Jurnal de FILIT: 1- 4 octombrie 2015

 

IMG_0012După o noapte nedormită m-am trezit în trenul de 12.00 spre , cu bucuria faptului că voi merge și anul acesta la FILIT, Filit cel mic, și cu dorința de a mă reîntâlni cu vechi prieteni. Stătea să plouă când a plecat trenul și mă gândeam că bine ar fi să existe un compartiment special pentru cei care călătoresc cu cărți, un compartiment cu cărți, cu ceai, cu cafele și cu un câine mic și alb care să păzească, discret, literatura de cei care nu o îndrăgesc. Cu acest gând am plecat spre , un gând naiv, dar care s-a născut tocmai din dragostea față de literatură și față de interacțiunea vie dintre om și carte.

Am ajuns spre seară, după 7 ore de citit, dormit, povestit cu o colegă de „suferință”, și în hotel am întâlnit o parte din autorii invitați. Pe unii îi știam, pe alții i-am cunoscut atunci. Mereu când fac cunoștință cu un autor pe care îl citesc, al cărui fan sunt, cum s-ar zice acum, am acea senzație de irealitate, de care nu scap chiar și după ce am cunoscut o mulțime de autori și cu unii m-am și împrietenit puțin. Nu știu dacă ține de structura mea interioară sau de altceva, dar mă bucur și sper să nu scap de acest sentiment, chiar dacă el ține câteva secunde.

Îmi face o mare plăcere să vin în Iași, fiindcă este unul din acele orașe liniștite, chiar dacă scena politică este la fel deIMG_0009 iritantă și de coruptă ca oriunde, chiar dacă nu totul este roz și pe mulți îi cam neliniștește tocmai lipsa de activitate. Felul ieșenilor de-a fi, rupți din graba lumii, molcomi și predispuși la discuții este fix pe placul meu și chiar dacă nu cred că o să mă mut vreodată acolo, voi încerca să ajung cât mai des. În plus, literatura este vie în Iași, acolo trăiesc câțiva din scriitorii mei preferați, unii implicați în FILIT, alții nu și ce îmi place este că, în ciuda micilor dispute nu tocmai civilizate dintre anumite grupuri, scriitorii ieșeni sunt foarte uniți, se ajută, se respectă și uneori mai fac și treabă bună. Una dintre treburi e chiar festivalul, altele se văd când te apropii mai mult și vezi din interior unele lucruri. În București este mai multă agitație, mai multă ceartă. La Sibiu am mai avut același sentiment de unitate, de prietenie, de coeziune între poeți.

Ziua 1

IMG_0023Somnoros, după un mic-dejun copios, cu cafeaua băută, cu agenda în buzunar, ca un bătrân jurnalist ce nu sunt și cu aparatul foto de gât am mers la conferința de deschidere a festivalului, la Muzeul „Vasile Pogor”, unde este și sediul Muzeului Literaturii din Iași. Pe drum am trecut pe lângă niște anticariate stradale de unde am vrut să cumpăr o carte pe care mi-o doream mult și care mi-a sărit în ochi, dar era prea scumpă și vânzătoarea mi-a zis ferm: „Nu vrei, nu cumperi!”, drept urmare nu am cumpărat. La întoarcere, am găsit un domn care a acceptat să se târguiască cu olteanul din mine și mi-am luat un roman pe care îl căutam de ani de zile. Doamna care fusese fermă l-a privit cu invidie.

Am ajuns la Conferința de presă, la care au participat Dan Lungu, manager FILIT, un bun scriitor și un om de mare calitate, și Victorel Lupu, președintele CJ Iași. Domnul Lupu a făcut ce fac toți politicienii: a spus ce voiau oamenii să audă și a fost diplomat. Nu a zis lucruri chiar rele, dar mi-ar fi plăcut să fie mult mai sincere. Dan Lungu a povestit despre planurile viitoare ale FILIT-ului, despre decizia de a înființa o asociație, cu ajutorul căreia la anul lucrurile să fie mult mai bune, cu mai puțină implicare politică, dar lucruri de aceeași calitate. Printre altele s-a discutat și despre bani, dar cum nu mă pricep la bani, am decis să rămân la literatură.

În aceeași locație a urmat o ediție a Întâlnirilor Clubului „Logos”, cu Ioan Groșan și Daniel Bănulescu,IMG_0047 moderator, Serinella Zara, însă cu toată prețuirea față de acești autori (am râs citind O sută de ani de zile la Porțile Orientului sau ce mult mi-a plăcut Ce bine e să fii Daniel Bănulescu), am stat prea puțin din anumite motive logistice și am pornit înspre centru, unde am văzut o pisică ce urmărea cu mare poftă un porumbel. Nu știu ce a urmat între ei doi, dar sunt convins că nimic altceva decât o întâlnire favorabilă. Mi-a plăcut parcul de vizavi de Muzeu, cel cu voievozii bărboși, cu bufnițele sculptate, dar și vechea mașină din curtea Muzeului. N-am ajuns nici la inaugurarea Muzeului „Cezar Petrescu”, din păcate, dar am mers la expoziția lui Ion Barbu, în Piața Palat „What a Wonderful World” – Instalație de artă contemporană, vernisaj în prezența artistului și apoi la întâlnirea „Alecart”, cu Petre Barbu (care a și câștigat la finalul festivalului „Premiul liceenilor pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2014”, pentru romanul său Marea petrecere, Cartea Românească, 2014) și Philip Ó Ceallaigh, moderator: Nicoleta Munteanu.

Ambii autori au vorbit despre cărțile lor, au primit întrebări (unele mai bune, altele de un umor involuntar fantastic) din partea publicului format din extrem de mulți tineri. Philip Ó Ceallaigh, căruia nu îi place romanul său Și te trezești râzând (Polirom, 2010), ne-a făcut pe toți să râdem cu poveștile sale. Am aflat că, irlandez fiind, îi preferă pe Bukowski sau Hemingway (cel din proza scurtă) lui James Joyce, am aflat de ce a terminat Facultatea de Filozofie (pentru că nu voia să facă o facultate care să îi ofere un job) sau de ce e mai important pentru el scrisul decât afacerile sau munca pentru bani. A spus la un moment dat: „Îmi pare rău pentru oamenii care nu scriu. Ce fac ei cu nefericirea lor?”. Chiar așa, ce fac?

Petre Barbu, un timid aparent, dar și el de un umor teribil și foarte prietenos, a mărturisit că el nu știe ce săIMG_0076 vorbească în fața sălii, dar până la urmă a făcut-o cu mare succes. Ne-a povestit despre America, despre șocul de a vedea pentru prima dată un supermarket în care a găsit absolut orice își putea dori, dar și despre faptul că a vrut să se întoarcă acasă, fiindcă nu și-a putut lăsa familia acolo. La o întrebare din public, care mie mi s-a părut cam nelalocul ei, „de ce a ales să scrie despre cancer și nu despre altă boală”, Petre Barbu a dat un răspuns foarte bun: fiindcă românii încă nu știu cum să se raporteze la această boală.

IMG_0116Mi-am îndreptat apoi pașii spre Teatrul „Fix”, unde au citit, sub egida „Next Generation”, tinerii prozatori și poeți ai Iașului, în două evenimente diferite. Tinerii prozatori Ana Săndulescu, Paul Mihalache, Dorin Cozan, moderați de Doris Mironescu au citit din cărțile lor deja publicate sau „pastile”, fragmente din viitoare volume și mi-a plăcut să descopăr trei voci total diferite, trei autori cam de aceeași vârstă care scriu fiecare despre altceva. Fragmentele citite mi-au dat impresia de făgaș bun al prozei viitoare. Din păcate m-am rătăcit pe străzi și am ajuns ceva mai târziu și nu am apucat decât ultima lectură consistentă și câteva fragmente ale celorlalți doi autori. Dar proza tânără sună bine.

La fel și poeții Matei Hutopilă, Șerban Axinte, Paul Gorban, Andrei Alecsa, Vlad A. Gheorghiu, moderați de RăzvanIMG_0132 Țupa mi s-au părut diferiți și buni cu toții. Se vede că încearcă lucruri noi, cu toate că se revendică și ei de la alți și alți poeți, dar o fac în stilul propriu. Hutopilă este mai jucăuș, mai centrat și pe partea de show, iar Paul Gorban este mai serios și preocupat de formă. Șerban Axinte se întinde, cum a zis Răzvan Țupa „pe două secole”, el debutând înainte de 2000 și are mai multă experiență, mai multe volume. Vlad A. Gheorgiu a debutat cu un volum consistent, de care nu mai este mulțuimt, ca orice debutant care se respectă, iar poemele sale noi sună chiar bine. Iar Andrei Alecsa are un mod destul de interesant de a scrie și de a se prezenta în fața publicului.

Spre noapte, Răzvan Țupa și Corina Bernic au organizat o lectură underground de poezie, în Beer Zone, și a fost surprinzătoare! Poeți invitați anul acesta și în anii trecuți au citit câteva poeme, în bar, ad-hoc, și ce a ieșit merită reținut și povestit, dar e greu de redat atmosfera, însă a fost ceea ce consider eu o manifestare poetică autentică. Cu un oarecare succes, a citit și subsemnatul.

Ziua 2

IMG_0178Reîntâlnit cu colegii mei de la SemneBune și de la „Scrie-ți povestea în Iași”, Andreea Banciu și Ciprian Burcovschi, am purces spre a doua zi de FILIT, care a început cu o întâlnire cu criticii: Dezbatere: „Criticul, mediator cultural”, Invitați: Bogdan Crețu, Daniel Cristea-Enache, Marius Miheț, Doris Mironescu, Antonio Patraș, Radu Vancu, Moderator: Al. Călinescu. Să-i văd laolaltă pe mulți dintre criticii care influențează azi literatura, împreună cu un critic ale cărui cărți le citeam în facultate cu creionul în mână, reprezintă o experiență cel puțin benefică pentru un tânăr, poet sau nu.

L-am descoperit cu această ocazie, mai bine, pe tânărul critic Marius Miheț, care mi-a produs un sentiment plăcut, poate și pentru că împărtășim, fără să știm, anumite concepții despre literatură. A spus la un moment dat: „sfârșitul criticului va veni atunci când își va asuma total corectitudinea politică”. Zic eu, în momentul în care criticul se va înclina în fața oricărei manifestări literare doar pentru că vine dintr-o zonă „ocrotită”, dar lipsită de talent, atunci critica își va pierde rostul.

Domnul Călinescu a vorbit despre marele rol pe care îl avea critica de întâmpinare, despre critici care reușeau în mod real să aibă un cuvânt de spus. De exemplu, spunea dumnealui, pe vremuri la „Le Monde” era un critic pe care toată lumea îl cunoștea, acum este acolo: „un caraghios care scrie numai prostii”. Antonio Patraș e de părere că: „literatura ne face mai toleranți” și că „scepticismul te face mai uman”, dar acum „există dogmatism și intoleranță în critică”. Radu Vancu, poet mai ales, dar și un atent observator și critic al realității literare, spunea că „azi lucrurile arată cam rău, nu există piață, reviste care să se susțină financiar”, dar mai crede și că, în ciuda faptului că azi criticul trebuie să facă mult mai mult decât critică, lucrurile sunt mai dinamice.

Bogdan Crețu pariază pe onestitate: „nu orice critic literar e crezut. La încredere se ajunge greu, prin onestitate.” Doris Mironescu e și el puțin apocaliptic: stăm rău! Nu se poate trăi din critică. Dar există și o parte pozitivă: chiar dacă instituțiile nu merg, literatura merge.” Daniel Cristea-Enache a vorbit despre faptul că la TV, în ciuda faptului că s-a închis TVR Cultural, care avea o audiență chiar foarte mică, mai există șansa de a ajunge la publicul cititor, prin emisiuni ca „Omul care aduce cartea”, a lui Dan C. Mihăilescu. Înspre finalul discuției Petre Barbu a povestit cum, după ce a cumpărat o carte recomandată de un critic, a citit apoi o cronică devastatoare și el nu mai știe dacă să citească sau nu cartea. Evident, întrebarea a fost formulată cu mult umor și ironie, dar a ridicat o problemă majoră: dacă criticii se ceartă între ei, cititorul pe cine să mai creadă? Iar răspunsul este: să aibă încredere mai ales în gustul său sau într-un critic pe care îl admiră.

Au mai fost câteva evenimente, despre unele dintre ele va scrie colega mea, Andreea Banciu. Eu am ajuns mai peIMG_0207 seară la Cafeneaua MERU (Casa Conachi), unde a fost întâlnirea: „Literatura din tată-n fiu” cu Adrian Alui Gheorghe, Vlad A. Gheorghiu, Vasile Baghiu, Ștefan Baghiu, moderator: Călin Ciobotari. Din prima, m-a atras acest eveniment, fiindcă este cel puțin inedit. De-a lungul vremii copiii au mers pe urmele părinților, unii și-au întrecut tații, dar mai interesant este să vezi cum anume se raportează fiecare la celălalt. Cele două familii de autori au vorbit cu mult umor despre acest lucru, au povestit, tații, despre cum și-au văzut copiii scriind și publicând, iar fiii au criticat opera taților. Cele două perechi de scriitori „din tată-n fiu”au fost destul de deosebite în abordare, în gândire, dar concluzia este că tații nu își doreau neapărat ca fi lor să devină scriitori, puteau să facă bani, de exemplu, dar evident că bucuria e mare și mai mare e plăcerea cu care îi văd crescând atât ca oameni, cât și ca autori. A fost interesant să îi văd discutând aplicat despre operele celuilalt, pe tați citind din fii și viceversa. A fost una din cele mai autentice întâlniri ale FILIT-ului.

IMG_0214Din păcate, n-am stat până la capăt, fiindcă am mers la Galeriile „Pod Pogor”, unde se lansa albumul „Iași. Puncte de vedere”, alături de Silviu Gheție (fotograf) și Florin Lăzărescu, scriitor și pasionat de fotografie. Am descoperit și partea imagistică a unui Festival de Literatură și Traducere și a fost inedit să aflu cum ia naștere un astfel de proiect, cum se aleg imaginile, cum se creează un album bun.

Pe seară, am mers la evenimentul pe care îl așteptam cu cea mai mare nerăbdare: întâlnirea cu scriitorul rus Evgheni Vodolazkin, autorul romanului meu preferat citit anul acesta, Laur (Humanitas Fiction, 2014). Dialogul cu Evgheni Vodolazkin, moderat de Bogdan Crețu și Pr. Constantin Sturzu a avut loc pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” și a fost pentru mine o sursă de revelații și de răspunsuri la întrebări pe care mi le ridicase cartea. Ambii moderatori au pus întrebări pertinente, fiecare din aria sa: religioasă sau literară, iar preotul a ținut chiar să facă un mic elogiu romanului, a citit din el, l-a discutat și i-a îndemnat pe toți să-l cumpere. În ciuda riscului de a se crea o mică harță, cei doi moderatori au știut să țină totul sub control și discuția a fost foarte consistentă.

L-am revăzut pe Vodolazkin și ieri și alaltăieri seară la librăria Humanitas Cișmigiu, în două întâlniri: una de lansareIMG_0257 a romanului său Soloviov și Larionov (Humanitas Fiction, 2015), alături de Mihail Vakulovski, Teodor Baconsky și Denisa Comănescu, iar a doua, o întâlnire cu Horia-Roman Patapievici, în cadrul întâlnirii „Înapoi la argument”. La fiecare fiecare din aceste întâlniri am descoperit o altă perspectivă asupra autorului, chiar dacă acesta a rămas egal cu sine însuși și cu literatura sa. Am descoperit nu doar un mare scriitor, dar și un om altfel, preocupat atât de lume, laic și racordat la realitate, dar și un om credincios, preocupat de sfințenie și interesat mai mult de istoria sufletului decât de istoria omenească. Și nu e lucru puțin în ziua de azi.

După întâlnirea cu Evgheni Vodolazkin, a urmat o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici: Eminescu și Paradisul, una din acele conferințe care te fac, te îndeamnă, te atrag înspre cel despre care se vorbește, în cazul acesta, Mihai Eminescu. Nu știu dacă domnul Patapievici a vrut să schimbe părerea lumii despre părerea lui despre Eminescu, prost întemeiată pe nedrept, dar oricare i-ar fi fost motivele, felul în care a vorbit despre Eminescu a fost unul cu adevărat magistral.

Ziua 3

12036826_10153207572931274_3901122060775231644_n

Foto: Răzvan Țupa

Această zi a fost una mai lejeră pentru mine. Am mers la evenimente mai puține, dar a avut loc și evenimentul nostru: Prezentarea volumului „Scrie-ți povestea în Iași, primele două ediții FILIT, invitați: Andreea Banciu, Ciprian Burcovschi, Valentin Ceaușescu, Partener: Semne Bune, la Muzeul „Vasile Pogor”. Îmi e greu să fac o cronică a unui eveniment din care am făcut și eu parte, dar pot să spun cum m-am simțit. În ciuda emoțiilor și a temerii că vor veni puțini oameni, au fost până la urmă atâția cât trebuie și a fost o discuție lejeră, ca între prieteni, fiind în sală și câțiva dintre voluntarii care ne-au ajutat în anii trecuți, și astfel ne-am reîntâlnit nu la panoul unde se scrie, ci într-un loc unde am vorbit despre ce am scris. Și sunt și eu la fel de curios să văd volumul, dar sunt convins de pe acum că va fi unul bun.

12079657_700461423421935_3576898573780083567_nDupă o scurtă plimbare prin Iași, am ajuns și la ultimul eveniment, la Muzeul „Mihai Codreanu”, la: Conferință: „Mihai Codreanu și femeile” susținută de Viorel Ilișoi. Nu o să să intru prea mult în detalii, o va face colega mea, dar ce pot să spun e că a fost cu sigiuranță cea mai savuroasă întâlnire, am râs foarte mult, Viorel Ilișoi are un stil fantastic de a vorbi și subiectul său a fost pe măsură, fiindcă viața sonetistului Mihai Codreanu a fost una aventuroasă, de dandy autentic. Cei interesați de acest om cu totul ieșit din comun, dar cam uitat, atât ca poet, cât și ca personalitate a Iașului, pot să citească volumul lui Ilișoi, „Necunoscutul Mihai Codreanu”, care sigur le va deschide pofta de a citi mai mult despre și din acest om.

Spre seară Iașiul îmi părea liniștit și atrăgător, dar, după o bere cu câțiva prieteni a trebuit să plecăm. FILIT-ul de anul acesta, chiar dacă a fost mai mic, lipsit de Casa FILIT, cu mai puține evenimente, mi-a părut în continuare unul din cele mai bune evenimente literare la care am participat și asta nu numai datorită evenimentelor, ci și datorită a ceva mult mai important: al oamenilor implicați în organizarea lui, al autorilor invitați și al celor din umbră, care nu se văd, dar care fac lucrurile să meargă.

Mai multe fotografii aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 224