Corneliu Coposu. File dintr-un jurnal interzis

Coposu-Jurnal

Despre personalitatea lui s-a scris foarte mult şi cu siguranţă se va mai scrie. Având de partea mea vinovăţia vârstei fragede pe care o aveam atunci când am auzit pentru prima dată vorbindu-se despre acest domn, intoxicarea şi manipularea televiziunii aservită nomenclaturii anilor `90, am avut tendinţa de a-l renega înainte de a-l cunoaşte. Nu e o scuză, dar această recunoaştere a fost începutul unui drum pe care am păşit ulterior, cu dorinţa de a cunoaşte adevărul. Adevărul istoric. Astăzi pot să spun că nedumeririle de atunci au fost înlocuite cu succes de convingeri cu valoare de crez dar şi cu o pleiadă de întrebări generate de apariţia unor astfel de documente, cum este volumul despre care vreau să vă vorbesc. Una din întrebări ar suna cam aşa: putea să fie scrisă istoria altfel? Aş răspunde, pe loc, „Da”; dar aş intra pe un teren minat şi cui i-ar folosi?

Volumul . File dintr-un jurnal interzis”  apărut la editura într-o ediţie îngrijită de  cuprinde, aşa cum spune şi titlul, filele unui jurnal scris de Corneliu Coposu între anii 1936-1947; 1953 şi 1967-1983.  Spre deosebire de Simon Sebag Montefiore, un mare literat britanic cu vechi state de plată în cercetare care a experimentat aflarea adevărului fără a avea acces direct la documente olografe,  a reuşit „performanţa” de a convinge familia lui Corneliu Coposu de utilitatea publicării acestui jurnal şi de a străpunge platoşa ridicată de trecerea timpului, scoţând la lumină o filă din zbuciumata istorie a anilor Celui de-al Doilea Război Mondial. Iată ce se spune în prefaţă:

Despre jurnalul pierdut, confiscat, prigonit a lui Corneliu Coposu, s-a vorbit mult. Prima dată am auzit despre el chiar de la domnul Coposu, care afirma că deşi Securitatea îi confiscase mii de pagini, tot ar fi avut material să scrie zece cărţi, dar îi lipsea timpul. Mi-a povestit despre manuscrisele care au stat ascunse într-o valiză la un bun prieten: însemnări de jurnal, notaţii, fişe. Pe baza lor ar fi vrut să-şi reconstituie jurnalul în care consemnase evenimente la care fusese martor încă din anii `30, când era secretarul lui Maniu, „umbra lui”, precum şi monografia ce-i fusese confiscată „Istoria unui tribun. Viaţa lui Iuliu Maniu”. Regreta profund pierderea acestei cărţi gata de tipar în 1947.”

Corneliu Coposu n-a fost un simplu martor ocular sau un scrib. Bucurându-se de aprecierea şi respectul lui Iuliu Maniu, îl găsim direct implicat în politica anilor `40; îl vedem îndeplinind sarcini de partid, stabilind întâlniri importante şi chiar punându-şi viaţa în pericol. Cele peste cinci sute de pagini, însoţite de note de subsol foarte bine documentate, îl transferă pe cititor într-o epocă în care, din punct de vedere politic, social şi economic, viaţa intrase pe un făgaş promiţător, purtând pecetea anilor interbelici, când România cunoscuse o dezvoltare economică fără precedent. După izbucnirea războiului, începând cu 1940, România a fost supusă unor cataclisme sociale, fie că vorbim de atitudinea nedemnă a lui care a dus în final la ciuntirea teritoriului; de compromiterea politică a României pe plan internaţional prin alăturarea la Axă, şi nu în cele din urmă, de impunerea regimului comunist, cu largul concurs al uriaşului de la Răsărit – Uniunea Sovietică.

Îmi este foarte greu să mă opresc asupra unui anumit fragment sau a unei etape, pentru că le-aş face o defavoare celorlalte. Colajul care formează acest volum este atât de persuasiv, atât de încărcat de dramatism şi de combustie emoţională, încât ai senzaţia că dramele celor care au participat la scrierea acestei pagini din istoria României, de la Iuliu Maniu, Ion Mihalache, Gh. Brătianu, Dinu Brătianu şi până la Nicolae Iorga, sunt dramele tale personale.

Se reia interogatoriul. De data asta asistă, cu intervenţii brutale tovarăşul colonel procuror Şoltuz (probabil nume fals). După trei zile de interogatoriu din ce în ce mai amneinţător, sunt trimis la manej. O sală goală în care un individ cu cap lombrozian, ochi aproape albi, figură şi gesturi de brută, cu un bici în mână îmi porunceşte, într-o românească stricată, cu intonaţie slavă, să alerg în jurul camerei. Refuz. Începe să mă plesnească cu biciul. După vreo zece lovituri peste cap şi spate, mă prăbuşesc. Sunt lăsat acolo câteva ceasuri. Bonta revine însoţit de un alt individ, cu cizme, haine de piele, cu un baston. Mi se porunceşte să alerg. Refuz din nou. Alte lovituri de bâtă şi de baston. După un sfert de ceas, sunt abandonat, întins pe paviment.

Rând pe rând, etapele care s-au succedat după începerea războiului, de la abdicarea lui , instaurarea dictaturii lui Antonescu şi apoi a guvernului Petru Groza, sunt supuse unei analize obiective, lăsate moştenire unei generaţii care, după patruzeci de ani de întuneric, se vede, în sfârşit, pusă în faţa adevărului istoric. Haideţi să vedem împreună dedesubturile care au compromis Casa Regală Hohenzollern, să urmărim evoluţia şi decăderea legionarilor, să răsfoim istoria Partidului Naţional Ţărănesc şi a Partidului Naţional Liberal, şi, dacă tot am deschis această „rană”, vă invit să aruncaţi o privire asupra celei mai contestate figuri istorice ale epocii: Mareşalul .  Dacă iubiţi istoria şi vă doriţi accesul la izvoarele sale, nu rataţi acest volum.

Citeşte, mâine (îţi) poate fi mai bine.

Editura
Pagini: 536
Format: 13 x 20 cm
An aparitie: 2014
ISBN: 978-973-645-647-3
Preţ: 48,6o Lei

sursa foto, aici

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Marius Gabor

Desemnat câştigător al concursului de debut literar "Incubatorul de Condeie", ediţia 2013 - secţiunea "Proză scurtă" - organizat de Agenţia Culturală AdLittera, Marius colaborează din 2014 cu Revista "Semne Bune", unde scrie poveşti despre cărţi şi scriitori. Când nu scrie, desenează, când nu desenează, aleargă cu bicicleta, iar în timpul care a mai rămas ia pulsul librăriilor în care, din iunie 2014, se poate găsi şi volumul său de debut "Amor de dragul ploii"- Editura Karth.