Copaci tăiați, copii discriminați și afaceri conexe

pink-floyd-the-wall1

Spirit de turmă. Cât de uşor se trece peste şi cât de simplu pare pentru unii. Trăiesc printre o mulţime de părinţi care primesc începutul de an ca pe-un coşmar căruia nu i se pot opune. Evident că nu există să nu poţi lupta însă ce greu este s-o faci atunci când vine vorba despre propriul copil şi despre consecinţele care se vor răsfrânge în primul rând asupra lui. Ce fericiţi trebuie să fie acei părinţi care nu văd! Habar n-au ei ce li se întâmplă şi culmea nu-şi dau seama cât de mult rău fac tocmai copiilor pe care-i cocolesc cu atâta pasiune.

Coşmarul începe de la prima şedinţă. Să ne înţelegem, vorbim despre învăţământul la stat. Nu poţi să te prezinţi fără buzunarul plin.

ședinţă = bani

Nu este peste tot la fel. Dacă este mai la periferia Bucureștiului sau o zonă mai săracă, în general, cotizațiile sunt mai mici. Diferențiere au loc și la nivel de clase. De obicei, clasele A sunt văzute drept alea de șmecheri, nu neapărat de copii șmecheri deși așchia nu sare departe de trunchi, ci de părinți cu bugete permisive.

Ce se întâmplă la o ședință, de fapt? Pe lângă bla-bla-uri introductive, gen „bine ați venit”, încurajări spre o abordare optimistă, despre cum vor evolua copiii noștri, câteva prezentări obiective legate de programa școlară, inevitabil vine și partea mult așteptată. Minunatul tabel cu extra-opționale.

Bun, manualele, multele dintre ele ultra uzate, sunt din partea statului. Ce bucurie! Avem și manuale gratuite însă prea frumos să fie adevărat. Ce mai este gratuit în ziua de azi? Fără nicio obiecție, minunații părinți acceptă extra-opționalele. Pe aceiași părinți, entuziaști, gata să scoată banul din buzunar îi aud plângându-se de cât de grele sunt ghiozdanele copiilor lor. Unii au optat pentru trollere. Și pe bună dreptate sunt chiar grele.

Păi, măi dragi părinți, chiar nu vedeți ce se întâmplă? Este atât de greu? Vi se dă cu o mână și vi se ia cu două! Că-i opțional, extra-opțional sau  auxiliar nu e nicio diferență. Este deja celebră replica printre părinți: opțional-obligatoriu. Învățătorii sau profesorii sunt bine instruiți să vă explice că fără ele nu se poate. Nu spun, atâta vreme cât lucrează din ele nu strică, însă, hai să fim serioși manualul nu este suficient sau învățătorii noștri încep să se bazeze mult prea mult pe aceste unelte suplimentare menite să aducă beneficii unor afaceri cu statul? Oare ce-o fi zicând Cuza despre asta? Numai ușoară nu-i mai este țărâna!

Am un sac pe care intenționez să-l plasez la tomberonul special pentru hârtie. Să arunc o privire în el? Nu e nevoie! Nu știu cum să le spun că sunt, caiete sau cărți? Hai, cărți de unică folosință, viu colorate cu tot felul de spații libere în care copiii trebuie să scrie sau să completeze ceva. În fiecare an arunc câte un sac de caiete opționale și o groază de fișe. Să mai adaug și revistele pentru copii, alea de nu se uită nici dracu’ la ele dar după care plâng și bat din picioare copiii noștri, că doar cum se poate colegu’ să aibă și el nu.

Evit să discut despre beneficiile educative asupra copiilor mei, nu vorbesc despre a altora, însă nu cred că ar fi o mare diferență dacă ar lucra doar după manual, așa cum se întâmplă în unele țări civilizate. Asta dacă manualul ar fi bine făcut și dacă învățătorul/profesorul ar fi bine pregătit. Un cadru didactic adevărat ar trebui să fie în stare să-și facă treaba doar după manual. Însă, un cadru didactic, în definitiv, este prins într-un sistem ale cărui cerințe nu le prea poate contesta din motive de supraviețuire. Pielea lui este mai aproape.

Tentaculele acestui sistem sunt împânzite până la nivele de celulă. Nu-i scapă nimic.

Ce este cert este faptul că părinții nu văd că la mijloc sunt doar niște afaceri pe spinarea, din ce în ce mai cocoșată, a copiilor noștri și pe buzunarele noastre, evident.

Părinții refuză să vadă că sunt create o groază de condiții discriminatorii între copii pe criterii financiare și de interes.

Mișcările ecologiste ce fac în acest sens?

Nu cred că sunt prea mulți părinți, ca mine, preocupați să arunce sacii cu materiale didactice la gunoiul special pentru hârtie, pentru care, sincer, nici eu nu am garanția că într-adevăr ajung unde trebuie.

Poate n-ar fi rău ca la fiecare sfârșit de an părinții să plaseze minunații saci în fața școlilor, poate așa și-ar da seama de dimensiunile risipei, în condițiile în care pădurile noastre sunt din ce în ce mai șubrezite.

world

Revin la vechea mea obsesie. În ce vremuri trăim? Plutocrație?

La un scurt sondaj de opinie aceste extra-opționale sunt undeva pornind de la 80 de lei de copil până la peste 100 de lei. Și ca o paranteză, n-am auzit de caiet de engleză mai ieftin de 30 de lei. Recent am vorbit cu un părinte care are un copil în clasa I și care a dat 70 de lei. Fi-miu după clasa I nu pot spune că știa cu mult mai multă engleză decât la grădiniță. Însă, despre ce vorbim, se poartă meditațiile. Vrei performanță, scoate banu’, fraiere! Că e doar pentru marionete! Dacă un părinte nu știe engleză i-ar fi peste putință să-și ajute copilul la teme dacă ar fi să se bazeze pe noile manuale respectiv caiete speciale. Soluția care ar fi? Meditația, clar, la mintea găinii!

cânta ceva, cândva despre manipulare și spălare de creier însă care creier?!

Scenariu:

Ce s-ar întâmpla dacă un părinte ar refuza extra-opționalele, din principiu sau din lipsă de bani? Păi e simplu. În timpul orelor, copilul său se va uita în stânga și-n dreapta și se va întreba cu ce a greșit. Se va simți marginalizat. Probabil că nici profesorii nu ar ști ce să-i facă. S-ar simți ca niște orbi fără baston! Glumesc! Sigur vor ști să pună în așa fel problema încât acel copil să nu se simtă prost pentru că trăiește într-un sistem care creează o groază de condiții discriminatorii. Iar copilul va fi suficient de matur cât să înțeleagă.

Real, niciun părinte nu-și pune problema să refuze aceste caiete. Cei mai mulți nu din motive că s-ar simți prost pentru copilul lor ci dintr-un entuziasm tâmpit, o credință oarbă, că fără ele nu se poate. Indirect, o recunoaștere că învățătorul/profesorul ar fi incapabil să mai predea după manual. Revin, asta dacă manualul ar fi bine structurat și nu ar fi proiectat în așa fel încât să se creeze o dependență de opțional.

Un cerc vicios! O nație oarbă! Copii cocoșați, potențial dacă nu chiar discriminați și nu neapărat mai educați!

Însă, la o ședință nu dai bani numai pentru minunatele „cărți” de unică folosință pentru care nu-mi dau seama câți copaci s-au sacrificat în folosul viitorului luminos.

Dacă se mută copilul în altă clasă, ceea ce se întâmplă frecvent (oare de ce?) mai dai bani încă odată pe aparatul de aer condiționat. Părinții sunt generoși și donează pentru mai ceva decât pentru Patriarhie. Chiar dacă am dat și anul trecut. Aia a fost altă clasă. În noua clasă, care a aparținut unor elevi de clasa a VIII-a, cică și-ar fi luat aparatul înapoi. Serios? L-au tăiat bucățele și l-au împărțit în suveniruri mici sau l-au vândut la second hand și și-au împărțit banii. Hai să fim realiști! Noua clasă cu geamuri cât peretele și cu jaluzele stricate e un adevărat cuptor. Și pe bună dreptate, numai o oră de ședință mi-a copt creierii. Pentru copiii noștri, cum să nu!

Fondul clasei: carioci, bureți, apă, imprimantă, hârtie, toner, săpun lichid, hârtie igienică etc.

Până aici avem afaceri cu opționale-obligatorii, afaceri cu aparate de aer condiționat și mai vin afacerile cu pozarii (cum spun moldovenii). La început de an, de 1 martie, de Paști, de Crăciun și la sfârșit de an școlar, minim, se prezintă Mister Pozaru’. Nu dați banii pe prostii faceți poze la copii! Lista este generoasă, însă, în afară de pozele pentru carnet, restul intră în bussines-ul strict al școlii. Ursuleți cu mutra copilului, magneței cu mutra copilului, perne cu mutra copilului. Are rost să mai insist? Îmi și imaginez copilul care strânge în brațe perna cu propriul chip sau care bea cu nesaț lăptic dintr-o cană cu fățuca lui drăgălașă. Înainte de a deschide ușa la frigider e musai să se vadă pe el, prințișorul și mâncarea parcă e mai bună. Are gustul selfie-ului. Bun așa, domnilor! Învățați-ne copiii narcisiști. Doar trăim în mileniul „I”! Așa ne-au învățat americanii, părinții noștri spirituali.

Însă, în cazul în care copilul tău se transformă într-un egoist prin excelență asta face bine țării, cât mai dezbinați și pe cont propriu cu atât mai greu s-ar putea ralia pentru o cauză comună.

Dacă stau și gândesc bine, cam tot ce-am scris aici și încă am scris prea puțin, este în van. Aud voci sau poate vocea conștiinței mele care-mi spune, bun și în plan concret, ce faci? Păi ce să fac, în momentul de față, nu am decât cuvântul. Pe viitor, nu știu, vom vedea! Însă, atâta vreme cât părinții vorbesc al telefon în timpul ședinței, peste profesor, atâta vreme cât sunt mai preocupați în ce bancă stă copilul lor și nu de ceea ce învață sau ar trebui să învețe, nu văd să se schimbe cu nimic lucrurile. Îndobitocirea are rădăcini și împânziri mai ceva ca volbura. Stau și mă minunez și mă întreb la aceste ședințe dacă părinții sunt cumva cu mult mai maturi decât proprii copii. Real și în sursa primordială cred că adevărata problemă revine părinților. Speranțe deșarte! Oameni fără perspectivă, fără conștiința viitorului, fără viziune de ansamblu, naivi, inconștienți, superficiali, ipocriți etc. Acești eu amousoi ai vremurilor noastre. Aș avea toate motivele să mă simt unul dintre ei, din anumite puncte de vedere sunt unul dintre ei.

Mitul peșterii este doar un mit. O poveste de adormit copiii.

hansel-and-gretel

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Cristina Cîrnicianu
colaborator SB

Absolventă a Facultăţii de Finanţe-Bănci şi a unui Masterat în Informatică economică, lucrează în domeniu IT şi este pasionată de scris. A publicat un volum de versuri în 2014 („Faţa tandră a infernului”, ed. Grinta), are rock-ul în sânge şi jazz-ul în oase.

Număr articole publicate : 15