Matei Vișniec, viața, cuvintele și Parisul

este parcă venit din alte lumi; mai bune, mai liniștite, mai pline de cuvinte. El vine din lumea cuvintelor, acolo unde ele își au propria viață, propriul destin și propriile neînțelegeri. Da, cuvintele au și ele neînțelegeri, au decepții, dar și bucurii. Într-un moment aproape imperios de necesar de alimentat cu literatură, rezistență prin literatură și cultură, este ambasadorul unui normal care pentru majoritate devine desuet. Într-o lume a mondializării (cum îi place chiar scriitorului să spună), ne vedem nevoiți să venim la teatru ca la un subterfugiu, de reparație interioară a umanității din noi (culmea!),  „Cabaretul cuvintelor” alimentează cu multă candoare, cu viața cuvintelor, cu dorința cuvintelor de a-și recăpăta locul, rădăcinile și… oamenii. Oamenii? Ce sunt oamenii în zilele noastre? Niște fețe care nu mai comunică? Niște chipuri cu privirea în jos, uitând de cer, înlocuind religiile cu rețele sociale virtuale? 

Într-un proiect de inspirație comună, Teatrul Național „V.Alecsandri” din Iași (TNI), împreună cu TVR Iași și Universitatea de Arte „George Enescu”, l-au invitat pe , un contemporan atât de abil în a comunica durerile spirituale , încât ascultându-l, îți dai seama că are o fărâmă importantă de profeție și previzibilitate poetică.

La TNI, într-un „cabaret al cuvintelor”, cu autorul de față

„Cabaretul cuvintelor” este adaptat regizoral de Ovidiu Lazăr, care se joacă cu realitățile mute și le dă glas, le pune în valoare potențialul și le transmite cu o simplitate admirabilă. Felul în care cuvintele ne determină stările, ceea ce sântem în raport cu ele și modul în care ne privesc ele pe noi – mi s-a părut o adevărată provocare artistică. Am realizat că cel mai greu este să-ți imaginezi cuvinte care devin personaje: inimă, școală, caca, speranță și câte și mai câte! Cuvinte sau emoții stranspuse în personaje! Și nu vă spun cine este micul Gopo (Antoniu Cristian Lazăr), dar îl veți descoperi pe scenă, pentru că e un personaj angelic.

Dincolo de asta și de toate discuțiile despre actorii de la TNI, eu cred că au nevoie doar de resuscitare, pentru că zace în ei un munte de talent și dorință de „a fi teatru”. Cum vin din exterior și îi cunosc mai bine pe cei mai tineri, îmi dau seama că totul stă în felul în care, probabil, administrația se raportează la talentul și dăruirea lor. Păcat este că nu se aliniază „planetele-directoare” și pentru ei. Din când în când, profesionalismul unora ca Ovidiu Lazăr și magia textelor unor scriitori ca Matei Vișniec se aliniază și creează scena perfectă pentru noi, spectatorii. Venim cu așteptări sau fără, important este să plecăm acasă de la teatru cu idei noi și puternice pentru măcar trei zile.

Tinerii de la TNI – când îi descoperă și regizorii de film?

Cu riscul de a produce discuții contradictorii, cred că regizorii de film din România ar alege actori buni de la Naționalul ieșean. Horia Veriveș, care e tânăr și debordează de actorie, bucurie pe scenă și aproape că se confundă cu teatrul, mi-a creat, de fiecare dată o impresie specială: se desprinde din decor când apare pe scenă. Strategie actoricească sau nu, dar modul lui de a „fi comic” îmi amintește de un Birlic rebel și nonconformist în arta lui. Aud regizorii de film? Avem tineri actori buni la Iași!

Parisul lui Matei

„Parisul lui Matei” este salvat de Andreea Știliuc (jurnalistă) și Relu Tabără (operator imagine), ambii de la TVR Iași.  Au fost la Paris, într-un proiect-idee de Matei Vișniec și au „tradus” viața scriitorului într-un documentar care va rămâne, cum spune Relu Tabără, „ca o dovadă a trecerii prin viață a lui  Matei Vișniec”. Dincolo de asta, mi se pare un serviciu extraordinar adus poeziei, literaturii pe care o produce românul nostru de la Rădăuți, acolo, în inima Europei, în inima pe care o cunoștea încă înainte de a locui acolo. Documentarul este ca o zi: începe cu dimineața vieții literare, continuă cu o „creștere” și se termină cu o seară-noapte a maturității scriitorului. Ca o promisiune a faptului că niciodată nu s-a oprit din a „cerceta” cuvintele și din a face parte din viața lor, apare în documentar o a doua dimineață, care aduce în atenție inspirația pariziană a lui Matei Vișniec, care însă păstrează o simțire românească.

„Parisul lui Matei” te împrietenește cu lumea lui Matei și te împinge să-i cauți cărțile, viața și poveștile. Imaginea produce ceva straniu: o realitate surprinsă instantaneu, într-un Paris al tuturor genurilor de oameni, dar care pare îmblânzită și mângâiată de un montaj sincer și o perspicacitate de lăudat a operatorului de imagine, dar și a realizatorului.

Bănuiesc, avem cu toții un Paris al nostru, o lume a cuvintelor. Important este să ne dăm seama de ele și să le oferim locul cuvenit în viața noastră.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Corina Giurgia
Ambasador & Editor SB @ Iași

Licențiată în Jurnalism şi Ştiințe ale Comunicării, cu un masterat în Filosofie Aplicată şi Management Cultural, continua căutările în lumea oamenilor frumoși. Iubește Iaşul, cu întâmplările şi străzile pe care se plimbă încă scriitori şi poeți adevărați. Dependentă de ploaie, cu o obsesie pentru umbrele. Ambasadoare SemneBune la Iași. O găsiți și pe blogul personal: http://jurnalistacum.blogspot.ro/

Număr articole publicate : 48