Răzvan Pricop s-a născut pe 25 iunie 1987, la Constanţa. Nu a absolvit cursurile Facultăţii de Litere din Bucureşti, dar a absolvit Institutul Naţional al Magistraturii, tot din Bucureşti, în anul 2013. A debutat continuu, publicând versuri în revistele: Luceafărul, România Literară, Tribuna, Viaţa Românească, Caiete Silvane, Luceafărul de dimineaţă şi Acolada. În timp, a dezvoltat un ataşament egal pentru toate generaţiile poetice şi oamenii lor.
Semne Bune: De obicei, orice debutant caută să-și publice prima carte la o editură cunoscută, lucru care, se crede, i-ar face numele mai vizibil și i-ar crește șansele la mult-visatele premii. De ce ai ales o editură total necunoscută în momentul apariției volumul tău de debut, o editură care a debutat odată cu cartea ta?
Răzvan Pricop: Mi-am asumat acest debut cu perfectă seninătate, dar fără să simt că risc în vreun fel debutând simultan cu editura care urma să mă debuteze. Într-adevăr, vulnerabilitatea unui astfel de debut, pe care aţi identificat-o anterior, există, dar nu pentru un autor ca mine, care intră în câmpul literaturii nu pentru a lua premiile mult-visate, ci pentru a experimenta o formă de socializare mai rafinată, prin intermediul poeziei. Oricum, îmi place să cred că a fost prezent şi altruismul ca în orice relaţie umană profundă, între editor şi autor, cel puţin asta am simţit, astfel perspectiva relativ sumbră a unui debut la o editură debutantă fiind nerelevantă.
Cum a fost colaborarea cu editura? Cât de important crezi că este ca între autor și editura care îl promovează să existe anumite afinități în ceea ce privește modul cum privesc literatura și actul de a scrie?
Răzvan Pricop: Colaborarea noastră a debutat şi a continuat ca relaţie umană, care tind să cred că a precedat relaţia autor–editor, care a apărut pe parcurs. Neavând o experienţă anterioară nu deţin un criteriu de comparaţie, dar o colaborare care îmbină armonios şi empatic profesionalismul editorial cu delicateţea nu poate fi decât o experienţă frumoasă. De altfel, am constatat că atunci când poeţii autentici devin la rândul lor editori rezultatul este o colaborare care încântă, iar mai departe lucrurile curg cu naturaleţe. În ceea ce priveşte existenţa unor afinităţi între editor şi autor consider că sunt benefice, dar poate ieşi ceva teribil şi dintr-o incompatibilitate aproape absolută.
Titlul cărții tale este scris într-un mod neconvențional, cu pauze între fiecare literă. Ne poți explica de ce ai optat pentru o astfel de grafie?
Răzvan Pricop: Grafia neconvenţională a titlului îmi aparţine şi a fost un act perfect intenţionat. Atunci când am formulat opţiunea pentru această grafie m-am gândit, aproape în chip paradoxal, că în spaţiile acelea dintre litere se poate citi sau simţi ceva, poate chiar un accent grav al atmosferei pe care o generează lectura volumului meu. Altfel, pentru unii, pauzele acelea pot fi şi un loc de dat cu capul, nimic mai mult.
Ceea ce te izbește încă de la început, atunci când deschizi volumul, sunt nenumăratele referințe cinematografice. Care ar trebui să fie, după tine, relația dintre film și literatură? Poate literatura să se folosească de arta cinematografică pentru a-și recâștiga cititorii?
Răzvan Pricop: Am putea crede că am fost contemporani cu un asalt al imaginii asupra cuvântului, dar cred că ele, în esenţă, alcătuiesc un corp comun, oricum eu nu le înţeleg într-o relaţie de adversitate sau exploatarea reciprocă, nici măcar de complementaritate. Cu o figură de stil riscantă cred că dacă la început a fost cuvântul, imediat după a fost imaginea, deci solidaritatea dintre corpurile lor este explicabilă, cel puţin pentru mine. În ceea ce priveşte utilizarea artei cinematografice ca vehicul pentru literatură mă îndoiesc, deşi exemplele recente mă contrazic flagrant, pentru că literatura ramâne totuşi sub un cloplot de sticlă, ce-i drept unul transparent. În altă dezordine de idei îmi place să cred că tot ceea ce este mai vibrant în volumul meu de debut există şi pentru că am văzut câteva filme care mi-au invadat imaginarul la un moment dat.
Ai un nou volum la care lucrezi? La ce să ne așteptăm, proză sau poezie?
Răzvan Pricop: Îmi doresc să scriu proză la un moment dat, dar deocamdată fac exerciţii de stil pur mentale. O carte de poeme voi mai scrie, dar trebuie să simt că am ceva de spus, în cheie aproape existenţială, altfel publicarea unei cărţi este un gest inutil pentru mine, care mă diminuează.
