Memoria retinei gulagului românesc – Expoziţie de pictură semnată Radu Bercea

sapte

De ce?
– Ca să fim mai buni, pentru ca istoria să nu se repete, ca să iertăm trecutul şi să nu-l uităm, spunea Radu Bercea în deschiderea expoziţiei.

trei

 

Nu m-aş fi gândit vreodată că, locuind într-un oraş-staţiune, departe de tumultul revoluţiilor cotidiene care dau jos guverne, vatmani sau şefi de pieţe, aş putea fi părtaş la scrierea istoriei. Şi totuşi… Cu câteva săptămâni înainte de deschiderea oficială a celei de-a XXV-a ediţie a Festivalului Internaţional de Caricatură şi Literatură Umoristică „Umor la… Gura Humorului”, maestrul Radu Bercea, împreună cu Primăria Oraşului Gura Humorului şi Centrul Gura Humorului propune o întoarcere în timp prin plierea coordonatelor spaţio-temporale, proiectându-ne într-un univers în care punctele fixe erau agăţate de sârma ghimpată iar cele cardinale, risipite.

doi

 

Folosind penelul şi culoarea, artistul humorean Radu Bercea, fost deţinut politic în perioada 1959 – 1964, expune la Muzeul Obiceiurilor Populare din Bucovina, începând cu data de 20 iunie 2015, o serie de lucrări de pictură şi grafică care ilustrează momentele trăite în universul concentraţionar, cu genericul „Memoria retinei gulagului românesc”.

 

unu

 

Condamnat la 20 de ani de muncă silnică şi 10 ani degradare civică, în 1964 Radu Bercea intră sub incidenţa Decretului nr. 411 şi este eliberat, dar începând cu acel moment, drumul ales de maestru se îndepărtează tot mai mult de hotarele resentimentelor şi se îndreaptă spre lumina adevărului care aştepta în faţa uşilor ferecate ale istoriei, cu lacăte sovietice.

 

patru

 

Cele aproximativ 30 de lucrări redau atmosfera apăsătoare a locurilor de detenţie prin care a trecut, începând cu  Luciu-Giurgeni, Cireşu, Grădina, Strâmba, Salcia, Stoeneşti, Măraşu, Vaca, la „Saivane” şi terminând cu  înfricoşătorul bac „Gironde”. Încadrate de rame de culoarea sângelui, lucrările lui Radu Bercea tind să joace rolul unui amortizor menit să diminueze efectele impactului vizual care copleşeşte, fără să fie agresiv şi care consolează, fără să uite.

 

cinci

 

De ce?  A fost şi este întrebarea pe care, teoretic, n-ar fi trebuit să i-o adresăm; dar, încastraţi în regulile rigide ale tehnologiilor, Radu Bercea a găsit timp şi ne-a răspuns. E drept, nu prin vorbe multe şi cu atât mai puţin prin gesturi, ci prin lucrările sale de pictură şi de grafică care se întind pe o perioadă de peste 13 ani, lucrări strânse în mai multe expoziţii, cărţi şi albume.

sursa foto: semnebune.ro si aici 

 

 

 

 

 

Lasă un semn

Comentariu

Semne bune de la Persoane juridice

Descarcă, completează și semnează Contractul de sponsorizare prin care afacerea ta poate susține educația culturală.
Dacă firma este plătitoare de impozit pe profit, pe venit sau dacă ești PFA, sponsorizarea este deductibilă pentru că suntem în Registrul entităților pentru care se acordă deduceri fiscale (INTERNT-266538804).
Virează către noi să putem avea coerență și mai multă consistență în informațiile culturale de care ai nevoie.
Revista SemneBune© este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Marius Gabor

Desemnat câştigător al concursului de debut literar "Incubatorul de Condeie", ediţia 2013 - secţiunea "Proză scurtă" - organizat de Agenţia Culturală AdLittera, Marius colaborează din 2014 cu Revista "Semne Bune", unde scrie poveşti despre cărţi şi scriitori. Când nu scrie, desenează, când nu desenează, aleargă cu bicicleta, iar în timpul care a mai rămas ia pulsul librăriilor în care, din iunie 2014, se poate găsi şi volumul său de debut "Amor de dragul ploii"- Editura Karth.