3 LA 10 MII

3 LA 10 MII

Am avut două tentative eşuate de a-mi părăsi ţara. Prima a fost după ce am absolvit liceul. Aplicasem încă dintr-a 12-a pentru două universităţi din Marea Britanie. Una m-a acceptat, de la cealaltă nu primisem niciun răspuns în timp util. Pe cea care m-a acceptat am refuzat-o, fără ca măcar să-i scriu pentru a-mi motiva decizia, poate pentru că nici eu nu ştiam, la vremea aceea, că o şansă nu poate fi înlăturată din cale, provizoriu, precum un dop de Cola pe asfalt, cu vârful pantofolui, până când ai din nou nevoie de ea, pentru ca mai apoi să te întorci şi să o culegi de pe unde ai zburat-o, să ţi-o reînsuşeşti, să ţi-o baţi pe propria-ţi cruce şi să mergi mai departe, cu ea în frunte, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

A doua tentativă de a-mi părăsi ţara (pe care, ca toţi ăilalţi pământeni, nu eu mi-am ales-o, cel puţin nu conştient) a fost recent, în preajma alegerilor şi puţin după, adică intervalul octombrie – decembrie 2014. N-aş îndrăzni să mă pierd în detalii, pentru că aş rata, apoi, esenţialul acestui editorial. Probabil că bănuiţi deja, chestiuni de tipul „mâhnire”, „saturaţie”, „intoleranţă la mârşăvie”, „exasperare în faţa neamului prost”, „cadru fiscal instabil”, „dreptate strâmbă”, „lipsa unor alternative viabile în piaţa muncii”, ş.a. mi-au adus aminte de şansa-dop-de-Cola la care îmi propusesem să mă întorc.

Acum, însă, parcă-mi pare bine că am „pierdut” trenul de două ori. Astăzi, aproape toată Europa se confruntă cu problema locurilor de muncă, salariile nu mai sunt chiar aşa un lux în comparaţie cu lefurile angajaţilor români, aversiunea faţă de români e tot mai intensă, iar ideile trăznite cu care premierul, a cărui carieră politică ar fi luat sfârşit odată cu scandalul plagiatului (dar asta, bien sur, într-o ţară civilizată…) iese la rampă, poate doar într-o măsură disperată de a se face cu orice preţ de rahat până părăseşte funcţia îţi dau peste cap orice limită a bunului simţ încât începi şi te autosabotezi, până ce ajung să crezi că ceea ce ţi-ar face în mod firesc bine, îţi face de fapt rău, şi invers.

Când mă gândesc câtă tristeţe era în ochii vecinilor mei care au plecat, în debutul anilor 2000, la cules de căpşuni în Spania… câtă dezamăgire vedeam pe feţele celor care plecau afară să spele maţe prin câte un abator uitat de lume… câte cazuri de copii abandonaţi, cu gândurile smintite (unii chiar s-au aruncat în fântâna casei de singurătate) au prezentat televiziunile noastre… Plecaseră, bieţii părinţi, de foamete, de jale şi de amar, în speranţa de mai bine. Unii mai norocoşi au adunat ceva bani, numai ei ştiu cum, au trimis acasă şi, fără a-i judeca în vreun fel, şi-au ridicat o casă, şi-au trimis copiii la şcoală şi au cotizat statului care le-a răsplătit munca.

Ei bine, de ce au plecat bieţii oameni? Oare nu pentru că statul român nu a ridicat un deget pentru ei? Când mureau toţi de foame prin curţi, la sate, ce-a făcut statul român? Nimic. Acum, când peste graniţe sunt undeva la 3 milioane de români, prim-ministrul s-a gândit că ar fi o forţă de muncă numai bună de exploatat. Cum? Impozitând-o! Cum poţi să pretinzi de la un om care şi-a terminat nervii palmelor culegând căpşuni în Spania, de la un român care şi-a rupt coaste pe schele prin Italia, de la o româncă vai de soarta ei care şi-a lăsat acasă părinţii bolnavi şi a plecat în Franţa să şteargă la fund bătrâni? „Măiestria” clasei politice româneşti chiar că merge „dincolo de graniţe”!

Eu am o propunere mult mai eficientă pentru mândrul premier! Să facem o simplă socoteală: parlamentari avem, raportat la numărul de locuitori, mai mulţi decât Franţa, Olanda, Polonia şi Italia, baroni locali, cu duiumul, prin Guvern, secretari de stat la secretari de stat. Dar oare cum ar fi să dea ei câte 10 euro pe lună? Ar putea privi totul din perspectivă dublă: o dată ca o milostenie, apoi ca un act de filantropie! Dar cum să-i ceri fariseului să aibă frică de Dumnezeu când el însuşi se crede Dumnezeu…? Cum o fi gândit socoteala asta? Pe principiul erorilor ANAF, probabil: din 3 români din diaspora, măcar unul s-o nimeri să vireze 10 euro pentru ţărişoară, nu? Pe „principiul ţiganului din piaţă”: 3 la 10 mii!

sursa foto: aici

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Editor SB

Absolventă a facultăţii de Comunicare şi Relaţii publice (SNSPA) şi a Facultăţii de Ştiinţe Politice (UCDC), a terminat un Master (neinspirat) în Resurse Umane (ASE) este editor de ştiri şi realizator TV. Îi plac romanele victoriene şi marea, iarna.

Număr articole publicate : 18