William Gibson – Neuromantul

Neuromantul - Wiliam Gibson „Neuromantul” lui , publicat pentru prima dată în 1984, este unul dintre romanele care au pus bazele literaturii science-fiction centrate pe cyberspaţiu. Aceasta deoarece romanul lui Gibson anticipează apariţia Internetului şi foloseşte potenţialul ofertant al acestuia în crearea unei lumi în care oamenii se pot conecta la o inteligenţă superioară, un rezultat al tuturor inteligenţelor umane şi artificiale. Mai mult decât atât, atmosfera deopotrivă decadentă şi futuristă în care se desfăşoară acţiunea cărţii este reprezentativă pentru ceea ce avea să fie cunoscut mai apoi sub numele de (sub)cultura cyberpunk.

Cu toate că nu sunt o consumatoare obişnuită a genului science-fiction, am apreciat „Neuromantul” pentru lumea unică pe care o creează, pentru atmosfera palpabilă, construită printr-o atenţie deosebită la detalii, pentru acţiunea antrenantă şi, nu în ultimul rând, pentru personajele memorabile. În lumea imaginată de Gibson, situată într-un viitor nedefinit, oamenii îşi augmentează simţurile prin proteze robotizate şi alte componente artificiale menite să le prelungească viaţa fizică. Cu toate acestea, ele rămân profund umane, nu neapărat prin prisma sentimentelor sau a emoţiilor pe care le simt şi le afişează, ci, mai ales, prin prisma minţii lor, a inteligenţei care, până la urmă, nu poate fi egalată de niciun fel de inteligenţă artificială.

Neuromantul se axează pe Case, un personaj interesant, care obişnuia să lucreze ca „hoţ de informaţii”. În urma unei greşeli (sau, mai exact, trădări) din partea lui Case, patronul său îl pedepseşte printr-o modificare a creierului ce îl privează pe acesta de posibilitatea de a se mai cupla la Matrice (în original, the Matrix). Cum aceasta era, practic, raţiunea de a trăi a lui Case, după acest episod nefericit el îşi pierde voinţa şi se pune iraţional în pericol, fără să îi mai pese de consecinţe sau să se mai gândească la viitor. Totul se schimbă însă atunci când Case este contactat de un angajator misterios care îi propune reabilitarea capacităţii lui de a se conecta la Matrice în schimbul unor misiuni ce au legătură cu furtul informaţional. Desigur, Case acceptă, iar în întreaga aventură este însoţit de o parteneră, Molly, un personaj cel puţin la fel de interesant precum Case.

Purta ochelari cu lentile-oglindă. Avea haine închise la culoare şi tocurile cizmelor negre se înfipseră adânc în izopren. […] ochelarii erau implantaţi chirurgical, sigilându-i orbitele. Lentilele argintii păreau crescute din pielea netedă de deasupra pomeţilor şi înrămate de părul negru coafat rebel. Degetele curbate din jurul patului armei erau subţiri, albe, cu vârfurile grena şi lăcuite. Unghiile păreau artificiale.

Matricea îşi are originea în jocurile electronice primitive, […], în primele programe grafice şi în experimentele militare cu mufe craniene. Pe monitorul Sony, un război spaţial bidimensional dispăru în spatele unei păduri de ferigi generate matematic, demonstrând posibilităţile spaţiale ale spiralelor logaritmice; documente militare de un albastru rece îşi făcură apariţia, animale de laborator cuplate la sisteme de testare, căşti conectate la circuite de control pentru declanşarea focului la tancuri şi avioane de luptă.

Cyberspaţiul! O halucinaţie consensuală împărtăşită zilnic de miliarde de operatori legitimi, din toate naţiunile, de copii învăţând concepte matematice… O reprezentare grafică a datelor extrase din băncile tuturor computerelor din sistemul uman. O complexitate inimaginabilă. Linii luminoase ordonate în nonspaţiul minţii, roiuri şi constelaţii de date. Precum luminile oraşului, estompându-se…

Cititorul descoperă regulile după care funcţionează universul imaginat de William Gibson pe măsură ce citeşte cartea şi, într-o anumită măsură, ajunge să descopere treptat, alături de Case, misterele din spatele inteligenţei artificiale care guvernează cyberspaţiul, această dimensiune care nu îşi găseşte corespondentul pe harta fizică a lumii şi în care percepţiile sunt diferite de cele trăite în lumea reală. Case poate chiar să se cupleze la simţurile lui Molly pentru a duce la bun sfârşit o misiune. Ideea conectării la creierul unei alte fiinţe umane era relativ nouă în literatură la momentul în care William Gibson a scris „Neuromantul”. Toate aceste elemente de pionierat, dar mai ales lumea tangibilă pe care o creează Gibson, în mod paradoxal tehnologizată şi decadentă în acelaşi timp, îi aduc numeroase premii din sfera literaturii SF: premiile Hugo, Nebula şi Philip K. Dick.

Limbajul este adaptat universului cărţii, conţinând foarte multe cuvinte inventate, neologisme sau cuvinte existente cărora Gibson le schimbă sensul. Are loc o tehnologizare a însuşi limbajului, dar acesta nu îşi pierde din poeticitate. Dimpotrivă, reuşeşte să contureze imagini memorabile, aşa cum se întâmplă chiar cu fraza de început a romanului: „Deasupra portului, cerul avea culoarea unui ecran de televizor reglat pe un canal fără emisie.” O singură frază plasează cititorul în atmosfera cărţii, ca dovadă că dincolo de imaginaţia lui debordantă, William Gibson este şi un artist al cuvintelor.

Autor: William Gibson

Titlu: Neuromantul

Editura: (imprint al Grupului Editorial ART)

ISBN: 978-606-93637-9-9

Număr pagini: 357

An apariție: 2014

Preț: 25,5 lei


sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 24