David Cronenberg – Mistuiți

Unknown8Acest roman nu mai are nevoie de nicio prezentare. Auzi numele lui David Cronenberg și, dacă i-ai văzut filmele, știi la ce să te aștepți. Dar întrebarea: „cum a scris romanul?” îți pâlpâie în creier ca un firmament al unui bar sinistru, abandonat brusc de angajați ,și vrei neapărat să citești și poate chiar să descoperi secretul printre rânduri.

Să trecem în revistă, mai întâi, cele mai bune  ale lui Cronenberg:   (1986), The Fly (1986), (1996), (1999), A history of violence (2005), Eastern Promises (2007), A dangerous method (2011), Cosmopolis (2012), Maps to the stars (2014). Ideea de bază e că omul a introdus în cinematografie tehnica filmului concentrată pe ipohondria și teama umană de a nu se îmbolnăvi/mutila. Majoritatea personajelor sale din o pățesc grav și își dezvoltă frici obsesiv-compulsive de care nu se pot vindeca. În , de exemplu, James Spader, victimă a unui accident, își dă seama că se excită atunci când se află pe patul de spital. Dezvoltă din această nouă „pasiune” o dorință agresivă de a-și satisface soția doar în contextul unui accident care se lasă, desigur, cu victime. Faptul că cineva moare într-un accident îi provoacă o plăcere proprie, plăcere pe care ține musai s-o împărtășească cu a sa consoartă.

În Eastern Promises, Viggo Mortensen joacă rolul unui gangster de senzație care nu se sfiește să omoare cu cea mai mare lejeritate (doar Tarantino ne bucura în tinerețile lui cu atâta vărsare de sânge). Cosmopolis e un film pe care eu nu l-am putut percepe ca fiind altceva decât un cadru static în care personajul principal este Robert Pattinson. Exact, ăla din Twilight Saga. Figura lui nu-mi inspiră încredere și nici vreun sens ascuns al noțiunii de citit printre rânduri, iar Cosmopolis e un film despre un individ foarte bogat care face tot ce se poate face într-o limuzină: mănâncă, bea, filosofează despre globalizare, finanțe, face sex și are parte, printre altele, și de un consult rectal din partea medicului. Pattinson încearcă să expună o dramă interioară care nu-l prinde, mai degrabă l-aș fi ales pe Jim Carey.  A dangerous method mi se pare că a pus accent mai mult pe talentul actoricesc al Keirei Knightley (care, apropo, poate juca orice rol i se dă) decât pe nuanțele psihologice pe care Michael Fassbender și Viggo Mortensen încearcă să le transmită.  O expunere interesantă a unei situații dintre discipol și maestru plus un război psihologic dat pentru dragostea unei schizofrenice. Greu de crezut că distinșii Freud și Jung s-ar fi dedat, bieții, la asemenea clișee amoroase, dar Cronenberg a știut unde să tragă mâța de coadă și unde nu.

iese puțin din tiparul maladiv al suferinței individuale obișnuite și tinde către un Poltergeist spre fantasy, cu mici accente horror. Avem un fel de Matrix, variantă necizelată, fără grafică 3D. A history of violence ni-l prezintă tot pe Viggo Mortensen, care e actorul preferat al lui Cronenberg, așa cum Scorsese îl tot alege pe Leonardo Di Caprio. Filmul ăsta e într-adevăr bun, cu o dramă ce tinde să capete proporții psihologice cu un impact asupra spectatorului. În Maps to the stars (titlul mi se pare cam neinspirat, dacă aș alege filme după titlu, aș crede că e un film cu și despre adolescenți) e o satiră violentă la adresa societății în care trăim și aici se simt din plin tendințele cronenbergiene cu care ne-am obișnuit.  În The Fly, obsesia virusopatică, ca să zic așa, e determinată de dorința lui Jeff Goldblum de a se întoarce în timp, fără să știe că în mașina timpului s-a strecurat o muscă. Transformarea e una priceless și ,din punct de vedere al make-up-ului și al poveștii în sine, cred că e un film bun.                MV5BMTM5NjM3OTYyMV5BMl5BanBnXkFtZTYwMzcyMzY1._V1_UX214_CR0,0,214,317_AL_

În romanul Mistuiți, avem toate elementele de mai sus, plus niscaiva tehnici cine-foto care dezvăluie pasiunea regizorului pentru ceea ce face. Povestea e ancorata în real și propune un subiect care e demn de obsesiile lui Cronenberg:  doi jurnaliști independenți, Nathan și Naomi, deși sunt împreună, au aventuri cu subiecții articolelor și pătrund în dedesubturile vieților intime. Nathan scrie despre investigații medicale, iar Naomi despre crime cumplite. Mile distanțe îi despart, iar telefonul devine unica alinare atunci când nu se întâlnesc în vreun hotel.

În carte veți întâlni pasaje întregi despre echipamente fotografice, iPhone-uri și laptopuri, ceea ce face ca romanul să aibă acea prospețime a pulsului vremii. Spun asta pentru că sunt și romane contemporane care nu transmit această acuratețe a vremurilor în care ne aflăm. Cronenberg a reușit să construiască mai degrabă un scenariu de film decât un roman. Mistuiți, ca film, ar avea cu siguranță succes .

Problemele apar atunci când Naomi se amestecă într-un așa zis caz de canibalism, în care Aristide Arosteguy, celebru filosof și artist, e suspectat că și-ar fi ucis soția și că apoi ar fi mâncat-o. Naomi intră într-un joc periculos, într-un labirint care nu pare să se termine nici atunci când adevărul iese la suprafață. Nathan anchetează un caz medical și intră în contact cu Dunja, pacienta doctorului Molnar, bolnavă de cancer la sân. Și Nathan începe o legătură amoroasă, fiind fascinat de femeile care suferă boli fizice sau psihice. Naomi e croită pe același tipar: e atrasă de suspecții crimelor, de bărbații misterioși care construiesc planuri criminale. Deși anchetele celor doi par foarte diferite, vor descoperi cât de multe legături au între ele.

Romanul e mult prea complex în ale narațiunii să poată fi povestit.  Frica de moarte, de transformare fizică în urma bolii, canibalismul, erotismul animalic,  suspansul se plimbă dintr-un oraș în altul, toate acestea sunt elemente-cheie care aduc și romanul în sfera cinematografică a lui Cronenberg. Nota pe care i-o acord romanului e 9,5, pentru că mi se pare că s-a terminat mult prea brusc. După toată acțiunea și  narațiunea în cascadă, totul se termină, cade într-un punct. Finalul cred că putea fi schimbat, cel puțin amânat. Un roman foarte bun, eu merg pe ideea că ar fi trebuit să fie de fapt un scenariu, nu o carte, dar cum regizorii au puterea asta fenomenală de a sintetiza și de a comprima lucrurile, Cronenberg și-a pus în joc toate instrumentele cu care și-a construit filmele de-a lungul anilor.

Editura Polirom, 2015, traducere de Iulia Gorzo.

Îl poți comanda de aici.

surse foto: 1, 2

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ruxandra A.
Redactor - editor SB

A absolvit Facultatea de Litere din București. E pozar amator și scrie fie poezie, fie proză. N-a publicat nimic deocamdată. Muzica rock e a doua lume în care se refugiază. Prima o reprezintă cărțile.

Număr articole publicate : 154