Take me to Camden Town

Înainte de toate, țin să precizez că este imensă. De două-trei ori mai mare decât Bucureștiul nostru și mult mai costisitoare în ceea ce privește drumul de la serviciu, acasă. Ca să ieși la o bere și să ajungi în zona 4, de exemplu, trebuie să încarci Oyster-ul cu cel puțin două lire. Noi taxăm călătoria la metrou doar când intrăm, pe când ei taxează și la ieșire. Englezii investesc enorm în transport, de aici și economia mult mai înfloritoare decât a noastră.

La capitolul curățenie, stau mai bine ca noi. Nu vă imaginați că toate străzile strălucesc de curățenie, dar este, în orice caz, un oraș mult mai îngrijit decât al nostru. Majoritatea muncitorilor sunt de culoare și nu stau sprijiniți în lopată, și nici nu beau bere în timpul serviciului. Nu fluieră gagici pe stradă. Nimeni nu fluieră pe nimeni, de fapt, pentru că acolo nu contează cum te îmbraci, deși ai zice că au pretenții, la ce țară dezvoltată au. Dar nu. Nu se uită la tine nici dacă ai un sac de cartofi pe cap și cizme de cauciuc. Nu-i interesează, pentru că nu pun etichete. S-au născut cu „thank you!”pe buze și nu ezită să-ți mulțumească nici când le deschizi ușa într-un magazin. Nu se înghesuie, nu urlă la telefon în mijloace de transport, nu scuipa semințe pe stradă sau în stațiile de autobuz. Nu își manifestă frustrările sexuale când văd vreo tânără în fustă scurtă.  În prima zi când am pus piciorul în , mi-am dat seama că unii dintre noi, românii, se comportă ca niște sălbatici. Adu o englezoaică în fustă scurtă pe stradă în București sau în orice alt oraș din România și vei observa cum cohortele de masculi treninguriști scuipători de semințe vor scoate sunete ca un trib de canibali în jurul unui foc de tabără. 11836910_572782712860533_243814000003090152_n

Londra are aproape în orice zonă a ei un sau cel puțin un magazin second-hand cu haine care să conțină și o secțiune cu cărți la prețul de o liră. Cu două lire mi-am luat „Testamentul francez” de Makine și „Factotum” de Bukowski în engleză.

Pe lângă celebrul Big Ben, The London eye și London Bridge, poți să mergi la Covengarden (care este, de fapt, o piațetă curată cu multe cafenele și terase) și neapărat în Camden Town.  Acesta din urmă se află undeva spre periferie și este un fel de târg unde găsești absolut orice, de la mâncare cu specific thailandez și vietnamez, haine, accesorii vintage, încălțăminte pentru toate stilurile și o mulțime de magazine cu antichități. Și, nu în ultimul rând, anticariatele înșirate fiecare într-o altă parte a târgului, astfel încât competiția să fie cinstită.

Povestea târgului Camden Town începe undeva prin anii 1800, dacă nu cumva mai devreme, când pe ulițele acum populate de chioșcuri cu te-miri-ce, erau construite grajduri. Era de fapt o piață unde englezii din Londra și cei din celelalte orașe veneau și făceau afaceri. Armata regală dona caii bolnavi sau prea bătrâni să servească celor care vindeau cai în Camden Town. Caii cu probleme nu erau abandonați, ci vânduți familiilor iubitoare de cai pentru a fi îngrijiți până la sfârșit.  În Camden Town găseai mâncare, băutură, haine, unelte pentru agricultură etc. Pe vremea aceea, acolo existau și bordeluri, iar soldații britanici și străinii trăgeau din când în când câte o bere cu cidru și inspectau fetele care ieșeau pe străzi să-i întâmpine. Pe una dintre ulițele din Camden Town se zvonește că ar fi comis Jack Spintecătorul câteva crime. 11855886_572780732860731_7305274544831412418_n

Întreaga priveliște are un aer de mister încă rămas din acele vremuri apuse. O parte a târgului a rămas la fel, fără să fie renovat, astfel încât poți observa cărămizi negre, arse pe alocuri și pavajul cu pietre roase de negura timpului.

Anticariatele din Camden Town mizează pe și istorie, astfel că vei găsi orice, de la clasici la moderni, la cărți despre Hitler, despre istoria Angliei și o mulțime de istorii ale altor popoare.  Fiecare (bookshop) are personalitatea lui. Unele sunt mici și îngrămădite, altele sunt mari și aerisite, depinde de spațiul închiriat și de răbdarea anticarilor de a le organiza.

Într-un colț, la ceva distanță de un magazin cu haine produse și aduse tocmai din Nepal, din care răsună o muzică ambientală tibetană, lângă un magazin cu căciuli afro din lână, șade o doamnă la vreo șaptezeci plus. Și-a expus cărțile, unele peste altele și stă pe scaun picior peste picior. Are ochii încețoșați din cauza conjunctivitei, probabil, dar, cumva, irișii ei sunt limpezi, de-un albastru deschis. Părul îi este prins într-un coc simplu și își trage mereu în jurul mijlocului un pulover albastru ce se leagă cu cordon. Nu imploră pe nimeni din priviri să îi cumpere o carte, pur și simplu stă și se uită la oamenii care trec, într-un du-te-vino constant.  Observ că nu are doar cărți, ci și obiecte rare, vechi de pe vremea lui Ceașcă. Mă întreb dacă nu îi este teamă să stea singură pe stradă, cu atâția oameni în jur. Nu am văzut polițiști să patruleze prin zonă, ci doar turiști de toate națiile. Ca să intru în vorbă cu dumneaei (eram interesată de marfă, dar am ținut cont de faptul că urma să mă întorc în țară doar cu bagaj de mână, deci nu îmi permiteam să îmi cumpăr mai mult de două-trei cărți pe care le și cumpărasem deja), mi-am aruncat privirile pe The silence of the sea, de Yrsa Sigurðardóttir. Doamna de la anticariat mi-a spus că mă costă două lire și așa am ajuns s-o întreb ce cărți citesc englezii de obicei, care sunt cele mai vândute cărți într-o lună. A părut foarte sceptică în legătură cu engleza mea (ca o cizmă de cauciuc) și m-a întrebat de unde sunt. I-am spus că din România și că mă interesează literatura. Scepticismul ei n-a cedat nici atunci când i-am cerut permisiunea să fac două-trei poze, astfel că m-am gândit: cum naiba am să scriu articolul dacă nu am poze? Pe urmă mi-am amintit că am făcut poze în Londra și în Camden Town, deci ar trebui să fie în regulă. Doamna a preferat să vorbească despre mica ei afacere cu o placiditate tipic britanică, placiditate care impune și oferă în același timp respectul cuvenit persoanei căreia i te adresezi. N-a tras de mine nici măcar o secundă să-i cumpăr ceva și nici n-a încercat să negocieze, poate-poate cedez. Vrei să cumperi, cumperi, dacă nu, nu. Mi-a spus că oamenii cumpără de la ea albume de artă și obiecte vechi, cărți pentru copii, S.F. și nu în ultimul rând, cărți motivaționale. Pare-se că treaba asta cu manualele despre „cum să ajungi miliardar”, „cum să găsești cheia de succes într-o afacere” etc., dă roade la nivel internațional. Britanicii cu deschizătorii lor de drumuri, noi cu ai noștri (diferența este că ai lor șed binișor ori acasă, ori la conferințe, pe când ai noștri trec pe la cancan-uri tv și o dau în chiloțăreli). Și englezii cumpără cărți, dar turiștii rotunjesc veniturile frumușel. „Au senzația că ceea ce găsesc aici, în Camden Town, nu se mai găsește în altă parte”, spune doamna despre turiștii bibliofili, frământându-și palmele. Este vizibil agitată, dar nu îmi dau seama dacă din cauza mea și a englezei arborigene pe care o stăpânesc sau a faptului că în spatele meu este un ditamai cârdul de japonezi care murmură zgomotos pe limba lor.  Intenția de a scrie articolul a venit abia când am pus piciorul în Camden Town, înainte să-mi dau seama că nu aveam nici reportofon, nici baterie la telefon pentru poze și nici timp să inspectez anticariatele. Pe o bucată de lemn bătută în cuie pe una dintre bârnele anticariatului scrie cu negru în niște majuscule tremurânde: „Do not photograph!”

În vitrina cu antichități se găsesc pocale din argint, monede, brichete, pipe, brățări. Toate obiectele din vitrină sar de 10 lire lejer, așa că nici nu îmi mai chinui ochii să întrezărească până acolo. Unul dintre japonezi se retrage către grup cu câteva cărți în brațe și, cât m-am uitat eu la obiectele rare, doamna scoate teancul gros de lire din borsetă și reorganizează bugetul. Și-a dat seama probabil că n-o să cumpăr nimic, dar nici nu mă gonește. Din magazinul tibetan răsună gonguri urmate de șoapte ambientale, închinate probabil lui Buddha, și am senzația că mă aflu într-un templu cu cărți. Într-adevăr, Camden Town este un loc magic, atemporal, în care nu numai că uiți de unde vii, ci și scopul pentru care ai venit. Te pierzi printre standuri, înțepătorul accent britanic răsună pretutindeni, iar mirosurile sunt combinate: mâncare mexicană proaspăt gătită, esență de ambră care alunecă printre perdelele unui butic indian, miros de fumul unui grătar pe care sfârâie cu stoicism niște somon, aromă de cafea proaspăt râșnită și damfuri de marijuana se rostogolesc cu măiestrie în aer. Grenouille al lui Süskind s-ar fi putut naște aici și ar fi devenit un bișnițar de poveste, nasul lui ar fi putut verifica ce fel de marijuana s-a fumat acum cinci ore și câtă ambră au aprins indienii azi în magazin!

Londra este un oraș frumos, cu oameni grăbiți. Este un oraș al mișcării perpetuue, un oraș cu parcuri ce par a fi porțiuni rupte din grădinile lui Nabucodonosor. Am prins o grevă la metroul londonez și traficul a fost înțepenit de-a binelea, dar să știți că greva la ei echivalează cu o zi obișnuită în trafic la noi. Mergeți în Londra dacă aveți ocazia. Chiar dacă prețurile-s mult mai ridicate decât la noi, în ceea ce privește transportul (un abonament cu care poți circula într-un singur sector al Londrei costă cam aproape 200 de lei la noi, iar cât despre biletul de autobuz care te duce de pe aeroportul Stansted în Londra costă cam 10 lire, adica 60 și ceva de lei, în materie de shopping găsești haine de calitate de la o liră în sus. Mâncarea semi-preparată este și ea accesibilă, atâta timp cât nu obișnuiești să mănânci la cele mai somptuoase restaurante. Merită să vezi Big Ben-ul, Hyde Park, Coventgarden, Canada Square, Trafagal Square, Lime House etc.

În Camden Town m-aș întoarce oricând. Cărți peste cărți, haine vintage, hippie, accesorii care de care mai trăznite, așa cum spuneam mai sus. Așadar, dacă mergeți prin Londra, dați o fugă și prin Camden Town!

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 154