Femeia de hârtie – Rabih Alameddine

Născut în 1959 în Amman (Iordania) și crescut în Kuweit și Liban, a fost pasionat de matematică și a studiat ingineria la University of California din Los Angeles, apoi a absolvit un masterat în administrarea afacerilor. A publicat până în prezent o antologie de povestiri și patru romane: „Kooalids: Arta războiului” (1998), „Eu, divinul” (2001), „Hakawati” (2008) și „” (2014). În anul 2002 a fost beneficiarul prestigioasei burse de creație Guggenheim.

Roman finalist al Național Book Award 2014 și al Național Book Critics Circle Award 2015,  spune povestea Aaliyei (în traducere „cea superioară, cea de sus”), o femeie de 72 de ani care trăiește singură în , într-un apartament sufocat de cărți și de amintiri. Colecția ei impresionantă nu este una oarecare, ci cuprinde zeci de traduceri în limba arabă ale unor opere aparținând literaturii universale. Divorțată și fără copii, Aaliya a lucrat o viață întreagă ca librar și a tradus în limba ei maternă cărțile care au captivat-o, conform unui sistem bine pus la punct – s-a ocupat în fiecare an de o nouă carte, folosind versiunile în franceză şi engleză, niciodată originalul,  și dând la iveală propria ei varianta în arabă. Ferite de lume, păstrate în cutii ca o comoară prea valoroasă pentru ochii altora, cărțile zac într-o baie nefolosită, neștiute de nimeni. O practică aparent inutilă, tălmăcirea cărților e de fapt singura ocupație care pare să mai dea sens vieții femeii. Protagonista traduce din titani precum Tolstoi, Gogol, Hamsun, Calvino, Borges, Schulz, Nádas, Nooteboom, Kiš, Karasu, Kafka sau Pessoa și pare s-o facă mai mult pentru sine decât pentru alții, ducând la îndeplinire un act care o însuflețește și îi umple zilele goale ale bătrâneții. Aaliya face artă de dragul artei, nu al măririi, laudelor sau recunoașterii și oferă prin aceasta o lecție foarte prețioasă. Orgoliul este înfrânt și sinele servește unui scop mai înalt.

Luată fără voie de pe băncile școlii și măritată la doar șaisprezece ani, Aaliya a dus o viață conturată de prejudecățile și mentalitatea societății libaneze – un climat sufocant și opresiv, în care singurătatea și revolta mută i s-au părut cea mai bună soluție. Nevoită să se adapteze Beirutului mereu schimbător, ostil și imprevizibil, să supraviețuiască războiului civil dormind cu pușca în pat și să se lupte să-și păstreze apartamentul, în ciuda presiunilor venite din partea familiei, Aaliya nu are alte bucurii sau satisfacții în afara celor aduse de singurii ei tovarăși fideli, cărțile și muzica, două constante care ajung să-i definească viața. Solitară și mult prea independentă pentru societatea în care trăiește, femeia nu se înţelege nici cu fraţii vitregi, nici cu mama bolnavă, acesta fiind unul dintre subiectele recurente ale confesiunilor sale, prin care pare că vrea să-şi explice în primul rând sieși alegerile și deciziile.

Fără o acțiune complexă, fără răsturnări de situație sau elemente surprinzătoare, ci mai degrabă monotonă și statică, Femeia de hârtie reușește totuși să te atragă și să te introducă în poveste suficient cât să nu mai vrei s-o lași din mână. Amintirile, reflecțiile, regretele și îndoielile adunate de-a lungul vieții protagonistei se împletesc subtil și natural cu citate, versuri, anecdote și frânturi din cărțile care-i populează universul interior, bogat și etern neliniștit.

Un personaj inteligent, sensibil și profund, bătrâna te câștigă cu fiecare pagină și se dezvăluie încet, dar sigur. Ironică și autoironică, lucidă și neiertătoare, dar în ultimă instanță simpatică, protagonista pare pe alocuri neverosimilă, cumva prea erudită și cunoscătoare. Dar redevine umană și credibilă atunci când vorbește despre soț, familie și vecine, caracterizându-i cu umor și sinceritate, adică înfățișându-i cu toate lipsurile și neajunsurile lor inevitabile.

Ca să vă faceți o idee asupra tonului și stilului cărții, las aici și trei dintre citatele care mi-au plăcut cel mai mult:

[…] alegerea primei cărți, cea care-ți deschide ochii și-ți emoționează sufletul, este la fel de involuntară ca prima iubire […] (pag. 42)

Nicio nostalgie nu se simte la fel de acut ca nostalgia după lucrurile care n-au existat niciodată. (pag. 180)

A încerca să cunoști o altă ființă umană mi se pare la fel de imposibil şi de ridicol ca a încerca să prinzi umbra unei rândunele. (pag. 214)

Femeia de hârtie este un lung monolog, un elogiu adus literaturii și celor care o scriu, dar și o poveste despre autocunoaștere și introspecție, o frumoasă filă formată din două pagini care s-au contopit delicat.

Autor:
Editura
An apariție: 2015
Număr pagini: 280
Format: 13 x 20 cm
ISBN: 978-973-46-5018-7
Preț orientativ: 27 RON

sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București, Ana adoră cărțile, pisicile, ceaiul și ciocolata (nu neapărat în această ordine). Nu-și poate închipui viața fără muzică. Îi place să inventeze cuvinte și să se joace cu ele. E optimistă, râde și iubește mult.

Număr articole publicate : 16