Ecce homo

Dar oare pacea noastră îi molipseşte şi pe ei? Oare pacifismul nostru îi mişcă îndeajuns? Dar oare pacea noastră e bună? Ce înseamnă “” astăzi? Ce nseamnă “bine”? Ce înseamnă “rău”? Facem oare corect dinstincţia, aflându-ne-ntr-o “masă”? “Iată omul!! a zis Pilat din Pont. Şi oamenii au ales un altul.

sputnik

Când eram copil, lucrurile erau şi ele cât de poate de clare: nu vorbeam tare în troleibuz, pentru că aşa îmi atrăsese atenţia mama, încă de acasă. Le spuneam “Sărumâna!” oamenilor cunoscuţi şi arătam cu degetul spre cei care aruncau gunoaie pe stradă, fapt care se petrecea cu o frecvenţă mult redusă celei de astăzi. La fel de clar îmi era şi că nu am voie să mănânc îngheţată, pentru că răcesc. Atât de clar, încât atunci când am văzut o fotografie de la nunta alor mei, în care un copil molfăia un cornet, aciuat la poalele rochiei miresei, am întrebat-o pe mama dacă nu cumva a răcit şi el.

Erau frumoase vremurile alea. Îmi aduc aminte de ele mai ales când îl ascult pe Pleşu. Sau când mai urmăresc câte o emisiune la TVR. Pare că numai acolo invitaţii îşi aşteaptă rândul să vorbească, iar domnii, la intrarea în platou, sărută mâna realizatoarei. Şi-aş face o introducere mult mai lungă, căci tare-mi plac bunele moravuri. Etică, morală, principii, se purtau cândva. Astăzi, în schimb, ieşim în stradă pentru drepturi, fie că ni se cuvin sau nu, milităm acerb pentru ele, aproape că îi linşăm pe cei care nu ne înţeleg şi nu se alătură cauzei noastre. Ieşim în stradă pentru diversitate, în cele mai bizare forme ale sale, de multe ori chiar neînţeleasă, dar scandată în fel şi chip.

Ieşim şi protestăm. Ne adunăm. Mulţi. Ne înhăităm, cum s-ar zice. Generăm o conştiinţă de grup, vibrăm la unison, suntem pe val, simţim la fel, scandăm, vibrăm din nou, pulsăm, dansăm, facem cu mâna la cameră, selfie-uim şi postăm. Şi de la capăt. De-la-cap. “Peştele de la cap se-mpute şi se curăţă de la coadă”. Dar ne-am săturat, pare-se, de vorba românească, neînţeleaptă, şi-am sucit-o. Şi-acum vrem să-l radem de la cap. Şi ieşim, strigăm, marşăm, vrem cu tot dinadinsul să cadă un cap. Sau mai multe, capete să fie!

L-au împuşcat pe Ceauşescu, ca şi când făcuse politică de capul lui, de unul singur, cei care ani la rând l-au încurajat în propria-i demenţă. Astăzi îi cerem demisia unui străin care a vindecat câteva răni ale sănătăţii româneşti, pe considerentul că nu şi-a făcut treaba. De parcă un singur om e responsabil pentru un întreg sistem. Ne-am „colectivizat” acum şi spunem că, de fapt, vrem să plece toţi, dar îi votăm de fiecare dată când avem ocazia, îi alegem şi ne bucurăm de victoria lor ca şi când ne-am alege cu ceva din asta. Spunem că vrem să schimbăm capete, dar cu ce alte capete le înlocuim? There is no „” out there yet. S-au bulucit câţiva, apăruţi parcă de nicăieri, figuri cunoscute, pe care nu şi le doreşte nimeni şi pe care nu le-a legitimat nimeni. Fapt pentru care s-au diluat înainte de vreme.

E drept, noi am fost paşnici. Dar oare pacea noastră îi molipseşte şi pe ei? Oare pacifismul nostru îi mişcă îndeajuns? Dar oare pacea noastră e bună? Ce înseamnă “” astăzi? Ce înseamnă “bine”? Ce înseamnă “rău”? Facem oare distincţia, aflaţi fiind în “masă”? “Iată omul!! a zis Pilat din Pont. Şi oamenii au ales un altul. Erau ei mai puţin sau mai mult “oameni” decât a fost Iisus? Erau ei mai puţin sau mai mult dumnezei? A fost rău căci capul lui Iisus ei au cerut? Nu pot să nu-mi pun întrebări. Nu pot să nu emit judecăţi de valoare. Care e limita dintre bine şi rău astăzi…

sursa foto: sputniknews.com

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18