Cărți și personalități premiate de revista Observator cultural

Luni seară, 30  martie 2015, în sala mare a Teatrului Odeon, s-a desfăşurat cea de-a IX-a ediţie a Premiilor Observator cultural.  Au fost omagiaţi traducătorii Constantin Geambaşu (laudatioMaja Wawrzyk, directoarea Institutului Polonez din Bucuresti) şi Antoaneta Olteanu (laudatioIren Arsene, director al Editurii Curtea Veche),  cărora li s-a oferit un trofeu realizat de Elena Lot Vlad şi o Diplomă de Excelenţă. În cadrul Galei, s-au acordat opt premii la şase categorii şi Premiul „“ pentru Opera Omnia. Trofeul laureaţilor este realizat de Elena Dumitrescu.

Laureaţii celei de-a IX-a ediţii a Premiilor Observator cultural 2015

Din juriul celei de-a IX-a ediţii au făcut parte: Carmen Muşat (preşedinta juriului), , Adina Diniţoiu, Adrian Lăcătuş, Antonio Patraş, Iulia Popovici şi Claudiu Turcuş.

 

Debut

  • , Abonatul nu poate fi contactat, Editura Nemira (roman)
  • Florina Pîrjol, Carte de identităţi, Editura Cartea Românească (teorie literară)

Critică literară/ Istorie literară / Teorie literară

  • , Cioran – o mitologie a nedesăvîrşirilor, Editura Tracus Arte

Eseistică/ Publicistică

  • Mirel Bănică, Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană, Editura Polirom

Memorialistică

  • Gabriela Adameşteanu, Anii romantici, Editura Polirom

Poezie

  • Adela Greceanu, Şi cuvintele sînt o provincie, Editura Cartea Românească
  • Marta Petreu, Asta nu e viaţa mea, Editura Polirom

Proză

  • Radu Mareş, Sindromul Robinson, Editura Polirom

a primit Premiul „“ pentru Opera Omnia

 

Câteva considerații despre
premiul revistei Observator cultural din partea laureațiilor

antoaneta olteanuDiploma de excelență pentru traducere primită de la „Observator cultural” are pentru mine o însemnătate extrem de mare. Este acordată de o comunitate de cititori, amatori și pasionați de literatură, căreia, în fond, îi și sunt adresate traducerile mele. E foarte placut să primești un semn de recunoștință din partea cititorilor… În momentul în care traduci, ai senzația că autorul e numai alt tău și încerci chiar un sentiment de gelozie dacă ar trebui să-l împarți și cu alții. Dar când pui punct traducerii, când l-ai traversat total pe autor în limba română, abia aștepți să se bucure și alții de mesajele lui, să-l citească mulți, cât mai mulți, să stârnească și altora emoții așa cum mi-a stârnit și mie. Și emoția e îndoită, înzecită… atunci când auzi vocile cititorilor care l-au primit pe autor sau scrierea lui în inima lor, care i-au făcut acolo un culcuș din care de-acum înainte o să-i însoțească. Premiul e, fără îndoială, o dovadă de dragoste din partea cititorilor care mulțumesc astfel pentru surpriza pe care le-am făcut-o descoperit un titlu sau un autor nou. Nu putem compara prea mult traduceri sau grade diferite de însemnătate a scriitorilor, ci măsura în care aceștia și-au găsit o nouă patrie prin intermediul traducătorului. – Antoaneta Olteanu

cristina andreiDe trei ori emoţii şi încă o dată.

Pentru mine această întrebare este, de fapt, una în trei timpi.

De la coadă la cap o să vă spun întâi că Observator cultural reprezintă pentru mine o insulă. În cultura noastră ca o mare agitată, cotropită de furtuni teribile şi neaşteptate, bătută de ploaia rece a cuvintelor aspre, acoperită de ceţuri resentimentare şi biciuită nemilos şi ciclic de argumente mai degrabă asumate sau camuflate ideologic decât odihnindu-se paşnic şi colegial în lumina dialogului raţional, această revistă este, cum spuneam o insulă a supravieţurii. Echilibrată nu „chiar şi”, ci, „mai ales”, în polemică, respectându-şi rostul de martor responsabil şi ultra-calificat al vieţii culturale în ansamblul ei, cu opinii ferm susţinute şi cu profesionalism expuse, Observatorul cultural este o voce extrem de credibilă (risc un superlativ în această formulare, de dragul convingerii mele) în peisajul culturii româneşti. Aşa că ar fi fost imposibil să nu fiu emoţionată când am aflat că romanul meu a intrat în atenţia juriului desemnat să nominalizeze şi apoi să premieze, alături de celelalte categorii şi cel mai bun debut al anului 2015.

Apoi o să vă spun câteva cuvinte tocmai despre „debut”. Debutul este legat la nivelul aşteptărilor fireşti de o vârstă fragedă. Debutul este o promisiune şi premierea unui debut este o încurajare. Ei bine, eu l-am „bătut” pe însuşi Arghezi (măcar) la capitolul ăsta. Am fost, în plus, nominalizată pe o listă cu autori şi titluri care m-au onorat prin alăturare, dar m-au şi inhibat. O ficţiune printre şase lucrări de critică şi teorie literară. Aşadar, din nou emoţii.

Şi în al treilea rând, legat de premierea Abonatului, emoţiile au fost copleşitoare. În clipa aceea s-au cumulat toate cele spuse mai sus şi în plus au năvălit bucuria că toată truda, toate neliniştile şi nesiguranţele, toate aşteptările şi speranţele pe care le-am trăit câtă vreme am lucrat la această carte au fost atât de frumos răsplătite, recunoştinţa pentru lipsa de prejudecăţi a unui juriu tânăr, exigent şi foarte atent la ansamblul fenomenului literar atât de divers şi original exprimat în cultura română, tristeţea că editorul meu, dramaturgul Valentin Nicolau, cel care a investit încredere şi a „pariat” necondiţionat pe această carte, nu a fost acolo pentru a-şi vedea intuiţia confirmată de minunata întâmplare din seara de 30 martie de la Odeon.

Premiul decernat de Observator cultural reprezintă, de fapt, responsabilitatea pentru ceea ce urmează să fac. Asta în al patrulea rând.

florina pirjol2Premiul revistei Observator cultural înseamnă, în primul rând, o recunoaştere de care aveam nevoie. De care oricine are nevoie, măcar la început. Faptul că premiul, la fel ca selecţia titlurilor iniţiale, a implicat nişte profesionişti ai scrisului pe care îi respect şi la părerea cărora ţin mult, înseamnă o şi mai mare recunoaştere. Iar faptul că premiul este oferit de o revistă la care am crescut şi în redacţia căreia m-am format, în primii mei ani de scris, a fost chiar cireaşa de pe tort. E un premiu important, unul dintre puţinele care mai contează, în mijlocul acestei mişcări de surpare a autorităţii premiului ca instituţie (aflată pe moarte, ca mai toate instituţiile) în care ne aflăm.

Mă simt onorată că am primit o recunoaştere atât de importantă cu atât mai mult cu cât lista nominalizărilor la secţiunea debut era una plină de cărţi foarte bune care meritau cel puţin la fel de mult acest premiu. Faptul că l-am luat eu – şi l-am împărţit cu un debut excepţional în proză, proza având, totuşi, şanse la ecouri mai mari în rândul cititorilor decât critica literară – e o bucurie, evident, dar e o bucurie care mă obligă

în viitor: să scriu, să o fac şi mai bine, să rămân în această poveste – chinuitoare, falimentară, obositoare, dar atât de frumoasă – care este literatura. A fost o seară năucitoare, emoţionantă până la insuportabil aproape, în care mi-au tremurat şi picioarele, şi vocea. Noroc cu trofeul greu – la propriu! cred că are vreo două kilograme cel puţin -, că mi-ar fi tremurat şi mâinile ! Le mulţumesc celor de la Observator cultural că mi-au făcut o asemenea surpriză şi bucurie, recunoscând o carte care nu este doar un eseu subiectiv despre literatura contemporană, ci – adânc, aluziv, discret, sper – şi o poveste autobiografică. Despre cât de important e scrisul în viaţa mea. – Florina Pîrjol

gabriela adamesteanu02Prin modul  cum se face nominalizarea și jurizarea, premiile Observatorului Cultural au o mare credibilitate în lumea literară.

Ca și numeroasele cronici publicate între timp, acest premiu  premiul dovedește că „Anii Romantici” au interesat cititorii de azi.

mirel banicaPremiul obţinut la gala “Observator Cultural” vine la mică distanţă după cel acordat de revista “Dilema Veche”. Eu îl percep ca pe un semn de sănătate, vitalitate chiar, a pieţei de idei din România, care polemizează adesea, dar ştiu să şi cadă de acord uneori. Aşa cum îmi spunea râzând un prieten bun, care a trăit din plin atmosfera anilor ’50, probabil că atunci aş fi fost acuzat de împăciuitorism, păcăt mortal…Lăsând gluma (dulce-amară!) la o parte, acest premiu mă obligă să scriu mai mult şi mai bine. Să încerc să mă iau mai mult în serios – aşa cum spuneam în cadrul galei, mereu am scris aşa cum alţii mănâncă pui, din instinct, din pură plăcere, fără orgoliu. Ori acest gen de premii, pe lângă “recunoaştere” (cu ghilimele, vă rog) au şi un efect pervers: stimulează vanitatea, deşertăciunea orelor din noi – două lucruri pe care le-am detestat toată viaţa. Modelele mele literare şi intelectuale (mă refer aici la profesorul Georges Nivat, îndrumătorul din Elveţia al tezei mele de doctorat, Geo Bogza şi Radu Cosaşu) m-au făcut să gândesc astfel. Sper să fiu crezut pe cuvânt, modestia este o stare imposibil de mimat.

În fine, am simţit că prin acest premiu s-a făcut oarecum dreptate fratelui meu, pelerinul român, prea adesea ridiculizat gratuit în presa românească. Aşa cum am scris şi în volum, pelerinajul este comic din exterior, dar odată intrat în rândul de aşteptare, el devine tragic, pentru că el este destinul a mii şi mii de oameni care nu prea mai ştiu ce drum să aleagă, după căderea comunismului. Aşa că au nevoie de miracole, într-o lume care nu le mai oferă decât cel mult “miracolul” unei telecomenzi din botul căreia ţâşnesc 300 de canale TV. Ei, pelerinii, fraţii mei, tovarăşii mei de aşteptare şi de speranţă (18-20 de ore, uneori) sunt cei care au câştigat de fapt acest premiu. Eu nu am făcut altceva decât să plimb o oglindă printre ei. Restul nu se spune, se trăieşte. – Mirel Bănică

adela greceanuAm fost mai întîi foarte bucuroasă de nominalizarea la Premiul „Observator cultural”, extrem de onorată de compania celorlalte cărți de poezie nominalizate, care de care mai frumoasă, mai puternică și mai demnă a fi premiată și, în fine, am fost teribil de bucuroasă și onorată să primească volumul meu acest premiu, alături de volumul unei minunate poete, Marta Petreu. Am constatat, scriindu-i doamnei Marta Petreu un email de felicitare, că titlurile cărților noastre, puse împreună, formează o frază neliniștitoare: Asta nu este viața mea și cuvintele sînt o provincie. Da, e o mare bucurie și onoare acest premiu pentru că a rămas unul dintre puținele premii curate, pe bune, de la noi. O confirmă alegerile de pînă acum ale juriului. Nu-i de colo să fi luat același premiu ca Octavian Soviany, Dan Sociu, Ion Mureșan, Radu Vancu, Alexandru Mușina, O. Nimigean. – Adela Greceanu

nora iugaChiar ţi-ai dorit atît de mult să fii pe lista «distinşilor», cînd Borges n-a primit Nobelul, şi nici Tarkovski Oscarul?“ – se ţine scai de mine „hazul de necaz“. El e umbra mea, e căţeaua mea credincioasă, e chiar poezia mea. – (fragment din discurs, după înmânarea premiului pentru Opera Omnia).

-.

Gala a fost prezentată de Carmen Muşat şi Ovidiu Şimonca; concepţia şi realizarea video: Petre Apostol.
Intermezzo: Mike Godoroja & Blue Spirit 


Fotos: Arhiva revistei Observator cultural, aici. Mai multe fotografii de la eveniment găsiți pe situl revistei aici și aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ciprian Burcovschi
Columnist & consultant editorial

este fondatorul AdLittera PRO-CSR și făurar de platforme culturale experimentale. Specialist în comunicare vizuală, Ciprian este implicat în mai multe programe socio-culturale. Îi plac oamenii care vor ceva de la viață și care doresc să lase ceva bun în urma lor.

Număr articole publicate : 63