Lectura de Joi #2, în Grădina de citit: proze tari, proze sentimentale, proze fierbinți

JOI, 06 august 2015, de la ora 19:00, în „Grădina de citit” a Bibliotecii Metropolitane București (BMB), vor citi pentru public , Mihai Duțescu și Bianca Dobrescu. Accesul la eveniment este gratuit și se poate face cu începere de la 18:30.

 Agenția AdLittera vă invită la Biblioteca Metropolitană București, la un nou eveniment de lectură publică. În cadrul Programului „Cultura pentru toți”, Biblioteca Metropolitană București organizează evenimente culturale, iar „Lectura de Joi” își continuă misiunea de a aduce scriitorul mai aproape de publicul rezident bucureștean, iubitor de literatură. În prima sesiune desfășurată timp de șase ediții, anul trecut, publicul a asistat la o experiență inedită alături de scriitori consacrați și debutanți, reamintind că la primele ediții au fost invitați Doina Ruști, Sorin Lucaci, Dana Nedelcu, Nora Iuga, T.S. Khasis, Diana Bădica, Filip Florian, Veronica D. Niculescu, Daniel Coman, Augustin Cupșa, Ana Săndulescu, Marius Gabor, Cezar Paul-Bădescu, Adina Popescu și Andreea Tănase.

Prima ediție a acestui an i-a avut invitați pe Florin Iaru, Anca Vieru și Cristina Andrei. Evenimentul a fost moderat de Eli Bădică.

affiche#2

Despre invitați:

(n. 1976) a debutat în 2007 cu volumele „Cântecul greierilor de sub calea ferată” (poeme) și „Dialoguri în oglindă” (interviuri), apărute la Editura Curtea Veche. Au urmat: „Focul din tâmplă” (jurnal cultural) și mai multe volume de versuri, precum și două microromane înrudite, „Superhero” (Cartea Românească, 2012) și „Portbagaj” (Editura Trei, 2014). Împreună cu Dan C. Mihăilescu a publicat un eseu epistolar intitulat „Despre nerăbdarea de a fi răbdător” (Editura Humanitas, 2014). A fost inclus cu proză și poezie în mai multe antologii. Este fondatorul și directorul revistei Accente din București și a primit Diploma de Excelență pentru Jurnalism European, acordată de EUROLINK – House of Europe, 2010.

(n. 1979), arhitect şi lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti. Autor al volumelor și toată bucuria acelor ani triști”, poezie, Ed. Cartea Românească (Premiul pentru Poezie la Concursul de Debut al Editurii Cartea Românească, 2009), franceza un avantaj”, poezie, Ed. Pandora M, 2014, Uranus Park”, roman, Ed. Polirom, 2014 (Premiul „Tânărul prozator al anului 2014”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediția a V-a, 2015). Îl puteți citi și în antologiile Cele mai frumoase poeme din 2010”, Ed. Tracus Arte, 2011, Moș Crăciun & Co. Cel mai rapid roman din lume”, Ed. Art, 2012, și Prima dată”, Ed. Art, 2013

Bianca Dobrescu (n. 1992) este poetă, prozatoare, jurnalist cultural și nu numai. Editor SemneBune de mai bine de trei ani, cu experiență în jurnalism, (Ziarul Bursa, Businesscover, iar în prezent redactor la revista Forbes). Apariții editoriale în diverse antologii: „Ucenicii vrăjitori” (vol 8, 9, 10), „Omul din cutie”, „Confluenţe lirice”, „Antologia IDC 2011”. Reviste: Argeşul, Cafeneaua literară, Faleze de piatră, Cuib literar, Constelaţii diamantine, Tiuk! Debut în volum : „Toamna asta citim Kafka” (Grinta, 2012). Are în pregătire volumul de proză „Portret în lucru”. Scrie, citește, iese în lume, învață să socializeze, rolul de optimistă eșuează de fiecare dată.

Despre moderator:

Andreea Banciu (n. 1983) Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Programul MTTLC, 2010) și jurnalist cultural experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Redactor-șef și online PR manager al revistei SemneBune. Organizator al seriei de evenimente (#lecturadejoi). Are o slăbiciune pentru scriitori americani și pentru supereroi. Scrie, vorbește și râde mult.

––

Lectura de joi este un proiect cultural organizat de Agenția culturală AdLittera, ce cuprinde 10 întâlniri cu publicul rezident bucureștean, într-un spațiu cald și prietenos, cu scriitori consacrați şi debutanți.

Scopul acestei acțiuni este, în primul rând, acela de a încuraja dialogul cultural, încercând să aducă scriitorul mai aproape de public. Dorim ca literatura să nu mai fie percepută ca o nișă a elitelor; scriitura este într-adevăr un act artistic care nu este la îndemâna oricui, dar lectura poate deveni o obișnuință dacă o plasăm într-un mediu confortabil.

Așadar, vă invităm pe 06 august, de la 18:30, la „” care are loc la sediul Central al Bibliotecii Metropolitane București, în „Grădina de citit”, Str. Tache Ionescu nr. 4.  

Cum stă bine oricărei comunități online, vă invităm pe pagina FB pentru „like”, „share” și „comment”.

 

Reamintim că, începând cu 30 iulie 2015, în fiecare joi, de la ora 19.00, timp de 10 (zece) ediții, agenția AdLittera organizează „Lectura de Joi”, în sediul central al Bibliotecii Metropolitane București, în cadrul Programului „Cultura pentru toți”.

 ––

Lectură publică recomandată de: Radio România Cultural, Radio SPT FM, SemneBune.ro, ObservatorulCultural.ro, Bookblog.ro, Filme-cărți.ro, Bookaholic.ro, AmDoar18ani.ro, Ceașca de cultură, SerialReaders.com, Agenția de Carte, BusinessWomen.ro, România pozitivă, Revista de povestiri, tiuk, Revista de suspans.

AdLittera este unica agenție din mediul cultural, dedicată cu precădere palierului editorial, cu atributele unui hub cultural, organizatoare de evenimente, care deține o revistă culturală și cercetează consumul de produse și servicii culturale autohtone.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 164