Stagiunea Teatrului Naţional Iaşi se îmbogăţeşte cu premiera spectacolului
JOC DE PISICI
de Örkény István(câştigător al premiului Kossuth pentru literatură)
9 şi 10 aprilie, ora 18.00, Sala Studio
Regia: Irina Popescu-Boieru
Scenografia: Axenti Marfa
Asistent regie: Irina Creţu
Recent, odată cu anunţarea premierei, am participat şi la o reîntâlnire cu actori ieşeni ai Naţionalului, la care s-a vorbit frumos despre iubire, despre iubire la toate vârstele. Naţionalul ieşean îşi propune, prin Joc de pisici, să repună în valoare şi în scenă texte pline de sevă dramatică, texte care pot pune actorul în dificultate, dar care-l pot duce pe culmile interpretării. În plus, este un spectacol plin de aniversări frumoase, aniversări ce aduc în atenţie valori, zeci de ani petrecuţi pe scena teatrului, dăruiţi emoţiilor.
Spectacolul este unul foarte greu, actorii trec dintr-o stare în alta foarte repede, iar Mihaela Arsenescu – Werner este personajul-locomotivă, care duce greul greului, pentru că trebuie să fie mereu în scenă, nelipsind din acţiune. Partiturile actoriceşti sunt foarte diferite, în care delicateţea subiectului principal este specială. Este vorba despre dragoste, desigur!
Sala Studio Teofil Vâlcu, dincolo de faptul că incomodează jocul actoricesc prin lipsa distanţei dintre public şi actor, ajută foarte mult pentru că emoţia este puternică de ambele părţi.
Poveste de… dragoste!
O frumoasă poveste de dragoste, cu o distribuţie pe măsură: Mihaela Arsenescu-Werner, Monica Bordeianu, Doina Deleanu, Catinca Tudose, Constantin Avădanei, Haruna Condurache, Brânduşa Aciobăniţei, Cosmin Panaite, Bianca Ioan, Irina Creţu.
În această stagiune, trei actori din distribuţia spectacolului Joc de pisici împlinesc frumoşi ani dedicaţi teatrului: Mihaela Arsenescu-Werner(45 de ani de la absolvirea Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale”), Monica Bordeianu şi Constantin Avădanei(35 de ani pe scena Teatrului Naţional Iaşi).
Irina Popescu-Boieru:
„Toţi avem câte ceva de împărţit. Numai cu bătrânii nu mai are nimeni nimic de împărţit. Iar atunci când bătrânii au ceva de împărţit între ei, noi râdem”. Cuvintele autorului Örkény István constituie cel mai nimerit motto al acestui spectacol, care nu încearcă să demonstreze nimic nou, ci doar să constate un adevăr vechi de când lumea: acela că dragostea nu are vârstă. Chiar şi atunci când protagoniştii sunt trecuţi şi de cea de a doua tinereţe, dragostea poate fi la fel de pătimaşă, romantică, dureroasă şi efervescentă ca în adolescenţă. Atâta doar că expresia ei, care nu mai constă în serenade şi buchete de flori, plimbări poetice şi dedicaţii în versuri, întâlniri păcătoase şi secrete, ci în mese cu felul preferat al subiectului adorat – supa de gaina cu zarzavatul alături – poate deveni ridicolă pentru cei ce, străini de blestemul binecuvântat al iubirii în toiul ei, se distrează privind la vârsta biologică a eroilor, nu la vârsta veşnic tânără a sufletului lor. Celor care au trăit vreodată asemeni acestor personaje, spectacolul le va stârni duioase şi amuzante aduceri aminte. Celor prea tineri pentru a întelege, le va stârni doar hohote de ras. Abia târziu, peste multe zeci de ani, îsi vor aminti tot cu duioşie de această piesă şi vor lua aminte.
