Rock in Vienna

Am aşteptat mai bine de jumătate de an să ajung în Viena şi nu neapărat din motive turistice, cât în primul rând pentru festivalul de rock ce avea să se desfăşoare între 4 şi 6 iunie. Ei bine, aşteptarea mi-a fost răsplătită din plin, nu doar cu plăcerea (puţin spus), extazul de a vedea o mulţime de trupe mari, ci şi cu surpriza de a cunoaşte locuri extraordinare şi oameni pe măsură.

„Rock in Vienna” cred că reprezintă pentru mine momentul anului. Din prima până în ultima zi de concert s-a simţit în permanenţă grija organizatorilor pentru ca noi să nu ducem lipsă de nimic. S-a intrat lejer, pe mai multe rânduri sau categorii de bilete, mai ales din a doua zi când ne-am primit toţi brăţările, accesul s-a realizat infinit mai uşor. În pauze sau în momentele în care nu cânta trupa ta preferată, puteai să te întinzi pe iarbă şi să-ţi bei în linişte berea sau lua prânzul. Alcoolul şi mâncarea au fost destul de picante ca preţ, însă apa s-a pus la dispoziţie gratis, iar la toalete n-a fost niciodată cazul să stai la coadă. N-am avut absolut nicio problemă în a ajunge la concert. Pe lângă faptul că mijloacele de transport în comun au circulat non-stop, cu punctualitatea tipic nemţească, pe toată perioada festivalului distanţa de aşteptare de la un tren la altul s-a redus la 4 minute. Ei, da! Se poate, unde nu vedem şi la noi aşa ceva.

1_me and Luna Amara

eu și


Chiar dacă au fost unele formaţii, gen Metalica, Muse, care au avut cel mai dens public, nu s-au creat ambuscade, nimeni n-a călcat pe nimeni în picioare. Oamenii mi s-au părut cu atât de mult bun simţ deşi se vedea clar că înghiţeau din priviri trupele, săreau, ţipau, dădeau din plete, din mâini, însă întotdeauna cu atenţie la cei din jur.

M-a urmărit mereu senzaţia de prieteni de când lumea. Au fost şi excepţii, nu spun, ca la orice concert, unii care au impresia că le place, alţii căraţi de prieteni, însă majoritatea nu doar că se încadra în profilul rockerului ci şi deborda o anume libertate de gândire, un fel de-a fi pe care-l recunoşti de la o poştă. N-am văzut în viaţa mea mai mulţi tatuaţi la un loc, femei şi bărbaţi deopotrivă. La fel de bine aş putea spune că n-am văzut în viaţa mea mai mulţi gay şi lesby rockeri în atât de puţin timp şi spaţiu (să nu uităm, totuşi, Viena este declarată „capitala iubirii”). Fani de-o seamă cu tata îmbrăcaţi cu tricouri , Metallica sau Kiss. A nu se înţelege că trupele vizau doar old types, erau şi o mulţime de copii, pe bune, machiaţi în stilul Kiss. Aşa cum am văzut rockeri în cărucioare sau rockeri în kilturi.

2_Tatoo_land

public

Prima zi mi s-a părut cea mai lungă. Recunosc, abia aşteptam să-i ascult şi să-i văd pe cei de la Metallica. Ştiu că au fost şi la noi, însă n-am reuşit să ajung aşa că pentru mine a fost o premieră. Înainte m-am lăsat purtată de salturile acustice rap metal a celor de la . Cine spune că negrii nu sunt buni. Hugh! Pe mine m-au impresionat, deşi, recunosc, pe Youtube suna altfel. Din păcate pe băieţii de la i-am ratat însă am avut onoarea să trăiesc din plin acordurile alternativ metal a celor de la . Să ne înţelegem, vorbim despre o trupă la fel de longevivă ca Metallica. Faith no More mi s-a părut că a avut cel mai atipic decor, toată scena fost plină de flori, aducea a nuntă sau înmormântare. Nu m-am prins de diferenţă. J Mike Patton, mare figurant, în sensul bun. Cred că a avut cea mai vie comunicare cu publicul. Nu s-a putut abţine să nu facă glume pe seama gay-lor. Sau la un moment dat întrebat publicul dacă aşteaptă Metallica. Şi publicul: Yeeee! Yeee! Yeee! Replica lui Patton a fost una cât se poate de fermă, cu zâmbetul pe buze, în duritatea poate tipică rockerilor sau vikingilor: „Fuck Metallica!” Nu s-a supărat nimeni, publicul nelipsit de simţul umorului a ovaţionat şi trăit mai departe atât alături de Faith no More, cât şi alături de Metallica sau orice altă trupă. Asta face diferenţa! Nu?

3_Faith no More

Faith no more

Şi momentul mult aşteptat a fost întâmpinat de o masă imensă de oameni. N-a fost melodie de la Metallica la care să nu cânte şi publicul. Hetfield la cei 51 de ani ai lui este în mare formă. Mă aşteptam ca la un moment dat să obosească, să-şi mai piardă din voce, ei bine, nu! A fost jos pălăria. Prestaţiile solo bass ale lui Robert Trujillo au fost absolut demenţiale nici Hammett n-a fost mai prejos. Ce mi-a plăcut dintotdeauna la Metallica, la fel cum am apreciat şi la Queen, este faptul că ştie să-şi pună în valoare toţi membrii trupei. Spectacolul a fost unul magic, dur şi elegant totodată. Nu ştiu cum să descriu. La Master of Papets mi-au luat foc ochii, mă gândeam cum dracu’ să pişi ochii la un concert rock, n-am rezistat. Am pierdut numărătoarea la câte melodii mi s-a făcut pielea de găină. Acum ştiu, poate pentru unii poate părea penibil, însă pentru mine, Metallica a fost trupa care mi-a însoţit adolescenţa în toate momentele ei. Mi-am căpiat părinţii, fraţii, cu muzica lor. Concertul a fost pentru mine un vis devenit realitate. Dacă m-ar fi întrebat cineva acum mai bine de 20 de ani dacă aş crede că e posibil să-i văd live, nu aş fi avut, în mod cert, nicio aşteptare. M-am recunoscut în o mulţime de adolescenţi, e fain să descoperi, redescoperi tineri care nu ţin cont de vârsta trupei, ci de calitatea muzicii.

4_Metallica

Metallica

Sfârşitul primei zile s-a lăsat cu dureri de picioare, dureri de ceafă şi voci răguşite, însă a meritat din plin.

La celelalte 2 zile ne-am mai relaxat şi s-a văzut că aşa au făcut şi alţii. Am fost mai selectivi însă nu indiferenţi, poate şi mai obosiţi pentru că am ţinut să ne bucurăm şi de câteva obiective turistice în Viena. Nu aveam cum să nu ratez Incubus. Pentru gusturile mele cam prea efeminat, însă cred că era nevoie în contextul dezmăţului pe death metal, doom metal, punk metal şi de o abordare mai soft. În continuarea lor, cam pe acelaşi stil însă mult mai în forţă a cântat Muse. Categoria de public dominantă, în comparaţie cu ziua precedentă care a fost mai omogenă, de data asta, a fost, evident, mai tânără. Dacă la Incubus mai aveai spaţiu să respiri, la Muse, s-a adunat o adevărată armată de tineri. La ora actuală, Muse este una dintre cele mai bine cotate şi active trupe din genul rock alternativ. Pe lângă faptul că au melodii ultracunoscute, din punct de vedere organizatoric ştiu să facă show. Eu care sunt mai bodegăriţă de fel, nu pot să pretind că ar fi un criteriu important, însă se pare că acum, ca şi în alte domenii se caută performeri mult mai complecşi, multivalenţi şi învăluiţi, dacă se poate, în cât mai multe efecte speciale. Muse oferă publicului muzică bună şi show după vremuri, poate de aceea a şi reuşit să adune atât de mulţi tineri.

5_Muse

Muse

În ultima zi, chiar dacă headline-ul a fost declarat, oficial, Kiss, neoficial cred că a fost Limp Bizkit. Deşi publicul a fost mult mai puţin numeros decât în celelalte zile eu l-am simţit foarte implicat. Fred Durst mi-a părut mult mai îmbătrânit, poate şi pentru că şi-a lăsat barbă, însă nu şi ca voce sau mişcare scenică. A avut şi momente când a coborât de pe scenă printre oameni. Şi el a întrebat publicul dacă aşteaptă Kiss, de data asta, însă n-am auzit nimic, nicio ovaţionare, doar linişte, o atmosferă puţin încurcată. Categoriile de spectatori au fost totuşi destul de diferite.

6_Limp Bizkit

Limp Bizkit

Poate o să pară aroganţă ce spune eu acum, însă în loc de Kiss am preferat să ne petrecem timpul urmărind finala UEFA la o terasă în oraş, evident acompaniaţi de o bere rece, cel puţin. N-am fost niciodată fan Kiss, în fine gusturile nu se discută. Una peste alta:

„Rock in Vienna” a fost WAW!

7_me_relax

intermezzo

Pe ultra scurt, am avut aşa:

4 iunie

A Caustic Fate, , , Testament, , A Day to Remember, Faith no more, Broilers, Metallica

5 iunie

Mayburn, Arcane Roots, , Triggerfinger, Saint Vitus, Turbonegro, Danko Jones, Within Temptation, The Hives, Incubus, Muse

6 iunie

Boon, The Dead Daisies, Hellyeah, Pungent Stench, Coal Chamber, Opeth, Babymetal, Heaven Shall Burn, Airbourne, Limp Bizkit, Sabaton, Kiss

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cristina Cîrnicianu
colaborator SB

Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci şi a unui Masterat în Informatică economică, lucrează în domeniu IT şi este pasionată de scris. A publicat un volum de versuri în 2014 („Faţa tandră a infernului”, ed. Grinta), are rock-ul în sânge şi jazz-ul în oase.

Număr articole publicate : 15