Janka

Duminică, 18 octombrie, s-a jucat pe scena Teatrului de Artă piesa , marcă a Teatrului Evreiesc de Stat. Realizat după un scenariu de Oscar , important producător de televiziune, scriitor şi regizor american, spectacolul are drept subiect tulburătoarea poveste a mamei acestuia, Festinger, supravieţuitoare a Holocaustului, martoră a crimelor şi ororilor de la .

Janka s-a născut la Sighet pe 16 noiembrie 1916, a fost deportată și a reușit să supraviețuiască lagărului, apoi s-a căsătorit în Germania și a emigrat în SUA, trecând în neființă în 1994, la vârsta de 78 de ani. Însă povestea sa n-a fost niciodată uitată, fiind istorisită de copiii ei nu numai în piesa care îi poartă numele, ci, mai recent, și în volumul „Momentele fericite din viața Jankăi Festinger” de David .

Cea dintâi reprezentație a piesei a avut-o drept protagonistă pe actrița Janice Noga, care a interpretat-o mai târziu pe Janka și la noi, în premieră națională, pe 21 mai 2011, la Sighetul Marmației. Premiera în limba romană a avut loc în același oraș, un an mai târziu, pe 1 mai 2012, cu în rolul principal (chiar în ziua împlinirii frumoasei vârste de cincizeci de ani). Piesa descrie nu numai drama zguduitoare a traiului din lagăr, ci și refacerea vieții Jankăi în America, iar cele două mari capitole se întrepătrund pe tot parcursul piesei și se dezvăluie treptat, formând o imagine completă și coerentă de-abia spre sfârșit, asemenea pieselor unui puzzle.

Așa cum Janka însăși afirmă în paginile scrisorii pe care a lăsat-o, existența ei poate fi împărțită în patru mari etape distincte: „Am trăit patru vieți… viața mea în România de dinainte de Hitler… viața mea datorită lui Hitler… viața mea cu Bob, soțul meu… viața mea după ce a murit Bob…”. Prima parte este cea luminoasă și tihnită a căminului său evreiesc din Sighet, într-o familie mare, cu încă doi frați si două surori. A doua viață, care a debutat în martie 1944, este soarta împărtășită cu alți 10 000 de evrei din Sighet înghesuiți în ghetou, continuată apoi din luna mai în lagărul de la și mai târziu în cel de la Dachau, dar încheiată în cele din urmă cu eliberarea.

Detaliile înfiorătoare legate de cruzimea naziștilor și de sadismul lor inimaginabil, de condițiile în care evreii erau obligați să trăiască și de umilințele de necrezut la care erau supuși în fiecare zi din motive absurde și revoltătoare te întristează și te cutremură până în adâncul ființei. Momentul culminant al piesei a fost, pentru mine, întrebarea plină de însemnătate a Jankăi, cu atât mai importantă cu cât aceasta se ivea în contextul unei vieți care practic nu-i mai aparținea: „Ce înseamnă libertatea?”  Răspunsul ei e de-o simplitate ucigătoare și totuși atât de revelator: “O pâine întreagă numai pentru mine!” – cea primită din mâinile salvatorilor americani. Acesta a fost momentul reînvierii simbolice a Jankăi și începutul celei de-a treia vieți, în Germania post-nazistă. Ultima parte a existenței sale este poate și cea mai fericită: cea traită alături de Bob, soțul ei, în America, alaturi de cei doi frumoși gemeni pe care i-au avut împreună, după numeroase tentative de a aduce pe lume copii.

În paralel cu interpretarea memorabilă a Maiei Morgenstern, ca o completare binevenită care apropie și mai mult publicul de eroină, pe un ecran uriaș amplasat pe scenă sunt proiectate imagini din viața Jankăi și din perioada Holocaustului. Acestea alcătuiesc un montaj video elocvent și bine sincronizat cu replicile protagonistei, iar muzica nelipsită punctează fără greș trăirile și tresăririle eroinei. Ca un indicator fidel al stărilor Jankăi, ritmul este blând și armonios când amintirile istorisite sunt înduioșătoare (legate de familie și de clipele fericite), iar apoi dur, apăsat și sumbru când femeia își amintește de suferințele și nedreptățile din lagăr.

Singură pe scenă timp de mai bine de o oră și jumătate, Maia te țintuiește în scaun de la primele replici, te copleșește și te introduce irevocabil în universul profund impresionant al piesei. Ca întotdeauna, interpretarea ei este sensibilă, tulburătoare și extrem de veridică. Ochii sinceri, mâinile al căror tremur trădează convingător boala care i-a adus sfârșitul Jankăi, glasul puternic și răsunător adesea sugrumat de emoție și de durere, lacrimile (deloc puține), esență a suferințelor îndurate de toți cei nenorociți de un regim crud și aberant, conturează un tablou de neuitat, care te zguduie și te marchează inevitabil.

Autor: Oscar Speace
Regie: Toma Enache
Traducere: Ioan J. Popescu
Distribuție: 
Durată: 1h40’ minute (fără pauză)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, Ana adoră cărțile, pisicile, ceaiul și ciocolata (nu neapărat în această ordine). Nu-și poate închipui viața fără muzică. Îi place să inventeze cuvinte și să se joace cu ele. E optimistă, râde și iubește mult.

Număr articole publicate : 16