Suprastăpânii

A doua eroare majoră comisă de om, după păcatul originar, a fost contractul social. Zic! Un principiu prin care fiecare individ cedează o parte din puterea sa statului, care, la rândul său, o foloseşte în scopul, chipurile, binelui comun. Ca şi când nu era de-ajuns că aveam deja un Dumnezeu în faţa căruia trebuia să înghenunchem pentru a ne fi iertat păcatul capital şi pentru a ne mântui sufletul, a mai apărut şi statul, o entitate în faţa căreia am devenit rapid „sclavi de stăpâni”, un al doilea zeu pe care nu reuşim să-l îndestulăm aproape niciodată.

suprastăpânii

suprastăpânii

Manualele de istorie ne-au prezentat (şi cred că încă ne mai prezintă, având în vedere că programa şcolară a fost lăsată de izbelişte după ‘89) ca pe nişte pacifişti, bieţi ţărani care-şi apărau cu preţul vieţii bucata de pământ, înrobiţi de tarabostes, după ce ne-au cotropit, apoi, romanii. Dar am mers mai departe. Aşa, curciţi… Ne-am supus, de-a lungul veacurilor, câte unui vodă mai mult sau mai puţin credincios neamului, le-am lustruit condurii turcilor şi l-am „speriat” până şi pe regele Carol I cât ne-am îndoit spatele ca să-i sărutăm poalele hainei. Am rezistat unui feudalism ştirb, am îndurat, ca şi ceilalţi, războaie, urmate de un sistem comunist pus, ca de obicei, prost în practică.  Cu chiu, cu vai, am ajuns şi noi aici, contemporani vremurilor, actori  într-o democraţie în care statul de drept e puţin cam strâmb, s-a înclinat aşa, precum turnul din Pisa, şi te miri cât mai ţine. Iar dreptatea… dreptatea e, la 25 de ani de la Revoluţie… poate, dincolo de graniţe.

Ne-am căutat circumstanţe pentru nefericirile colective în fiecare perioadă de răstrişte şi aşa am dat vina ba pe turci, ba pe ruşi… iar acum pasăm totul la Bruxelles. Doar că nu prea ţine. Ăştia ne strâng ba cu un MCV, ba cu câte o nouă directivă. Directivă dusă la extrem, că aşa suntem noi, întotdeauna mai catolici decât Papa. Dacă Europa cere garantarea unui spaţiu de minimum 5 metri cubi pentru fiecare elev, într-o sală de clasă, statul român impune 6! Dacă suntem arătaţi cu degetul că stăm prost la capitolul colectare taxe şi impozite la bugetul naţional, statul ne trimite Fiscul la uşă.

Doar că de la o vreme şi la uşa lor (cei ai statului) bate cineva… Săltaţi cu noaptea-n cap de procurorii DNA, „suprastăpânii”, aceşti dumnezei în cuget şi simţiri, privesc neputincioşi în urma lor la imperiul ce stă să se destrame. Vârâţi în grabă-n în dube, cu obrazul umflat, preşedinţi de Consilii Judeţene, deputaţi, senatori şi chiar judecători, se zvârcolesc nefericiţi în faţa camerelor de luat vederi şi cer… să li se facă dreptate! Televiziunile filmează alaiul ce vine în urma lor, neveste cu eşarfe LV fluturând frenetic în bătaia vântului, soacre împotmolite-n  poalele rochiilor, beizadele care se smiorcăie după bolizii din parcare, cu toţii îşi urmează „sursa de venit” către penitenciar, ca pe nişte tutankamoni într-un mausoleu.

E drept, le-a fost tare greu să-şi imagineze că li s-ar putea întâmpla chiar lor, vreodată… De-aici şi şocul care-i internează, brusc… Sfidând orice limită a bunului simţ, suprastăpânii se zvârcolesc, îngrădiţi de propriile limite, într-un noian de deşertăciune. Privesc înapoi cu aceeaşi mânie ca şi până acum, nevenindu-le să-şi creadă ochilor. Caută o scăpare, scuipă-n sân şi „se jură că nu fură”! Iar spectacolul Breaking News-urilor continuă, spre bucuria presei şi spre oroarea bietului telespectator. Suprastăpânii… Să-i privim cu atenţie, să fim îndulgenţi cu ei, zic. Şi…  să-i ţinem minte. Sunt ultimii din specia lor.


sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18