Ann Leary – Ora de aur

Ora de aur Ann LearyScriitura atmosferică din „Ora de aur” de , impregnată de nuanţele stacojii ale unui apus sau răsărit de soare, se savurează pe îndelete, precum un vin bun. Personajul-narator Hildy Good, o femeie de şaizeci de ani, ne spune povestea ei într-un stil intim, confesiv; o poveste care este deopotrivă banală şi deosebită.

Hildy este un agent imobiliar de succes in orăşelul Wendover, situat pe Coasta de Est a Statelor Unite, aproape de Boston. Independenţa ei financiară se prelungeşte într-o independenţă pe plan sentimental: Hildy trăieşte singură, după ce s-a despărţit de soţul ei, Scott, care s-a dovedit a fi homosexual, şi după ce fiicele ei, Emily şi Tess s-au mutat la casele lor. Dar tăria şi siguranţa de sine de care Hildy dă dovadă în exterior sunt doar un camuflaj. Precum în casele pe care încearcă să le vândă, tencuiala proaspătă şi acoperişurile îngrijite ascund pereţi mucegăiţi, ţevi sparte şi instalaţii electrice defecte. Hildy Good nu este atât de independentă precum pare. Dimpotrivă, este dependentă de alcool.

Cu un stil lejer, deloc pretenţios, lipsit de orice înflorituri literare de bravadă, construieşte un roman care te captivează şi te învăluie pe nesimţite, aşa cum te-ai îmbăta în mod surprinzător de la numai câteva înghiţituri de vin. Ritmul acestei cărţi este unul foarte firesc, întâmplările curg lin şi ţes pe neobservate legături între personaje, pictează locuri, case şi peisaje, surprind cele mai profunde nesiguranţe şi frici. Romanul are o simbolistică puternică şi abordează câteva aspecte psihologice importante. Aşa cum însăşi Hildy afirmă la începutul confesiunii sale, putem străbate camerele unei case şi să ştim despre cei care locuiesc acolo mai multe decât ar afla un psihiatru după un an de şedinţe. Există nenumărate semne care ne ajută să privim în interiorul celui din faţa noastră, iar Hildy Good este expertă în a-i „citi” pe oameni. Intuiţia ei este uneori atât de puternică încât locuitorii din Wendover consideră chiar că ar deţine anumite puteri supranaturale, moştenite de la o urmaşă de-a ei, una dintre aşa-zisele vrăjitoare condamnate la Salem. Hildy susţine însă că a deprins câteva trucuri de la mătuşa ei, care era ghicitoare, şi că „talentul” său se bazează pur şi simplu pe o bună cunoaştere a psihologiei. Cu toate întâmplările care au loc până la finalul romanului, cititorul nu prea ştie ce să mai creadă.

Trăind întreaga ei viaţă în Wendover, Hildy cunoaşte bine istoria oraşului, dar şi pe locuitorii ei, fapt care o ajută foarte mult în cariera sa de agent imobiliar. Cu toate acestea, îi bate la uşă concurenţa marilor organizaţii din industria imobiliară, care încep să deschidă filiale locale şi în Wendover. Pentru a compensa munca depusă zilnic şi pentru a putea suporta singurătatea şi nerecunoştinţa fiicelor ei, Hildy se refugiază în alcool. Cu toate că familia ei a organizat în urmă cu câţiva ani un fel de „intervenţie” prin care a convins-o să petreacă un timp la o clinică de dezalcoolizare, Hildy continuă să bea în secret, însă are câteva reguli: nu bea alte băuturi alcoolice în afară de vin, nu sună pe nimeni şi nu conduce după ce a băut. Astfel, Hildy nu se consideră dependentă de alcool sau alcoolică, ci „amatoare de băuturi alcoolice”. La început, cititorul este convins să fie de acord cu ea. Până la urmă, femeia bea seara, în casă, singură şi nu face rău nimănui. Lucrurile iau însă o întorsătură complicată, aproape tragică, atunci când Hildy îşi încalcă propriile reguli.

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale cărţii „Ora de aur” este perspectiva din care este narată. Cand se află sub influenţa alcoolului, Hildy devine un narator în care nu poţi avea încredere. De fapt, nici când este trează nu poţi fi sigur că ceea ce ţi se relatează este ceea ce se întâmplă cu adevărat întrucât Hildy are episoade de amnezie şi nu îşi dă seama dacă a visat, şi-a imaginat sau a trăit în realitate o anumită întâmplare. Ann Leary se joacă cu măiestrie cu acest artificiu literar mai ales în a doua jumătate a cărţii, în care suspansul creşte, iar cititorul este lăsat pentru o bună bucată de lectură într-o zonă de incertitudine, în care orice este posibil.

Nu întâlnim foarte des în literatură o poveste spusă din perspectiva unei alcoolice de şaizeci de ani. Romanul surprinde o perioadă din viaţa unei femei care este ignorată sau cel puţin ocolită de scriitori, şi de mentalitatea colectivă, în general. Prin Hildy Good, care este deopotrivă cinică, acidă, autoironică, dar şi sentimentală şi un fin observator al naturii umane, Ann Leary construieşte un personaj memorabil, de care cititorul se ataşează chiar dacă îi recunoaşte defectele ca persoană. Hildy este o femeie care încearcă să trăiască acea „oră de aur”, ultima perioadă din viaţă înainte de apus. Confesiunile ei sunt impregnate de multă nostalgie, de regrete, de „cum ar fi fost dacă”.

Ziua era pe sfârşite, soarele sta să asfinţească. Ultimele raze zăboveau pe vârfurile copacilor, vopsindu-le în roşu, galben şi portocaliu, de păreau nişte totţe aprinse pe cerul albastru-cenuşiu, tot mai întunecat cu fiecare clipă.
– Ce seară splendidă, am zis.

– Da, e ora de aur, a răspuns Rebecca zâmbind.

– Ora de aur?

– Da, e un termen folosit în cinematografie sau în arta fotografică. […]

– Vasazică ora asta de aur e ora asfinţitului?

– Nu, e chiar înainte de apusul soarelui. Sau imediat ce răsare. Este chiar prima sau ultima oră de lumină din zi, aşa ca acum. Atmosfera e deosebită, neobişnuită. Se datorează purităţii luminii, unghiului la care se află soarele şi felului în care coboară spre orizont. Lumina e oarecum filtrată. […] Toate umbrele sunt lungi, dar nu întunecate. Lumina e mai blândă. Contrastul e mai mic şi totul e învăluit într-o nuanţă aparte, un fel de albăstreală.

Rutina vieţii lui Hildy se schimbă atunci când ajung în oraş soţii McAllister (Rebecca, Brian şi cei doi fii ai lor). Aceştia cumpără o proprietate în Wendover, iar Hildy mediază tranzacţia. Rebecca scoate în evidenţă diferenţele dintre locuitorii „baştinaşi” ai oraşului şi bogătaşii care se mută aici sau îşi cumpără case de vacanţă pentru pitorescul acestui fost port din Noua Anglie. În mod paradoxal, nou-veniţii sunt cei care strică prin simpla lor prezenţă autenticitatea locului care i-a atras acolo tocmai din acest motiv. Hildy se împrieteneşte rapid cu Rebecca, în compania căreia găseşte eliberarea de a nu mai trebui să se prefacă întrucât Rebecca nu cunoaşte istoricul dependenţei sale de alcool. Pe de altă parte, aşa cum reiese şi din remarca acidă cu privire la fiii Rebeccăi, Hildy nu agreează schimbările aduse de noile generaţii sau mersul modern al lucrurilor, în general.

M-am bucurat să văd că îi plăcea vinul. Întotdeauna bag de seamă felul în care beau ceilalţi. Mă bucur să găsesc ceea ce îmi pare a fi un alt amator de băuturi alcoolice. Aveam o bănuială cum că Rebecca e genul meu.

[…] nu prea mă dau în vânt după puştii enervant de precoci care ies de pe băncile şcolii Montessori. La şcoala aia nu se dau note şi nici nu se ţine scorul la meciuri, înţelegeţi, ca să nu le dezumfle orgoliul supradimensionat. Acolo adulţii nu sunt „profesori”, ci „parteneri de învăţătură” şi, pe cât mi s-a spus, până şi copilaşii de patru ani îşi strigă profesorii pe numele mic.

O mare parte din introspecţiile psihologice din „Ora de aur” tratează relaţiile de dragoste, fie că este vorba despre Hildy sau despre alte personaje din carte. În momentele de cumpănă, Hildy îl readuce în viaţa ei pe Frank Getchell, un fost iubit din tinereţe. Acesta a fost, de fapt, prin preajma lui Hildy toată viaţa sa, ca un locuitor al oraşului Wendover de mai multe generaţii, însă cei doi s-au limitat la o relaţie de simple cunoştinţe chiar şi atunci când au lucrat ocazional împreună. Relaţia cu Scott, fostul soţ al lui Hildy, este, de asemenea, demnă de menţionat, din perspectiva amiciţiei care a rămas indiferent de cele întâmplate. Cu o uşoară nuanţă de mister care nu poate aduce nimic bun, interferează în viaţa lui Hildy şi legătura extraconjugală dintre Rebecca McAllister şi Peter Newbold, psihiatrul care are cabinetul deasupra biroului lui Hildy.

Mă bucuram să-l văd pe Scott, trebuie să recunosc. Întotdeauna mi-a plăcut şi îmi va plăcea. Când m-am măritat cu el, m-am măritat de fapt cu cel mai bun prieten. Anii cei mai răi ai căsniciei noastre au fost cei când ştia că e gay, dar n-a vrut să-mi spună. După ce ne-am despărţit, după ce a trecut durerea de a mă şti respinsă şi m-am pus din nou pe picioare financiar, l-am regăsit pe vechiul meu prieten, Scott, şi el m-a regăsit pe mine.

„Ora de aur” de Ann Leary este un roman care merită citit şi recitit, o carte care ne ţine de mână atunci când ne poartă pe scările ce conduc jos, în propriul nostru Infern, aşa cum Hildy cobora zilnic în pivniţă pentru a-şi bea pe ascuns porţia de evadare din realitate.

Autor: Ann Leary

Titlu: Ora de aur

Traducere şi note:

Editura: Humanitas Fiction

Colecţia:

ISBN: 978-973-689-956-0

Număr pagini: 304

An apariție: 2015

Preț: 35,64 lei


sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 24