Braşovul muzical la Vibrate!festival (7-14 iunie)

Astăzi este deja cea de-a doua zi de festival muzical (şi multi-arte) la Braşov. Între 7-14 iunie, Vibrate!festival încântă urechile fine de sub Tâmpa cu artişti internaţionali, premianţi ai Concursului şi instrumente care ar putea foarte bine să stea într-un muzeu. Mai jos puteţi afla mai multe despre această primă ediţie a Vibrate!festival, din interviul acordat Semne Bune de către unul dintre organizatori, Mădălin Iacob.

SB: Vibrate!festival este un nou cap de afiş cultural în peisajul Braşovean şi, de ce nu, românesc. Ce este Vibrate!?

Mădălin Iacob: Vibrate este în primul rând un concept gândit de trei oameni, compozitorul și violonistul Vlad Maistorovici, pianista Diana Ionescu și subsemnatul, care a dat naștere mai întâi la un festival. Spun mai întâi, deoarece sub acest nume vor avea loc de aici înainte și alte evenimente despre care sperăm noi să vorbească ele însele. Revenind la Vibrate!festival, trei direcții ne-am propus să urmărim, să dezvoltăm : să promovăm patrimoniul arhitectural al orașului, al Brașovului, prin intermediul muzicii, apoi muzica, prin intermediul muzicienilor să fie un subiect de dialog între categorii sociale diverse, și aici venim cu o noutate pe piața festivalurilor, și anume aceea că muzicienii după concerte, iar uneori și în timpul lor stau de vorbă cu spectatorii, iar cea de-a treia direcție este aceea a dialogului între arte prin intermediul muzicii. În Piața Enescu care este piața festivalului, pe toată durata festivalului va fi o expoziție de grafică a artistului american de origine română, Sasha Meret, numită Oameni instrumente; tot aici Biblioteca Județeană va fi prezentă cu cărțile sale despre muzică, dar și cu o colecție de viniluri și cd-uri care vor putea fi ascultate în Piață; copiii nevăzători de la un centru de zi vor fi prezenți cu desenele lor și cu vor modela instrumente muzicale din lut; de asemenea și copiii cu autism, sindrom Down si ADHD vor avea propriul lor atelier și expoziție de desene, iar seara, luni, marți și miercuri, brașovenii și turiștii sunt invitați la „terasa cu viniluri ale lui Remus Miron”, o persoană cunoscută mai ales datorită faptului că a înotat 24 de ore non stop pentru cauze umanitare, dar care este și un pasionat al muzicii și al vinilurilor.  Bineânțeles sunt și câteva surprize, pe care însă nu le vom dezvălui încă.

SB: Cum s-a născut ideea acestui festival şi cine a fost motorul punerii ei în practică?

Mădălin Iacob: Ideea s-a născut la o Tipografie, adică la o ceainărie din centrul vechi, unde în cateva seri nopți s- a pus pe roate acest festival. Încă de la construcția sa, festivalul a mers cu trei motoare, de care ți-am amintit mai sus, la care s-au adăugat și celălalte piese necesare: bujii, alternator, partea electrică, etc. Important de menționat, combustibilul a fost pus la dispoziție de Primăria , Vibrate!festival fiind unul din proiectele finanțate din bugetul Consiliului Local .

SB: În Romania auzim foarte rar de turism cultural, iar când auzim, el se face mai ales către exteriorul ţării. Cum aţi ales Braşovul ca loc de desfăşurare? Speraţi să atrageţi melomani din toată ţara?

Mădălin Iacob: Nu sperăm să atragem melomani. Ei sunt deja atrași și, în momentul în care vii cu niște muzicieni de excepție, cum sunt cei care sunt la Brașov în aceste zile, melomanii miros acest lucru și sunt deja acolo. Noi vrem să aducem muzica clasică în mijlocul unor oameni care în mod ”normal”, de fapt nu e deloc normal, dar asta este modul în care ne ”educă” societatea, nu au acces la muzica clasică. De aceea, duminică seara am cântat în cel mai mare mall din Transilvania, ca suprafață, de aceea vom cânta într-un liceu elevilor, de aceea vom cânta într-un pub, sau într-un bastion în aer liber. Aș zice că scopul principal al festivalului este tocmai de a vorbi de muzica clasică unor oameni cât mai diferiți.

Cum am ales Brașovul? Simplu eu sunt brașovean și când Vlad cu Diana mi-au spus că se gândesc la un festival, am zis ”gata, îl facem”. A fost simplu. Atunci. Acum …. nu mă întreba.., dar deja am creionat și ediția a doua.

În privința turismului cultural, nu cred că există așa ceva în România. Nici măcar la Sibiu, cu toate că acolo se vede măcar un proiect. Pentru a exista turism cultural trebuie să ai cultură, ori noi suntem foarte vocali în această privință, dar cam atât. Toți care lucrează în domeniu știu că în România cultura se face prin voluntariat. Când i-am spus unui prieten din Canada că toată echipa care muncește la acest festival face voluntariat mi-a răspuns îndignat că așa ceva nu este corect și normal. Poate corect nu este, dar pe undeva este firesc în actuala stare de lucru.

SB: Aţi putea să ne prezentaţi câţiva dintre invitaţii festivalului?

Mădălin Iacob: Fiind toți muzicieni cel mai bine ar fi să-i ascultați. Realmente nu pot face o selecție pentru că sunt niște muzicieni deosebiți. Așa că vă invit pe site-ul nostru http://www.vibratefestival.ro/, precum și pe pagina de Facebook, unde găsiți toată informația.

VALERIY-SOKOLOV

SB: De ce să venim la Braşov pentru Vibrate! Festival între 7-14 iunie? Ce ne promiteţi că vom găsi acolo?

Mădălin Iacob: Veți descoperi oameni foarte faini, în primul rând. Întreg festivalul a fost făcut cu foarte mulți prieteni și toți care s-au implicat au fost extrem de săritori pentru a face un lucru de calitate. Pe toți acești oameni îi veți găsi în Piața Enescu, dar și la concerte, începând de miercuri până duminică. Evident că veți găsi o muzică extraordinară, de la concertul de deschidere în care va cânta corul de copii Cantus Mundi, un proiect educațional al corului național Madrigal, până la piesele cântate, unele de excepție cum este Octetul de Enescu, care va fi cântat și într-un cadru de excepție, Bastionul Țesătorilor, și evident muzicienii pe care lăsăm publicul să îi descopere. Veți descoperi evident și un oraș superb și se pare că și însorit în această săptămână, cu multe locuri frumoase pe care încercăm și noi, prin muzică, să le punem într-o altă lumină.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC), secțiunea Proză scurtă, a câștigat şi Premiul Revistei SemneBune la Atelierul IDC din acelaşi an. Din 2014 împarte lauri în calitate de jure-junior la IDC. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 262