Julio Cortázar – Câştigătorii

Castigatorii - Julio CortazarCâştigătorii din titlul romanului lui Julio Cortázar se referă la un grup eclectic de argentinieni aleşi, în urma unei tombole, să se îmbarce pe un vas de croazieră pentru a petrece o vacanţă cu destinaţie şi durată necunoscute. Această premisă, în sine, este suficient de interesantă pentru a-l intriga pe cititor, care se „îmbarcă”, la rândul lui, într-o călătorie plină de surprize.

Printre pasagerii pe care Cortázar ni-i prezintă în stilul romanelor realiste clasice se numără doi profesori care predau, în mod întâmplător (sau nu) la aceeaşi şcoală, un elev problematic ce urmează cursurile aceleiaşi şcoli, un cuplu tânăr ce urmează să se căsătorească, o femeie divorţată, împreună cu fiul ei, un bătrân imobilizat într-un scaun cu rotile, o familie desprinsă parcă din mahalalele telenovelelor argentiniene şi alte personaje asemenea (sau, mai degrabă, „la fel de diferite”) care sunt obligate să împartă misteriosul vas de croazieră Malcolm.

Deşi la începutul cărţii este destul de dificil să urmăreşti toate aceste personaje introduse în acelaşi timp, dialogurile dintre acestea, construite cu măiestrie de Julio  Cortázar, reuşesc să dea fiecaruia  o voce distinctă, astfel că nu trec multe pagini până când cititorul este deja familiarizat cu povestea fiecăruia, îşi alege inevitabil favoriţii, pe cei cu care ar dori să petreacă mai mult timp sau să îi cunoască mai bine.

Deasupra iţelor încurcate ale relaţiilor dintre personaje, planează misterul acestei călătorii fără comandant, fără destinaţie sau durată definită, mister care leagă într-un mod bizar, absurd, kafkian chiar, poveştile individuale ale pasagerilor. Cele peste patru sute de pagini ale romanului se desfăşoară pe durata a numai trei zile de călătorie, timp în care personajele leagă prietenii şi rivalităţi, se destăinuie pentru a se cunoaşte pe ei înşişi mai bine, pentru a scăpa de trecut sau pentru a-şi organiza viitorul.

Mare parte din suspansul cărţii este susţinut de curiozitatea faptului că pasagerilor li se interzice să pătrundă într-o anumită zonă a vasului, sub pretextul că doi membri ai echipajului suferă de o boală contagioasă gravă. Interdicţia îi revoltă pe câştigătorii vacanţei, care se împart în două tabere: cea care doreşte să ia măsuri pentru a descoperi adevărul şi a-şi crea acces în zona interzisă a vaporului şi cea care se opune oricăror acţiuni în acest sens, cu argumentul că se pot relaxa foarte bine şi fără a afla ce este dincolo de uşile închise.

Cu toate că Julio Cortázar însuşi declară, într-o nota de la finalul romanului, că nu a avut intenţii alegorice, este imposibil să nu te gândeşti, citind această carte, la faptul că ea ascunde sensuri superioare. Interdicţiile impuse pasagerilor de către echipaj amintesc de regimurile politice totalitare, iar împărţirea călătorilor în revoluţionari şi pacifişti continuă să dea sens acestei interpretări. De asemenea, modul în care vieţile pasagerilor sunt influenţate, în mod arbitrar, de deciziile ofiţerilor de la bord este similar felului în care conducătorii „ascunşi” din viaţa reală guvernează existenţa atâtor oameni fără a se sinchisi de finalitatea faptelor lor.

În cele trei zile, se leagă şi se desfac poveşti de dragoste, mor oameni, sunt scoase la iveală convingerile şi pasiunile fiecărui personaj, iar Cortázar reuşeşte toate acestea într-un mod verosimil, deloc forţat. Pentru a obţine credibilitatea celor narate, este nevoie de stilul impecabil al marelui scriitor argentinian, care nu se dezminte nici cu ocazia acestui roman, cu toate că este mai cunoscut şi recunoscut pentru prozele sale scurte. Nici traducerea impecabilă a lui Coman Lupu nu este mai prejos. Aceasta recreează o scriitură de o frumuseţe rară, care îmbină realismul cu o poeticitate contrastantă, care îşi află punctul culminant în solilocviile personajului Persio, „un fel de superviziune a ceea ce se urzea sau se dezlănţuia la bord”, după cum le descrie Julio Cortázar în nota de la final.

În „Câştigătorii”, este creat un micro-cosmos similar modului în care este construită lumea întreagă: nişte personaje sunt puse laolaltă, în mod arbitrar sau nu, vieţile lor şi relaţiile dintre ele par a fi guvernate de un comandant care nici nu îşi arată faţa, dar a cărui existenţă nici nu poate fi anulată pe baza simplei lui absenţe. În final, aproape ironic, totul revine la punctul iniţial, nimic din ce s-a întâmplat nu contează în schema mai mare a lumii de dincolo de vasul de croazieră, cu toate că vieţi au fost modificate şi chiar curmate.

Recomand această carte, „joc de-a viaţa”, tuturor celor pasionaţi de literatura de calitate, cu un strop de ingredient secret filosofic, ce se pierde în consistenţa înspumată a mării pe care navighează personajele alese, „câştigatorii” acestei cărţi.

[…] nu ţi se pare că atunci când ne schimbăm modul de viaţă renunţăm la ceea ce suntem, pentru a ne integra într-un mecanism mai mereu necunoscut, într-un miriapod, pentru care noi suntem doar un inel sau o pereche de labe, în sensul locomotor al termenului?

Lumea e prost făcută, mereu acelaşi lucru, pentru unii tot, pentru alţii nimic.

Niciodată n-am ţinut cont, […], de faptul că fericirea durează puţin, trecerea de la fericire la obicei este una dintre cele mai bune arme ale morţii.

[…] între timp am pierdut casa copilăriei mele, care mai exista încă, dar nu m-am mai dus niciodată s-o văd. Am asemenea slăbiciuni sentimentale, aş face un ocol de zece kilometri numai să nu trec pe sub balconul unui apartament unde am fost fericit. Nu fug de amintiri, dar nici nu le cultiv. De altminteri, şi fericirea, şi nefericirile mi le-am ţinut întotdeauna în surdină.

Autor: Julio Cortázar

Titlu: Câştigătorii

Editura: 

ISBN: 978-606-710-037-2

Număr pagini: 416

An apariție: 2015

Preț: 26,6 lei


sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 24