let the sun glow

dmitri-genul-cinic

Până la volumul de față, ”Dmitri: genul cinic” (Ed. , 2015), semnat , am mai citit doar ”Efectul de peliculă” (volumul său de debut) și online + ascultat (în lectura autorului) o serie de poeme din ”Dmitri: uite viața” (Ed. Max Blecher). Observ o diferență destul de evidentă în parcursul său, plecând de la un stil natural, direct exprimat, fără a încărca limbajul (în volumul său de debut), experimentând permanent printr-o maturizare a scrisului, foarte atent modelată și la fel de plăcută lecturii (în ”Dmitri: uite viața”) ca apoi să finalizeze într-o notă destul de similară (doar ca tematică) ultimul său volum din trilogia Dmitri (momentan?). De ce spun asta? Am citit ultimul său volum de 3-4 ori în încercarea de a observa aceeași curgere lină ca la poemele sale anterioare. Ce am observat în primul rând este că, deși mi se pare destul de diferit, păstrează aceeași focalizare pe obiecte sociale, de care ne lovim, interacționăm în viața de zi cu zi, cu o permanentă oscilație între trecut (copilărie) și prezent.

Autorul însă continuă să experimenteze, atât la nivel de conținut cât și la nivel de formă, numai că, din păcate, ajunge cumva la o rigidizare a limbajului și o plafonare tematică, în sensul că (cel puțin din punctul meu de vedere) plaja pe care încearcă să o acopere devine mult prea largă, se formează un amalgam și pierde pilonii de rezistență, pe care îi văd conturându-se în jurul unor poeme ca Modul sarcastic ori Glósóli. Văd în acest volum o sforțare, oarecum enervantă, o pistonare permanentă, obsesivă chiar, pe leitmotive gen: cinic, etic, estetic, frica, liric, familia, gesturi, educația – care e utilă până la un anumit punct, acela în care te ajuți de conținut să exprimi toate acestea (și îi reușește autorului, dacă vorbim despre cinism: ”Să-ți plângi de milă e porno” (Etic)) și mai puțin de evidențierea lor directă: ”E estetic să rămîi fără prieteni […] e estetic să-ți plîngi părinții cînd mor. […] și felul cum stăm la masă și mîncăm în liniște și ne privim/ ca o familie descompletată e estetic./ fii bună și dă-mi sarea aia.” (Estetic)

Și ca să rămân tot la cinism, cred că o parte bună a lecturii acestui volum este că trezește emoții, (în cazul meu nervi) și poate că asta și-a dorit și autorul, să scrie un volum cât mai cinic, care să provoace cititorul, să întindă coarda cât mai mult posibil:

E etic să te implici în campanii pentru combaterea/ maladiilor/ la modă. Alzheimer, cancer, schizofrenie, SIDA, Ebola, West Nile, Lyme, scleroză multiplă./ Și e estetic dacă ajungi să suferi de una dintre ele.” (Mici diferențe)

În schimb, latura narativă este destul de bine dezvoltată iar interpunerea pe care o practică autorul, aduce un plus volumului: ”Cînd viespea a rămas în paharul cu vin, înecată,/ Coșa s-a simțit puțin singur și descumpănit,/ neputînd să adoarmă. A tras covorașul aproape/ și s-ar fi dus să fumeze lîngă rîu,// dacă n-ar fi venit un gînd despre ce am putea face/ cu imaginea unei fetițe obeze care împinge o minge/ uriașă/ într-o livadă cu pere. Și poate Coșa chiar ar fi putut/ să facă ceva cu imaginea asta, o gogoașă cu gem// sau o vată de zahăr pe băț, dacă n-ar fi fost/ momentul următor cînd Dmitri a deschis puțin/ ochii,/ deranjat de musca cretină. Fericit, Coșa s-a întors/ cu entuziasmul cît China pe el și: Dmitri, nu dormi?” (Volvo); la fel și descrierea lirică: ”La opt ani, Dmitri a vrut să vadă/ dacă poate aprinde un foc pe covor./ Dmitri a văzut că acest lucru este posibil./ Cînd mama lui Dmitri a intrat în casă,/ a văzut flacăra căpătînd consistență/ și neînduplecată de factorul estetic,/ dar puternic sensibilă la cel etic,/ l-a învățat pe Dmitri ce înseamnă bătaia.” (O scurtă istorie estetică a lui Dmitri)

Poemele de la început nu vin cu acea forță care să îți trezească interesul, tocmai din cauza divagării și a pistonării până la epuizare a elementelor fixe, menționate anterior. Apoi, aproape de mijloc, volumul începe să capete consitență prin poemul Modul Sarcastic (aș zice cel mai bun din întreg volumul), iar când crezi că o să o țină așa până la sfârșit își taie elanul prin poeme ca Pragmatic (”Spune: o pungă. Asta e liric./ Spune: o pungă de pipote. Asta a fost epic./ Spune: o pungă de pipote congelate./ Asta-i dramatic./ Spune: cinic. Asta cum a fost.”), și revenindu-și la sfârșit cu ajutorul poemului Statistica: o epopee. O altă observație e că autorul uită folosirea semnelor de întrebare (precum în ultimul vers din fragmentul mai sus menționat) acolo unde își au rostul, înlocuindu-le pe parcursul volumului cu puncte, deși în alte versuri semnele de întrebare sunt folosite cum trebuie – să fi fost tot un experiment, să le fi uitat?

Ca să finalizez cu părțile bune, aș vrea să menționez că mi-au plăcut construcțiile vizuale în genul ”Cînd te-ai simțit bine ultima dată: în depășire, cînd/ soarele din retrovizoare a trecut pe sub/ soarele din retrovizoarele lor.” (F-I-V) ori ”Între lentila ochelarilor/ și geamul microbuzului,/ în imponderabilitate,/ două pete mici și ovale,/ una verde și alta portocalie,/ răsărite din grația nervului optic/ atins de lumină,/ au atras optimismul.” (Glósóli), dar și felul în care e construit poemul ”Modul sarcastic” – toată schema, conținut și formă îngrijite, fluență, etc. – aici autorul pune totul în ordine, meticulos, construind de altfel fiecare din cele 4 părți (limbajul, gesturile, admirația, definițiile) inter-conectate, fără a devia de la stilul sugerat în titlu:

Limbajul. Îl ai și îl folosești/ cu stîngăcie, ca pe o unealtă primitivă,/ deteriorată și imprecisă/ al cărei scop s-a pierdut definitiv. […] Se ia limbajul, se face din el/ un cărucior ponosit/ și se împinge cu piciorul pe scări.// Ia limbajul, fă din el un gest.

Gesturile. De unde vin ele/ și încotro se duc. Care-i logica lor. […] Logica. Vor veni după ea/ cîțiva oameni/ cu niște pensule mici./ Îi vom urmări curioși, cu admirație.

Admirația. O treabă foarte delicată/ s-o manevrezi. […] Ce trebuia să fie aranjarea bretonului cu mîna/ se face o aplicație nouă pe telefon./ Ce trebuia să fie psalm încărcat de emoție/ se face un cazan de sarcasm./ Unde trebuia să fie o figură de stil/ apare o definiție.

Definițiile. Așa o pacoste/ să ții cont de ele,/ cînd se tot modifică. […] Acum ce-o să spun. Pentru mine/ cred că a trecut vremea răspunsurilor/ palpabile. Ocrotesc un smoc de iarbă/ la marginea terenului viran făcut din toate definițiile/ impecabile.

Pe scurt – e cinic.

Titlu:
Autor:
Editura:
An apariție: 2015

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Marius Surleac
Colaborator SB

Absolvent al Facultății de Fizică, Marius a debutat cu volumul de poezie Zeppelin Jack (Herg Benet, 2011). Publică poezie în reviste din țară si străinătate, se ocupă de traduceri de poezie din engleză în română. Este pasionat de fotografie, jazz și ciclism. Își face de cap pe www.mariussurleac.ro

Număr articole publicate : 13