Bianca Dobrescu
Editor SB

Studiază filosofia, scrie poezie, este efervescentă și o cititoare împătimită. A fost premiată la Concursul IDC în 2011 este și activistă culturală. A debutat cu poezie la Ed. Grinta în volumul „Toamna asta citim Kafka” (2012). Face jurnalism economic și cultural. Nu-i plac mușchii și lichelele.

Număr articole publicate : 90

Fahrenheit 451de Ray Bradbury

„Traiește ca și cum peste zece secunde ți-ar fi dat să nu mai fii. Privește lumea. E mai fantastică decât orice vis confecționat sau plătit în fabrici. Nu cere nici o garanție, nu cere protecție, asa ceva nu a existat nicicând. Iar dacă ar exista, ar aminti cumva de leneșul care atârnă cu capul în jos într-un copac zi de zi de dimineața până seara și care-și petrece viața dormind. La dracu' cu toate astea, spunea bunicul, scutură copacul și trântește leneșul cu fundul de pamânt." ...

Citește mai departe

Era toamnă în parcul Auteuil

Începusem să dialoghez (crezând că merge, că ajungem undeva, după cum ne-o zicea Descartes - the reading of all good books is like a conversation with the finest men of past centuries -) și a întârziat să-mi răspundă. Eu vorbeam și vorbeam și vorbeam ... după cum mi-e obiceiul, el abia dacă avea timp să se nască, să crească, să se împotrivească, să fugă, să se îndrăgostescă, să cadă, să se ridice, să se înd ...

Citește mai departe

„nepoata Mărioarei lui Iordan”

La primul contact cu realitatea nu-ți puteai lua ochii de la părul ei blond și ochii de cameleon. Mai apoi te fascinau năzdăvăniile. Nu stătea locului. Când o ducea pe Mimilica la cârd (capra), când avea grijă de bunică mergând la cooperativă și luând de ale gurii dând bună ziua stâlpilor însoțită de Bălan (câinele alb, împușcat târziu), când își făcea casă în fiecare copac din grădină primind musafiri și c ...

Citește mai departe

„serghei esenin mi-i urât cu tine”

Mai târziu a învățat că nimeni nu te pregătește pentru moarte și odată cu morțile celorlalți se pierd bucăți din tine, gânduri și stări, mari secrete ale omenirii și așa mai departe. Dar e bine să se piardă, fiindcă toate astea te fac să înțelegi totul altfel, să nu te limitezi, să-ți amintești că n-ai fost ce-ai crezut. Și momentul ăla venea oricum. Oamenii sunt ...

Citește mai departe

Am obosit

Am obosit. Am obosit să mă frământ. Nici să stau locului nu mai pot. Așa o amorțeală îmi cuprinde oasele și cad la pat. Am obosit să cred că te gândești la mine. Și e dureros. Am obosit să visez, fiindcă-i minciună frumoasă. Amăgire, nu alta. Am obosit să citesc povești formidabile cu sfârșituri pe măsură în care toți mor în diferite circumstanțe, care mai de care mai macabre. Am obosit să te aștept. Parcă ...

Citește mai departe

E timpul!

După Nichita Stănescu, „oamenii sunt păsări nemaiîntâlnite/cu aripi crescute înlăuntru” (Lauda omului).  Nimeni nu s-ar fi lăudat vreodată că a atins perfecțiunea. Când eram mică voiam să fiu un vultur. Nu țin minte dacă totul a pornit de la mine. Poate altcineva voia să fie vultur, mi-a surâs ideea și-am început să vreau și eu. Sau poate mă visasem vultur. Și parcă era toamnă și frunzele jucau leapșa … și ...

Citește mai departe

amintiri din călătoria altcuiva (V)

Era vineri treișpe. La două și puțin  ațipisem într-o poziție/„poezie” incomodă, cu o mână sub mine și telefonul în cealaltă, materia cenușie mi se ascundea în perna care nu știu cum ajunsese la picioare. Laptopul alături. (Sub piciorul drept). Continuu alarma. Cât să înjur printre dinți din ce în ce mai tare. La cinci și 45 pleca trenul. La cinci ieșeam pe ușă uitându-mi jumătate din bagaj. Ajung fix în mo ...

Citește mai departe

Portret în lucru (3)

1.5 Camera-n care-și uitase surâsul era închistată în lentila unui călător de ocazie (pe care-n ierni târzii îl găseai pe bancheta din spate a unei mașini de duzină). Camera aceasta îi oferea posibilitatea de a se regăsi de fiecare dată altfel, mereu altfel, într-o căutare disperată (cunoscută probabil și ție; ce, înarmat/ă cu o doză de scepticism ți se pare că ai că ai idee încotro se îndreaptă toate astea ...

Citește mai departe