Irina-Margareta Nistor este ambasadorul cultural al Festivalului „Serile Filmului Românesc”

Echipa festivalului „” (SFR) anunță ambsadorul evenimentului: criticul de film Irina –Margareta Nistor, care a fost, pe rând, invitată, apoi consultant cinematografic, a acceptat rolul de . În acest sens, dincolo de consultanța cinematografică, ambasadorul SFR va intra în dialog cu partenerii și publicul cinefil, în ideea promovării evenimentului din luna mai de la . Prin ambasadorul cultural, festivalul se va bucura de reprezentativitatea și expertiza de care dispune criticul de film Irina –Margareta Nistor. Ediția a VII-a a festivalului va avea loc în perioada 4-8 mai 2016, iar detaliile vor fi anunțate pe www.festivalsfr.ro.

Irina-Margareta Nistor, în rolul perfect de al SFR:

„Într-un adevărat moment de sincronicitate al anunțurilor de ambasadori, mi se pare extrem de onorant să fiu numită unul, cel al unui Festival de film, cel din IAȘUL cinefil,  care-mi este atât de drag. Eu trăiesc în Țara celei de-a 7-a arte, cu capitala: Marele ecran.   De-abia aștept să îmi reprezint patria, inclusiv cu istoria sa pre-revoluționară și o incursiune în pelicule vizionate în ilegalitate pe video, în speranța de a uita, pe atunci, de o viață fără de speranță, și cu efect de pețitoare, pentru că multe cupluri s-au cunoscut la o noapte cu vedete de celuloid. Aveți ocazia unei călătorii în timp, în singura nostalgie îngăduită!

Ne vedem în mai! Mai veniți și la proiecții! N-o să vă pară rău! Promit! ”

 

Irina_Margareta_nistor_SFR (1)

Despre Irina –Margareta Nistor

Născută la 26 martie 1957, în Bucureşti, Irina –Margareta Nistor termină în 1980, ca absolvent de franceză – engleză, Universitatea din Capitală, având ca subiect, la lucrarea de diplomă, Cocteau şi Poezia cinematografică. Din acelaşi an, începe să traducă la Cinemateca Română și să lucreze la Televiziune, unde subtitrează peste 500 de pelicule, este redactor şi apoi realizator al emisiunilor: Video-Ghid, Serialul Serialelor şi Ecranul, Perpetuum Mobile (pentru RomSat unde este director de programe la o firmă americană), Film Puzzle (pentru TVR2) sau Lexicon cinematografic, Universul desenului animat ori De la benzi desenate la fotograme animate, la TVR.

Dublează, pe video, peste 5000 de filme din engleză, franceză și italiană, între 1985-1996, despre care s-a făcut un documentar de către o echipă de la Londra, cu co-producător român Chuck Norris versus Comunism; filmul a fost regizat de către Ilinca Călugăreanu și lansat în ianuarie 2015 la Sundance Film Festival. În 2006, publică o carte despre mentorul ei, ilustrul critic român de cinema, sub titlul Magistrul — Povestea bis a maestrului D.I. Suchianu.

Ține de mai mulți ani un master-class despre istoria filmul românesc, în engleză, pentru cursurile de vară pentru ex-pați, viitori diplomați și traducători, organizate de ICR, la Brașov.

De zece ani, concepe și moderează emisiunea Vocea filmelor, inițial pe Radio Total, apoi pe Radio Guerrilla și în prezent la Gold FM. Din ianuarie 2013, are rubrică de cinema, de două ori pe săptămână, marțea și joia, la Neața cu Răzvan și Dani, pe Antena1. Irina –Margareta Nistor a făcut parte din Comitetul Director al Fundației SOROS, din România și este Președinte onorific al Fundației Vodafone.

Despre „

„Serile Filmului Românesc” este un proiect care înscrie în obiectivele principale promovarea, susținerea și facilitarea accesului publicului în ceea ce privește cinematografia românească contemporană și nu numai. Prin continuarea proiectului, considerăm că punem umărul la consolidarea patrimoniului național, prin sprijinirea celor implicați direct în continuarea istoriei cinematografiei autohtone. Valorile cinematografiei românești au nevoie de o promovare în mediile care fac accesibilă cultura în ansamblu, dar și în mediile academice, de elită și profesioniste.

Din 2010 și până în 2015, festivalul a avut parte de mai multe viziuni: de promovare a unei anumite perioade a cinematografiei românești, de promovare a unui anumit gen sau de promovare a unei tematici. Începând cu ediția a V-a, viziunea organizatorică s-a îndreptat spre suprapunerea dintre promovarea unei tematici cu cea a promovării unui actor/regizor.

O scurtă descriere a edițiilor trecute

  • În 2010 ne-am bucurat de prezenţa lui Tudor Giurgiu, Florin Şerban şi Igor Cobileanski. A fost o ediţie-pilot, dar care semăna cu un debut de festival promiţător. Deşi bugetul de care am dipus a fost foarte mic, am reuşit să implicăm peste 500 de ieşeni în trei zile de maraton cinefil.
  • SFR II a avut loc în 2011 şi forţele noastre au adus oameni de valoare ai filmului românesc actual, dar şi filme de colecţie: Victor Rebengiuc, Alexandru Maftei, Dana Voicu, Şerban Marinescu, Mircea Silaghi, Tudorel Filimon. Am adus un public numeros (500) timp de cinci zile în vechile săli de cinema de stat.
  • A III-a ediţie a festivalului a adus din nou nume importante la Iaşi: Dan Chişu, Alexandru Oreste Scarlat Teodorescu, Magda Catone, Sergiu Nicolaescu, Vladimir Găitan, Paul Ipate, Vlad Logigan, Virgiliu Mărgineanu şi Sergiu Voloc.
  • La ediția a IV-a au participat : Natașa Raab, Diana Dumitrescu, Cătălin Cucu, Adrian Sitaru și .
  • Anul 2013 a propus publicului cinefil ieşean, prinSerile Filmului Românesc, ediția a IV-a, cele mai apreciate, premiate şi îndrăgite filme ale ultimilor ani. Festivalul s-a deschis cu laureatul Ursului de Aur de la Berlin, Poziţia copilului, a continuat cu cel mai bine vândut film al anului 2012, Minte-mă frumos, pentru ca, în cea de-a treia seară să poată fi urmărită producţia cu cele mai mari numere în box-office-urile româneşti, Despre oameni şi melci. Regizorul Adrian Sitaru a venit la Ateneul Tătăraşi cu două filme: Din dragoste cu cele mai bune intenţii, film distins cu două premii în 2011 la Festivalul Internaţional de la Locarno, Elveţia (pentru cea mai bună regie şi cel mai bun actor) şi cu cea mai nouă producţie- Domestic. Desfăşurat între 27- 31 mai, la Ateneul Tătăraşi, festivalul Serile Filmului Românesc (ediția a IV-a) a pus în prim-plan actori şi regizori români care au avut în ultimii ani o contribuţie majoră în dezvoltarea cinematografiei autohtone. Peste 000 de spectatori au fost în sala Ateneului.
  • Ediția a V-a i-a avut ca invitați pe Mircea Daneliuc, Stere Gulea, Draga Olteanu-Matei, Olimpia Melinte, Ștefan Bănică Jr., Oana Sîrbu, Valentin Popescu, Cecilia Bârbora, Mihai Constantin, Dionisie Vitcu. După patru ediții de succes, cu actori și regizori ce au adus culoare cinematografiei românești, cea de-a cincea ediție a festivaluluiSerile Filmului Românesc Timpul a fost una a noutăților, în care imaginea și conținutul au fost reîmprospătate.

Din dragoste pentru filmele românești și din nevoia de a readuce în atenția publicului filmele și actorii care au marcat prin interpretare și dăruire cinematografia românească, ediția de anul trecut a festivalului Serile Filmului Românesc Timpul a fost un amalgam de nostalgii și amintiri.

header_png

Organizator: Asociația Studenților Jurnaliști

Partener academic oficial: Universitatea „Petre Andrei” Iași

Perioada desfășurării evenimentului: 4-8 mai 2016

Locul desfășurării evenimentului: Iași

Resurse online SFR:

 

Pagina web: www.festivalsfr.ro

Pagina de Facebook: https://www.facebook.com/serilefilmuluiromanesc/

Canal Youtube: https://www.youtube.com/channel/UC3c8z-RMEX6ZPdWAyUhN4zQ

 

Sursa: comunicat de presă SFR

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Corina Giurgia
Ambasador & Editor SB @ Iași

Licențiată în Jurnalism şi Ştiințe ale Comunicării, cu un masterat în Filosofie Aplicată şi Management Cultural, continua căutările în lumea oamenilor frumoși.
Iubește Iaşul, cu întâmplările şi străzile pe care se plimbă încă scriitori şi poeți adevărați. Dependentă de ploaie, cu o obsesie pentru umbrele. Ambasadoare SemneBune la Iași.

O găsiți și pe blogul personal: http://jurnalistacum.blogspot.ro/

Număr articole publicate : 57