Unde se termină visele: Eric-Emmanuel Schmitt – Visătoarea din Ostende

visatoarea-din-ostende_1_fullsizeOrice volum semnat de Eric-Emmanuel Schmitt, fie că este proză scurtă, gen pe care îl abordează cel mai des, fie că este roman, de obicei novella, romane scurte, îl poate lăsa pe eventualul cititor cu o întrebare în minte: oare am citit ceva autentic sau doar ceva scris spre a fi citit și iubit? Cel puțin eu cu această întrebare rămân și am citit o mare parte din cărțile traduse în românește. De ce spun asta? În primul rând, autorul lasă impresia că ar urma o rețetă și că face în așa fel încât să se îndrepte spre locuri comune, ușor detectabile și lesne de apreciat de cititorul mediu. Și totuși, în ciuda oricărei facilități semantice, a stilului simplist și a poveștilor ce au darul de a te captiva, Schmitt nu cred că se încadrează cu totul în categoria autorilor așa-numiți comerciali, cu toate că vinde foarte multe volume.

Mi-am dat seama de acest lucru citind ultimul său volum de povestiri, Visătoarea din Ostende, având proaspăt în minte filmul lui Francois Ozon, Angel, ecranizarea romanului omonim semnat de Elizabeth Taylor. Filmul spune povestea unei tinere de secol 19, care visează să devină o scriitoare de succes și chiar devine una, scriind cărți de duzină, genul de chick lit, povești de dragoste, drame amoroase gustate de femeile din toate timpurile. Povestea este zaharoasă, are un aer de basm și de ireal, de neadevăr și nu poți să nu te întrebi: oare regizorul își bate joc de noi sau pur și simplu descrie foarte autentic, și totuși oniric, una din acele povești reale cu visătoarea care își împlinește visul, chiar dacă pare total nerealist? Și răspunsul este că da, oricât de fantastic ar suna, există și au existat astfel de cazuri de succes și că da, visul și visătorii nu rămân tot timpul doar la stadiul de vis, ci reușesc să își aducă visul în realitate, chiar dacă viața pe care o trăiesc și o visează este alta decât cea reală. În cazul filmului, eroina alege să vadă și să gândească doar ce îi este favorabil, negând orice dramă și murind cu credința că viața ei a fost un basm, de unde și replica din finalul filmului: „Oare a trăit viața aceasta sau doar a visat-o?”

Întorcându-mă la cartea lui Schmitt și la prima mea afirmație, pot spune că nu, Schmitt nu este un autor de duzină, chiar dacă toate cărțile lui par scrise pentru a plăcea.angel2 Dacă le citești cu atenție, vei găsi multă parodie a stereotipurilor, autocritică și cel mai important, chiar stilul acesta aparent ușurel este de fapt lucrat și greu de reprodus. Nu este nici Paulo Coelho, dar nici Garcia Marquez, ci este undeva la mijloc. Nu cade în banalitate ca Magul brazilian, dar nici nu forțează narațiunea să se desprindă să să zboare în alte dimensiuni literare așa cum a făcut cel pe care prietenii îl numeau Garbo. Ceva din Angel este în toate cărțile lui, mai bine zis din atmosferă și din modul în care își conduce narațiunea, fără a spune prin asta că filmul are vreo influență asupra operei lui, în nici un caz, doar că am făcut această paralelă tocmai fiindcă mi se pare potrivită. În loc de Angel puteți pune în loc Gone with the Wind sau Bridget Jones sau romanele lui Georges Sand.

Cele cinci povestiri ale volumului sunt toate extrem de diferite ca subiect, ca întindere, ca personaje, însă pe toate le leagă visul. În fiecare povestire cineva visează, dar ori nu este crezut decât după moarte, ca în cazul povestirii omonime, fie visul ia locul realității, dar fiind un vis rău, un văl al Mayei, personajul își distruge viața (Crima perfectă), ori trăiește o poveste de iubire ca în vise (Vindecarea), ori însăși lectura unui roman de duzină, și aici observăm ironia și erudiția autorului, îl face pe un cititor serios și singuratic să confunde viața cu cartea și să piară (Lecturi proaste) sau, în fine, visul și realitatea să se îmbină atât de bine încât orice devine posibil și nici măcar nu mai contează timpul, ca în cazul ultimei povestiri, poate cea mai cheesy și în același timp smulgătoare de lacrimi, Femeia cu buchetul de flori.

Ce face de fapt Schmitt? În fiecare povestire își pune personajele în situații bine delimitate, situații limită, din care nu au cum să iasă altfel decât ori foarte prost, ori foarte bine, și talentul său este tocmai acela, nu de a-l surprinde pe cititor, fiindcă știi de la bun început cam cum se va termina, ci de a-l face să nu-și dea seama când a început să empatizeze și când nu l-a mai interesat altceva decât să vadă unde începe visul și unde se termină realitatea. Veți spune că este extrem de banal și de simplu, mai ales după realismul magic, postmodernism, romantism, fantastic, s.f. etc., însă e nevoie de o bună cunoaștere a propriei scriituri și a propriilor subiecte pentru a nu o da în bară. E foarte ușor, scriitor fiind, să te lași luat de val și să ratezi trecerea sau să scrii banal.

Eric-Emmanuel Schmitt gibt mit "Odette Toulemonde" sein RegiedebuetÎntr-un roman o mai poți drege, ai 300 sau 800 de pagini și chiar dacă o iei pe arătură 100 sau 200 de pagini, tot mai ai timp să reintri pe traseul inițial, însă când ai câteva zeci de pagini, sau mai puțin, la dispoziție, e foarte greu să creezi atmosfera, cadrul, personajele, povestea, deznodământul și toate acestea să se lege și să nu termini povestirea dezamăgit, întrebându-te care a fost de fapt ideea, ce a vrut să spună autorul, așa cum am fost învățați, prost, în școală. Autorul a vrut să spună fix ce a spus și chiar și în cazul unori povestitori care încâlcesc firul narativ, cum e cazul Faulkner sau Thomas Mann, dacă nu există în povestire cheia care deschide sensul, atunci aceasta e ratată. Chiar dacă în aparență pare simplistă, o povestire de Schmitt are fix dozajul necesar pentru a o face citibilă și plăcută. Eu am citit cartea cu mare plăcere și mi-am dat seama că poate nu e autorul pe care l-aș pune pe o listă de top 5, însă cu siguranță o să-i mai citesc cărțile.

  • Autor: Eric-Emmanuel Schmitt
  • Titlu: Visătoarea din Ostende
  • Traducere: Liliana Donose Samuelsson
  • Editura: Humanitas
  • An aparitie: 2013
  • Pagini: 296
  • Preț: 29 lei

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 224