat seama că ceea ce m-a fascinat a fost arhitectura cărţii, desprinsă cumva din arhitectura casei. Simplitate şi simetrie. Lumină şi transparenţă. Spaţiu şi structură. Sticlă şi onix. ...

Citește mai departe