Condiţia umană, la trecerea dintre “ani”

Sunt două lucruri care mă înspăimântă mai mult decât orice în ultima vreme: ceasurile cu secundar, pentru că arată trecerea timpului, şi panourile de afişaj de la pompa de benzină în momentul alimentării cu carburant, pentru că indică pierderea rapidă şi ireversibilă a banilor. În dogma creştină se spune că frica vine de la diavol, iar în se zice că energia generată de teamă trebuie sublimată în scopuri creative. Adicătelea, cum ne învăţau la facultatea de comunicare “Orice criză trebuie privită ca o oportunitate şi, deci, exploatată”.

                                                                                  surviving progress

Eu aş zice că teama vine din privitul la televizor şi din autoatribuirea unui rol în poveştile expuse, cu implicare desăvârşită. Poate pare straniu că tocmai eu spun asta, aşa cum, bunăoară, poate suna bizar din gura unui dascăl un sfat de genul “Lasă cartea şi apucă-te de şcoala vieţii!”.

Aşadar, eu spun pompă de benzină şi ceas cu secundar aşa cum Freud aducea în discuţie dorinţa sexuală şi frica de moarte ca stimuli pentru sine. La fel de bine, un medic ar putea da vina pe sistem şi pe acte ratate. Ne dăm în vânt după cauzalitate şi boscorodim toate efectele propriei vieţi, fără pic de introspecţie şi fără ca măcar să ne punem întrebarea dacă între victimă şi călău există întotdeauna o legătură, darămite să mai şi acceptăm acest lucru… Căutăm să facem outsourcing cu propria noastră viaţă, îi responsabilizăm pe ceilalţi pentru lipsa noastră de răspundere, blamând factori externi şi identificând responsabili falşi pentru propriile eşecuri venite din lecţii neînvăţate la timpul potrivit şi experienţe neînţelese corect, dar repetate eronat, la nesfârşit. Ne autosabotăm sub paravanul intelectualismului şi al evoluţiei spirituale şi avem pretenţia ca rugile să ne fie ascultate. Am auzit de legea atracţiei şi suntem convinşi că ne-am apucat să practicăm ce ni s-a tot spus pe la conferinţele de dezvoltare personală, doar pentru că ni se inoculează că suntem “dumnezei” în toate cele. Creştini, atei, credincioşi şi mai puţin credincioşi, pe de o parte descoperitori de Dumnezeu, pe de alta hulitori a tot ceea ce presupune manifestarea divinului în planul material, cu toţii am dobândit brusc capacităţi inumane, demne să ne rezolve pe loc conflictele interioare.

Ne scăldăm într-un misticism indus, dar care, aparent, ne rezolvă toate aceste pseudo-probleme. Numai că, în realitate, frustrările sunt doar muşamalizate de pretenţia de a deveni mai bun. De strădania fiecăruia în parte de a se mulţumi, de a-şi potoli sinele chinuit, de a se perfectiona la nesfârşit, de a se îndumnezei cumva, măcar pentru el, dacă nu pentru Sursa în existenţa căreia n-ar prea vrea să creadă, de teamă să nu îşi ştirbească propria autoritate. Toate ca toate, doar pe o ducem bine. Aparent, toţi avem funcţii bune trecute la About, toate avem sânii mari şi buzele cărnoase în poza de profil şi toţi bărbaţii sunt extraordinar de dotaţi. Numai că, deşi ştim că din contradicţii se nasc marile idei, nu permitem ca pe tarlaua noastră să intre boii altuia.

Astăzi, la trecerea dintre etape, cea în care unii rămân înrădăcinaţi în convingerile strămoşeşti şi cea în care alţii încep să priceapă că există şi altceva dincolo de ceea ce văd cu ochii, există un timp pentru fiecare. Un răgaz în care înrădăcinaţii mai au o şansă să se agaţe de mâna întinsă a noilor vremuri, iar progresiştii primesc dreptul de a se răzgândi pe parcurs. Aici intervine, însă, o altă discuţie: alegerile şi corecta lor aplicare…

sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18