„Războiul mondial al fumătorilor”, un bun exercițiu de empatie

Acest articol a fost publicat de Andreea Banciu pe 29.12.2015 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , , , .

„Glorie, glorie Uniunii Europene.

S‑au înmulţit posibilităţile.”

Nu cred că am găsit moment mai bun să recomand „Războiul mondial al fumătorilor” (Polirom, 2015), volum semnat de Marin Mălaicu-Hondrari, decât marea controversă a legii antifumat, care a aprins spiritele atât de rău, încât am fost martora unor magnifice „ieșiri în decor” comportamentale, în materie de convingeri personale (dar, despre asta, vorbim în altă poveste). Am citit volumul în 3-4 dimineți cețoase, într-un balcon din Pancalieri, un sătuc din nordul Italiei. Cred că ar fi mai bine să spun că „Războiul mondial al fumătorilor” s-a fumat în 3-4 dimineți cețoase, pentru că mi-am petrecut niște ore în balconul fratelui meu, cu o cafea sub nas și o țigară fumegândă în scrumieră, absorbită de o poveste în care e imposibil să nu te regăsești măcar un strop, fumător au ba. Am promis de săptămâna trecută, când vă salvam pielea de Crăciun, că vă povestesc despre acest volum, deci voila!

**

Un lucru să fie clar: recomandarea mea nu e o invitație să vă apucați de fumat, iar volumul, ei bine, volumul este una dintre cele mai frumoase ficțiuni pe care le-am citit anul acesta. De dragul categorisirii, îi puteți spune bildungsroman: transformarea copilului în bărbat, alături de prietenul său cel mai bun, obsesiile adolescenței și figurile/senzațiile ce se păstrează și pe care le redescoperă ca adult:

„Îmi place să‑mi închipui că veneau să o vadă pe cea pe care Accidentu o numise Black Beauty şi o instalase la recepţie. Black Beauty îşi merita porecla pentru că era o negresă tânără, cu picioare cât o zi de post, umeri subţiri, gura mare, buze groase şi ochi imenşi. Particularitatea ei era dată de părul platinat şi de un aparat dentar cu care cred că încă nu se obişnuise, pentru că îşi tot plimba limba prin gură şi se strâmba când nu era cazul. (Arhiva de fum. Vogue)

„Dumnezeule, avea aparat dentar. Poate de aceea zâmbetul ei fusese atât de timid, dar suficient încât să‑i văd printre buzele roşii sclipirile excitante ale sârmelor. Îmi simţeam palmele transpirate. Trecuseră mai bine de zece ani de la povestea lui Accidentu cu Black Beauty şi de atunci, în ciuda speranţelor mele, nu mai văzusem o femeie atât de frumoasă, cu gura îmbogăţită de un aparat dentar atât de excitant. Nu sârme îi acopereau ei dinţii, ci idei.” (Arhiva de fum. Trista rasă a nefumătorilor)

HondrariRazboiulmondial2

Apropo de bildungsroman, un detaliu notabil, pe care merită să-l urmăriți pe parcursul volumului, este modul în care personajele evoluează odată cu Constantin, personajul central narator: femeile din viața lui, Cuțitaș, prietenul din copilărie, Accidentu (nu vă povestesc de ce îl cheamă așa, vă las să descoperiți singuri), chiar și părinții care, cum-necum, se adaptează la transformarea copilului lor în adult. Subiectiv vorbind, preferatul meu este neclintitul Cuțitaș, fumător înrăit, tipul de prieten de o viață, căruia îi iubești devotamentul și îi ierți vulgaritățile și franchețea dureroasă:

„Avea experienţă, într‑adevăr, aşa cum intuise Cuţitaş din fotografia pe care i‑o trimisesem într‑o noapte, când îmi venise să trimit poza ei lumii întregi şi să spun : „Vedeţi femeia aceasta ? Eu trăiesc cu ea !“. „Băi, frate“, mi‑a răspuns Cuţitaş, „cred c‑ai încurcat pozele, că la mine a ajuns o hoaşcă cu pielea fiartă, un Morcoveaţă cu ţâţe, şi dacă nu‑i nicio greşeală la mijloc şi chiar asta e prinţesa Elena, atunci dă‑o‑n scaieţi.”

Și cum să nu-mi fie drag Cuțitaș, când perorează cu înverșunare:

„S‑a dezlănţuit o adevărată teroare împotriva fumătorilor şi nu pot să nu mă gândesc iarăşi la cuştile din aeroporturi, asta e Uniunea Europeană din secolul XXI, îşi ţine cetăţenii în cuşti, în timp ce ceilalţi, nefumătorii, sunt mulţumiţi de spectacol, fără să se gândească, tâmpiţii, că mâine pot fi şi ei băgaţi într‑o cuşcă, din cine ştie ce motiv, pentru că le place culoarea mov, frate, dacă se găseşte un cretin să demonstreze – şi în ziua de azi poţi demonstra orice, iar cretinii se înmulţesc vertiginos – că movul provoacă mâncărimi de piele, sau flatulaţie în exces.”

De la copilăria marcată de libertatea statutului de copil cu părinți plecați la muncă în străinătate (interesant studiu de caz), trecând prin prima pasiune (legată inevitabil de fumat, căci spanioloaica Elena fuma Chesterfield, iar adolescentul impresionabil schimbă și el țigările, cu ocazia asta), apoi prin povestea cu „Lady Slim” Irina, episodul Cristina și încheind rotund, în așteptarea femeii-pereche, Ada Rivas Ponti, povestea își schimbă discret intonația, capătă un soi de senzualitate masculină, pe care am gustat-o din plin. Mălaicu-Hondrari povestește meticulos, nu se zgârcește în detalii și protretizează cu îndemânare personaje cu care empatizezi cu ușurință.

Că veni vorba de femeile din viața lui Constantin, le veți cunoaște pe Lady Chester și pe Lady Slim, dar și pe superba Cristina, nefumătoare pornită împotriva fumatului, de care Constantin se îndrăgostește și din cauza căreia suferă (din cauza ei? din cauza încercării de a se lăsa de fumat? vă las să descoperiți). „Trista rasă a nefumătorilor” e de altfel singurul capitol în care personajul se îndrăgostește de o nefumătoare, iar suferința este pe măsură. Sună cunoscut, nu?

„Trei sute de zile, Cristina, trei sute de zile interminabile n‑am fumat şi fiecare zi în care n‑am fumat mă umple de ruşine şi de scârbă faţă de mine.”

M-a fascinat simetria romanului a cărui acțiune începe și se termină în statul fictiv Camarile, ultima oază a fumătorilor, într-o Uniune Europeană restrictivă: „Când Uniunea Europeană a ajuns iadul fumătorilor şi al industriei tutunului, Ricardo Rivas Ponti şi‑a dat seama că era cel mai potrivit moment ca să facă din Camarile raiul fumătorilor şi al industriei tutunului. Soţia lui, Maria, mama Adei, i‑a dat sloganul cu care avea să câştige prezidenţialele: „Lăsaţi‑ne să ne fumăm petrolul.“ Mălaicu-Hondrari scrie cu un savuros umor subtil și cu o binevenită ironie, care mai potolesc spiritele, într-o societate obositor de încrâncenată. Nu e umorul mioritic, de tipul „haz de necaz”, ci o abordare mai distantă și tăioasă a vieții personajului-narator și a lumii în care trăiește, cu tarele ei cu tot. Autorul închide elegant bucla poveștii, pornind narațiunea dintr-un punct oarecum izolat temporal, într-o calmă și răbdătoare așteptare („Stau lungit în şezlong, beau un whisky şi grămăjoara de chiştoace creşte în stânga mea pe măsură ce lumina scade pe colinele domoale din apropiere”), purtându-și cititorii prin povestea contextualizată a vieții personajului central și revenind la final în același punct de contemplație și așteptare: „Stau întins în şezlong, beau un whisky şi aştept zorile. Nu prea mai pot dormi. Aştept un semn de la Ada. Ştiu că va suna, ba mai mult, simt că va veni, pentru că în ultimele zile m‑am gândit obsesiv la întoarcerea ei, mi‑am imaginat‑o amănunţit.

„Războiul mondial al fumătorilor” este genul de lectură care provoacă cititorul să-și exerseze empatia, să iasă din pielea proprie, volens-nolens, și să schimbe nițel perspectiva, de dragul ficțiunii și al umanității. Unde trebuie, biciuie și mușcă; în alte pasaje, mângâie și învăluie cu voluptate și e genul de carte în care, la un moment dat, te trezești martorul propriilor complexe și al propriei evoluții.

Spor la citit!

Alde Banciu

Titlu: Războiul mondial al fumătorilor

Autor: Marin Mălaicu-Hondrari

Editură: Polirom, 2015

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Andreea Banciu

Vice-președinte și Director de Programe al Asociației pentru Educație și Cultură AdLittera, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007), Andreea este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.