Haruki Murakami – Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă

Haruki Murakami – Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungăPrimele zile din noul an sunt de obicei confuze și leneșe. Multe petreceri, multă viață socială, nopți pierdute urmate mai apoi de planuri pentru viitor, programe de slăbit, promisiuni de care de cele mai multe ori nu ne ținem. Viața se urnește încet și cititul cărților este un mod bun de risipire a ceții ce se așază peste creier. Am început anul continuând lectura Solenoid-ului, o carte care a avut un impact mare asupra mea, m-a fascinat, și în urma căreia nu am mai putut să citesc multe zile la rând nimic. Dar cum trebuia să citesc totuși ceva, iar de ficțiune nici nu mă puteam atinge, m-am orientat mai degrabă asupra non-ficțiunii, a memoriilor. Despre Solenoid-ul lui Mircea Cărtărescu poate o să scriu cândva când se va așeza mai bine, mai adânc în mintea mea.

Azi o să scriu despre o carte pe care am mai citit-o acum câțiva ani și care mi s-a părut o lectură potrivită zilele acestea: Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă  (în original What I Talk About When I Talk About Running, adaptare după titlul volumului de povestiri What We Talk About When We Talk About Love de Raymond Carver, autor drag lui Murakami, pe care de altfel l-a și tradus în japoneză) de , , 2009, traducere din japoneză de . Pe autorul nipon, un fin cunoscător de jazz, îl îndrăgesc de foarte mulți ani și nu mă feresc să-l recitesc din timp în timp. Cartea aceasta, pe care el o numește un volum de memorii, este o lectură recomandată celor care vor să afle mai mult despre autor, dar și și alergare. Murakami este unul din puținii scriitori-sportivi (au fost mai mulți scriitori-boxeuri) participant la peste 23 de maratoane, câteva triatlonuri și un ultra maraton (100 de km într-o zi) și se pare că alergatul l-a ajutat foarte mult nu doar în menținerea greutății și a sănătății, dar și la îmbunătățirea scrisului:

În meseria de scriitor – cel puțin din punctul meu de vedere – nu există victorie sau înfrângere. Tirajul, premiile literare, recenziile pozitive sau negative pot fi considerate drept criterii ale realizărilor, dar nu sunt chestiuni esențiale. Mai important decât orice e dacă ceea ce scrii se ridică sau nu la standardele pe care ți le-ai impus. Iar la acest capitol nu poți să umbli cu subterfugii. Explicații poți să găsești dacă e vorba de altcineva, dar pe tine nu te poți păcăli. Din acest punct de vedere, a scrie un roman se aseamănă cu a alerga un maraton. Motivația unui scriitor e ceva care stă cuminte înăuntrul lui și care nu își caută un fundament sau o formă exterioară. (p.19)

Murakami a terminat facultatea, la 22 de ani s-a căsătorit și a deschis un bar-restaurant pe care l-a administrat timp de zece ani, când a hotărât să se dedice total scrisului, după succesul celor trei cărți pe care le-a publicat până atunci: Ascultă cum cântă vântul, Pinball 1973 și În căutarea oii fantastice (așa-numita Trilogie a Șobolanului). Experiența de manager de bar i-a folosit ca model de inspirație pentru romanul La sud de graniță, la vest de soare, dar și pentru multe povestiri. Felul în care s-a apucat de scris merită și el spus. Într-o zi, proprietarul de bar Murakami Haruki, pasionat de baseball, a mers să urmărească un meci. În timpul acestuia a avut revelația faptului că poate să scrie o carte, drept pentru care s-a întors acasă, și-a cumpărat stilou, un top de coli și s-a pus pe treabă. Primul roman a câștigat un premiu de debut, a fost publicat, a fost primit bine. La fel și al doilea. Dar Murakami voia mai mult, voia să scrie un roman mai lung, mai complex și așa a apărut În căutarea oii fantastice, cartea care de fapt l-a făcut vizibil în Japonia, ca mai târziu Pădurea Norvegiană să facă din el un star al literaturii mondiale.

murakami-running1

www.mhpbooks.com

Este de admirat curajul pe care l-a avut să renunțe la o afacere care mergea bine pentru a se dedica unei meserii care chiar și în Japonia este riscantă: scrisul. Dar aici intervine și cealaltă pasiunea a lui: alergatul. Odată ce s-a apucat serios de scris și-a revizuit și viața: s-a lăsat de fumat, și-a reglat somnul și a început să alerge. Un autor nu poate face performanțe fără un program și fără putere fizică. E adevărat, imaginea tipică a scriitorului este aceea de boem fără căpătâi, bețivan, înconjurat de un nor de fum, petrecăreț și curvar, dar numărul acestora este extrem de scăzut. Legende ca Bukowski sau Hemingway sunt rara avis (bineînțeles, sunt și mulți bețivi care se dau scriitori) pe când scriitorii care au grijă de ei, de sănătatea lor și care și-au format un program strict de lucru sunt mult mai numeroși. Murakami este cu siguranță unul din ei.

Am aflat citind cartea cum poți ajunge de la alerga câțiva kilometri chinuiți la a participa la maratoane (42 de km) și chiar la ultra maratoane (100 lm) și nu parte extrem de greu: trebuie doar să alergi zilnic și să ai grijă de tine. Ușor de zis, nu? Dar e mai greu de făcut. La fel de greu este și să scrii dacă nu reușești să te concentrezi total asupra a ceea ce faci. Murakami consideră talentul ca fiind ingredientul principal, dar mai importantă este concentrarea. Un autor își poate risipi repede bruma de talent dacă nu are grijă și Murakami nu e dispus să lase așa ceva să se întâmple. De aceea aleargă, ascultă muzică, citește, traduce, se ține de un program și își respectă principiile:

Când alerg, ascult de obicei muzică rock. Uneori îmi pun și jazz, dar rockul mi se pare că mi se potrivește cel mai bine cu ritmul alergării. Red Hot Chilli Peppers, Gorillaz, Beck sau muzică mai veche, cum ar fi Creedence Clearwater Revival și Beach Boys. Prefer să aibă un ritm cât mai simplu. Majoritatea alergătorilor ascultă acum muzică la iPod, dar eu mă mulțumesc tot cu vechiul meu MD player. E mai mare în comparație cu iPod-urile și mai neîncăpător, dar pentru mine e suficient. Deocamdată consider că muzica și computerele nu trebuie amestecate, așa cum nu amesteci nici sexul cu munca sau cu prietenii. (p. 24)

Sunt pasionante paginile în care povestește diferite experiențe pe care le-a avut la maratoanele de pe întreg globul, apoi cum a trecut la triatlon, cum a reunțat la alergat o vreme spre a se reapuca și mai puternic. Cartea aceasta e mai bună decât orice „motivațională” goală de profunzime și, în plus, stilul lui Murakami este atât de plăcut încât nici nu îți dai seama când s-a terminat volumul. Mai mult, autorul știe să explice foarte mult în cuvinte puține și chiar și la o lectură superficială sigur îți rămân destule informații în cap. Dacă vreți să vă apucat de alergat este cartea perfectă, la fel și dacă vreți să vă apucați de scris. Dar nu e nevoie să vreți să vă apucați neapărat de ceva pentru a citi aceste memorii, e de ajuns să vă doriți că citiți o carte plăcută, sinceră, revigorantă, numai bună pentru a vă pune ordine în gânduri.

TitluAutoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă
Autor:
Traducere din japoneză de:
Editura:
An apariție: 2009
Număr pagini: 240
Preț: 24.03 lei

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 224