„Igitur”, de Stéphane Mallarmé (II)

mallarme(continuare)

traducerea din volumul publicat la Gallimard, 2003, Colecția NRF, Bibliotheque de la Pleiade, ediția Bertrand Marchal

poate fi citit și aici: https://fr.wikisource.org/wiki/

**

 

ARUNCAREA DE ZARURI

(ÎN MORMÂNT)

 

Aruncarea de Zaruri

să recunoaștem că există o șansă unică la 11

și că și aceasta va fi apărut

 

Scurt, într-un act în care însuși hazardul e pus în joc, același hazard e cel care-și finalizează propria Idee, afirmându-se sau negându-se pe sine. În fața existenței sale negația și afirmația eșuează. El conține Absurdul – îl implică, dar în stare latentă – și îl împiedică să existe: ceea ce permite Infinitului să existe.

Cupa cu zaruri este Cornul licornului – al unicornului.

Cele două hazarduri – (În ambele cazuri, absurdul –

Intenție de a nega hazardul, în familie

 

Ca un cuvânt aruncat peste zaruri, căci cu certitudine nu poate fi decât un cuvânt, nu se finalizează – așa cum făcuse conform gândirii, 11 șanse de a nu se finaliza contra uneia, hazardul se afirmă, cât despre cuvânt, negându-se în privința gândirii – Căci hazard va fi fost finalizarea cuvântului. Cu toate acestea, dacă acesta se finalizează, hazardul se neagă în privința cuvântului afirmându-se în privința gândirii, căci aceasta din urmă trebuie să

01 

Dar Actul se împlinește.

Atunci sinele său se manifestă prin aceea ce reia Nebunia: admite actul și, voit, regăsește Ideea, ca Idee: iar Actul (oricare va fi fost puterea ce-l va fi călăuzit) odată negat Hazardul, conchide prin aceasta că Ideea a fost necesară.

 

– Atunci concede că există, desigur, nebunie în a admite acest lucru în mod absolut: dar în același timp poate spune că, prin această nebunie, hazardul fiind negat, nebunia este necesară. Pentru ce? (Nu se știe, el e izolat de umanitate)

 

Toată explicația constă în faptul că rasa sa a fost pură: că ea (rasa) și-a înălțat spre Absolut puritatea, pentru a exista și a nu lăsa după sine decât o Idee care ea însăși sfârșește în Necesitate: și că în privința Actului, da, e perfect absurd: dar infinitul este, în sfârșit, fix.

cu excepția mișcării (personale) ce revine la Infinit

02

Th / sau restul lui

 

Scena lui Th., fostul .

 

O aruncare de zaruri care împlinește o prorocire, de care a depins viața unei rase. „Nu suflați” vânturilor, umbrelor – dacă eu număr, comedian ce-și joacă replica – cele 12 – nu există hazard în niciun sens.

Proferează prorocirea, de care în fond își râde. Va fi fost nebunie

Sala mormântului

doar aruncă zarurile – mișcare, înainte de a se reuni cu cenușa, cu atomii strămoșilor săi: mișcarea care este în el e absolvită. Înțelegem că aici e de înțeles ambiguitatea sa.

? Închide cartea – suflă în candelă, – cu suflul său care conține hazardul:

și, încrucișându-și brațele, se întinde peste cenușa străbunilor săi.

Încrucișând brațele – absolutul a dispărut, în puritatea rasei sale, căci (așa trebuie) zgomotul încetează. Și, în ce privește

03

 

Rasă imemorială, al cărei timp apăsător s-a cufundat, excesiv, în trecut și care, plină de hazard, nu a trăit, deci, decât din viitorul său – Acest hazard negat cu ajutorul unui anacronism, al unui personaj, supremă încarnare a rasei sale, – care simte în sine, grație absurdului, existența Absolutului, el, solitar, a uitat cuvântul uman în carte și gândirea într-o candelă, una anunțând această negație a hazardului, cealaltă clarificând visul în care el ființează.

Personajul care, crezând în existența unui Absolut unic, se imaginează ca ființând pe toată întinderea unui vis

El acționează din punct de vedere Absolut

crede că Actul e inutil, căci există și nu există hazard – reduce hazardul la Infinit – care, spune el, trebuie să existe undeva.

 

iar în ceea ce privește visul familiei, el și-a transmutat absolutul în puritatea rasei și în ideea acestei purități, necesitatea sa, în raport cu Absolutul pe care îl simte în sine. Acum, se va contopi cu Neantul, (substanța?)

 04

Se așază în mormânt

————————–

Pe cenușile celorlalți, cenușile nediferențiate ale familiei, iată bietul nostru personaj, întins, după ce va fi băut gustul neantului care lipsea mării.

(Fiola goală, nebunie, tot ce mai rămâne din castel?) Neantul dispărut, rămâne castelul purității.

 

negații diferite compun infinitul, o mare incoerentă în care cuvântul e în veci neputincios

                Iar în tării lumina

 

Ig. Rest

Ascultați, rasă a mea, înainte de a-mi stinge candela – povestirea ce am să v-o spun despre viața mea – Aici: nevroză, spleen, (sau Absolut?)

05

(va urma)

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cristian Fulaș
invitat special

Traduc pentru că asta am învățat să fac, a devenit în timp meseria mea. Totul e un mare text, totul e în același timp o mare ratare și un mare succes.

Număr articole publicate : 4