Confesiunile unei măști

confesiunile_unei_masti

N-am mai citit de multă vreme un roman atât de apăsător și eliberator, în același timp. Din de la Humanitas Fiction am ales de data asta , romanul autobiografic al lui .

Protagonistul își povestește tinerețile din anii ’40 ai secolului trecut. Elev în clasele primare, apoi mai mare și amenințat de război, băiatul se vede incapabil de a fi atras de o femeie. De fapt, își descoperă întâi atracția față de băieți pentru ca, apoi, realizând că ceva nu-i chiar normal (înțeles aici ca majoritar și social acceptat), să caute explicații, într-un mod rece, distant, ca și cum subiectul cercetărilor sale n-ar fi el însuși. Povestea e spusă predominant cronologic, cu momente care l-au marcat și câțiva băieți care i-au trezit sentimente sexuale, cu detalii despre reacțiile fizice și despre interpretarea evenimentelor, atunci și acum.

În încercarea lui de a-și găsi sensul, își dorește moartea. Fără a avea vreun gând de sinucidere, așteaptă ca, înrolat în armată, să fie victima vreunui atac, cu o încântare înfricoșătoare, dar se sperie de moarte atunci când se simte cu adevărat aproape de ea. Din aceeași nevoie de emoții intense, se crede îndrăgostit de sora unui fost coleg și își analizează stările, căutând să se convingă că poate să iubească o fată. Povestește despre frecvența eliberărilor sexuale și despre tentațiile pe care bărbații tineri din jurul lui le reprezintă într-un discurs deseori erotic, dar lipsit de vulgaritate sau frivolitate. Încercarea lui de a-și imagina orice sentiment amoros față de Sonoko este aproape hilară, neîndemânatică și evident încărcată de frustrarea incapacității de a-și trezi vreun soi de interes.

Falsa pudoare e un fel de capriciu dictat de dorință. Dorința mea primară era una atât de secretă, încât nu admitea nici măcar un astfel de capriciu. Cu toate acestea, dorinței mele deghizate – simplă curiozitate abstractă față de femeie, altfel spus – îi era conferită o libertate care nu mai lăsa loc capriciilor. Curiozitatea nu are morală. E poate cea mai imorală dorință a omului. (p.168)

yukio_mishimaAș prefera să spun că romanul este o biografie care sună, de fapt, a jurnal lecturat unor prieteni buni, vechi. N-am simțit răceala pe care, deseori, biografiile o lasă între pagini și cititor, însă lectura nu-i ușoară ca dintr-un jurnal, cu toate stângăciile pe care ni le permitem în scris, noi pentru noi. Naratorul are o fluiditate aproape perfectă într-un discurs complicat, abstract și psihologic despre ceea ce simte și, mai ales, ceea ce nu simte, despre impactul experiențelor din copilărie și, constant, despre impactul unor imagini masculine. Angoasa domină atmosfera, uneori amestecată cu confuzie și frustrarea dată de incapacitatea de a-și asuma în fața celorlalți existența, plină de contradicții.

Cartea merită citită măcar pentru stil, dacă subiectul nu vă atrage în mod deosebit. Autorul are un mod interesant de a lua o idee relativ simplă și de a o complica cu detalii și sensuri neașteptate, pe care le sucește în jurul mediocrității momentului și le transformă în podoabe impresionante pentru sentimente adesea experimentate de noi, toți.

Titlu: Confesiunile unei măști
Autor: Yukio Mishima
Editură: Humanitas Fiction
Colecția: Raftul Denisei
Traducător: Emil Eugen Pop
Apariție: 2015
ISBN: 978-973-689-955-3
Preț orientativ: 22 lei

*Sursă foto1, foto2

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andra Pavel
Editor SB

Urmează un Master la Facultatea de Științe Politice, SNSPA București. Scriitor de ocazie și cititor de profesie, vede în orice critică un pas spre mai bine. Andra preferă să se implice în mai puține lucruri, dar cărora să se dedice. Îi plac lucrurile făcute bine sau făcute cu suflet, ca muzica sau fotografia.

Număr articole publicate : 96