Un Canadian în București, Impresii și Inspirații – interviu cu Seymour Mayne (partea I)

(vara 2014)
Traducere: Isabela Flocea
Revizor: Margento

Cât despre mine, eu nu m-am născut și nu am crescut undeva între Kiev și Bialystock… ci în Montreal!

SeymourLen

SemneBune: Când mă gândesc la , îmi vin în minte emigranţii români plecaţi în Quebec sau Toronto pentru slujbe mai bune, Leonard Cohen, dar şi Wayne Gretzky. La ce vă gândiţi dumneavoastră când vine vorba de zilelor noastre?

: este o mare extindere înzăpezită de teritoriu sub-arctic, cu oaze formate din metropole și orașe, toate hrănite de conducte petroliere din provincia vestică, Alberta. Țara este prea mare și prea variată pentru a putea fi cuprinsă într-o singură imagine definitorie, dar dacă ar fi să rezum tot ceea ce ține de în câteva cuvinte, cele mai potrivite ar fi „iarnă” și „nord”, deși avem totuși o vară scurtă chiar și în Arctica.

SB: Sunt născut în anul 1986. Anul ăsta e celebru pentru catastrofa de la Cernobîl, dar şi pentru faptul că o echipă de fotbal din România a câştigat Cupa Campionilor. Citind povestirea The Old Blue Couch (Ronald P. Frye & Company Book Publishers, Toronto 2012/ Adenium, Iaşi, 2014) am identificat un nou reper cultural, chiar dacă la o scară mult mai mică.

SM: Menționezi Cernobîl, orașul natal al tatălui meu. El a venit în tinerețe în Canada în 1921, iar la bătrânețe am discutat de câteva ori despre a face o vizită acolo… dar după dezastrul nuclear a devenit evident că zona rurală fertilă și bogată din punct de vedere agricol în care a crescut el nu mai era accesibilă.

Cât despre mine, eu nu m-am născut și nu am crescut undeva între Kiev și Bialystock… ci în Montreal! Până la vârsta de treisprezece ani am avut norocul să locuiesc în cartierul Mile End al orașului, unde veneau valuri de imigranți care mai apoi s-au mutat,  pe măsură ce au avansat pe scara ierarhică a economiei și societății Canadei.

În acei ani ai tinereții mele, mi-l amintesc ca fiind un cartier cu străzi dens populate. Triplexurile erau pline de copii și părinți. Ce oameni diverși mi-au umplut privirea curioasă în acea vreme! Lumea îmi părea o adevărată minune ce se desfășura în fața ochilor mei, așa cum îi contemplam zbuciumul și freamătul prin prisma percepției și imaginației mele.

SB: Obiectele aparent nefolositoare sunt un izvor nesecat de umor în prozele dumneavoastră. Care este secretul unor asemenea construcţii?

SM: În primul rând, lasă-mă să-ți dezvălui unul dintre motto-urile mele: râsul este un mod minunat de a-ți manifesta seriozitatea. Astfel, deși pot să scriu proze scurte despre canapele albastre, plapume mari cu puf, șaluri de rugăciune și pofta de a bea whiskey, aceste povestiri umoristice gravitează în jurul temei tradițiilor culturale și a transmiterii lor – un subiect potrivit pentru fiul imigranților Est-Europeni în Canada, o țară obsedată în secret de construirea unei istorii și a unei identități pentru fascinantele sale cronici trans-culturale.

Distilez foarte mult din contemplările și meditațiile mele în poeme… asupra schimbării și mortalității. Iar pentru a balansa, pentru a crea un echilibru pentru psihicul meu, mă orientez către absurd și către comicul delicios în poveștile pe care le scriu. Nu există o contradicție între întuneric și lumină – ele trebuie să co-existe, la fel cum o fac în această supă cosmică misterioasă în care ne găsim pe pământ, plutind în eter ca un cocoloș de pâine matzo planetară.

SB: Nu sunt primul recenzor care observă asemănări între prozele dumneavoastră şi filmele lui Woody Allen. Credeţi că regizorul american ar putea ecraniza vreuna dintre povestirile dumneavoastră?

SM: Dă-i adresa mea de e-mail! Lăsând gluma la o parte, Allen este puțin pessimist, iar viziunea sa, deși comică, poate să ducă uneori la concluzii destul de deprimante. În plus, el este un comic american; individul și problemele sale existențiale se află în centrul viziunii sale. Canadian fiind, eu nu pot decât să creez un echilibru între individ și societate… astfel că există aproape întotdeauna un context social pentru conflictele personajelor mele. Ele reușesc în final să facă pace cu anomaliile din viețile lor și fac acest lucru chiar în comunitate… nu ca izolați, așa cum sunt cowboys, eroii stereotip americani, ci ca rude, adică, membriii unei familii extinse sau a unui clan.

 

Hocheiul este fotbalul nostru, modul nostru preferat de a ne petrece timpul liber și care ne dirijează productiv dorința de combativitate.

SB: Dacă ar fi să mă refer, în doar câteva cuvinte, la volumul apărut recent în traducerea Ralucăi Tănăsescu la Editura Adenium, aş spune că textul dumneavoastră trebuie citit cu mintea deschisă, fără prejudecăţi. Cum aţi convinge un cititor din România să vă citească volumele?

4885mayne

SM: De ce ar vrea cineva să se apuce de citit o carte de povestiri umoristice canadiene cu prejudecăți și părtiniri, în afară de cazul în care dimensiunea religioasă în viețile unora dintre personaje stârnește un răspuns negativ în cei care nu vor să primească experiența mozaică în universul lor imaginativ? Un cititor român ar putea găsi povestirile mele fascinante; de la particularitatea vieților personajelor, el/ea ar putea să își facă o părere despre abundenta diversitate din Canada. Noi nu suntem ca majoritatea statelor din Europa ce s-au format pe baza unei majorități etnice care a venit cu setul său de valori culturale, politice sau ritualuri publice. Încă de la început, am fost o țară fondată pe diferență și acceptarea acesteia – așa că trăim cu ea și adesea îmbrățișăm diversitatea culturală, lumea nouă a secolului 21 fiind mai puțin descurajantă pentru simțul identității noastre. Canadienii sunt cosmopoliți din fire, datorită faptului că au rădăcini în mai mult de o sută de culturi și experiențe naționale. Am învățat să trăim unii cu ceilalți, cu Alții, fără a ajunge la războaie civile sau conflicte. Lăsăm neînțelegerile interne și rivalitățile regionale la nivelul patinoarului de hochei; agresivitatea noastră se joacă prin acest sport grozav la care excelăm alături de alte popoare nordice. Hocheiul este fotbalul nostru, modul nostru preferat de a ne petrece timpul liber și care ne dirijează productiv dorința de combativitate.

SB: Să trecem acum la poezie. Care este treaba cu aceste sonete într-un cuvânt? (word sonnets). Mie mi s-au părut atât de puternice, încât mă tentează să experimentez această abordare în poemele mele viitoare.

SM: În glumă vorbind, eu mi-aș numi sonetele într-un cuvânt poeme anorexice. Perfecte pentru era internetului, fiind scurte, puternice, și agățate de marginea stângă a paginii digitale. De asemenea, ele curăță limba de impuritățile propagandei și publicității. Sunt concise și precise în imagini și sunete.

În ultimul timp, am auzit că au contribuit la sănătatea bolnavilor de Alzheimer, care par să reacționeze în mod pozitiv la aceste poeme scurte, ajutându-i să ajungă din nou la un nivel acceptabil al vocabularului și al articulării cuvintelor datorită formei concise, jocurilor de cuvinte și imaginilor precise ale sonetelor.

Versiunea în limba engleză

SemneBune: Whenever I think of Canada, the things that first pop in my head are Romanian emigrants in Quebec or Toronto looking for better jobs, Leonard Cohen and Wayne Gretzky. What do you think about when it comes to modern Canada?

:  Canada is a great snowy expanse of sub-arctic territory with oases of cities and towns all fed by gas and oil pipelines from our western province, Alberta.   The country is too large and varied to just fold up and wrap into one iconic image.  But if one had to ‘sum’ up Canada, the words ‘winter’ and ‘north’ would help, though we do have a brief summer even in the Arctic.

SB: I was born in 1986. This year is famous for the great disaster in Chernobyl, and also for the fact that a Romanian soccer team won The Cup of Champions. While reading The Old Blue Couch (Ronald P. Frye & Company Book Publishers, Toronto 2012/ Adenium, Iaşi, 2014) I have identified a new cultural guideline, even though it’s on a much smaller scale.

41592+sXs0L._SY344_BO1,204,203,200_

SM:  You mention Chernobyl, my father’s home town.  He came as a youngster to Canada in 1921 and in his old age we talked a few times about visiting…but after the nuclear disaster it was obvious that the agriculturally rich and fertile rural area where he grew up was no longer accessible.

As for me, I was born and grew up somewhere between Kiev and Bialystok…but in Montreal!  Until I was thirteen I was fortunate to live in the Mile End neighbourhood of the city where waves of immigrants arrived and then left as they made their way up the economic and social ladders of Canada.

In those years of my youth, I remember it to be a neighbourhood of densely populated streets.  The triplexes seem to teem with children and parents.  What a variety of people filled my watchful eyes then!  I was in pleasant awe of the world as I watched its hustle and bustle from my perceptual and imaginative perch.

SB: An unbelievable source of humor, in your writing, is apparently useless objects. Which is the secret of such constructions?

SM:  First of all let me reveal one of my dicta: laughter is a delightful way to be serious.  So while I may write fictions about blue couches, great feathery comforters, prayershawls, and desired whiskey bottles, these humourous tales revolve around the theme of cultural transmission and tradition—a fitting subject for the son of Eastern European immigrants to Canada, a country quietly obsessed with constructing a history and an identity for its fascinating trans-cultural chronicles.

I distill a lot of my brooding and meditation into my poems…on the subjects of change and mortality.  And to balance it, to create a ballast for my psyche, I turn to the absurd and the deliciously comic in the stories that I write.  There is no contradiction between the darkness and the light—they must co-exist together, as they do in this mysterious cosmic soup in which we find ourselves on the earth, floating in the ether like a planetary matzo ball.

SB: I’m not the first book reviewer who has noticed that there are similarities between your writing and Woody Allen’s movies. Have you ever thought of the possibility that the American director could make a movie out of one (or several) of your stories?

SM:  Send him right to my e-mail address!  But underneath it all Allen is a bit of a pessimist and his vision, though comic, can sometimes lead to very depressing conclusions.  Also, he’s an American comedic artist; the individual and his or her plight is at the center of his vision.  As a Canadian, I can’t help but balance the individual with the public…so there is almost always a social context to the conflicts of my characters.  They finally make peace with the anomalies in their lives and they also do so in community…not as outlaws, like the stereotypical American cowboy heroes, but as the in-laws, that is, as members of the larger family and clan.

SB: If I were to refer, in only a few words, to the volume from Publishing House Adenium translated by Raluca Tănăsescu, I would say that your stories should be read with an open mind and no prejudices. How would you convince a Romanian reader to read your books?

batrana-canapea-albastra-si-alte-povestiri_1_fullsize

 

SM:  Why would anyone want to come to a book of humourous Canadian stories with prejudices and biases, unless the religious dimension in the lives of some of the characters finds a negative response in those who won’t admit the Jewish experience into their imaginative universe?  A Romanian reader would find my stories fascinating; from the particularity of the lives of the characters, he or she would get a sense of the thriving diversity in Canada.  We are not like many nation states in Europe that consist of one major ethnic group who set the agenda for culture, politics and public rituals.  Right from the start we were a country founded on difference and the acceptance of difference—so we live with and often embrace cultural diversity and find the new world of the 21st century not so daunting to our sense of identity.  Canadians are naturally cosmopolitan, given we have roots in over a hundred cultures and national experiences.  We have learned to live with each other, with the Other, without resorting to civil wars or conflicts.  We leave internal dissension and regional rivalries to the hockey rink; we play out our aggressions in the great sport in which we excel along with other northern peoples.  Hockey is our football, our national pastime, and it funnels away our pugnacity.

SB: Let’s take a look at your poetry books. How would you describe your word sonnets? I thought they were very powerful and I’ve found myself tempted to experiment this approach in my future poems.

SM:  On the light side, I would call my word sonnets anorexic poems. Perfect for the age of the internet since they are short, pithy, and hug the left margin of the digital page.  They also purge language of the impurities of propaganda and advertising.  They are concise and precise in imagery and sound.

Lately I heard they have been salubrious for Alzheimer sufferers who seem to respond to these short poems, helping them back into articulation and language by way of the concision, play of words, and the sharp visual imagery of the word sonnet form.

surse foto: http://mrepsym.com/, amazon.com, http://www.siegelproductions.ca/, elefant.ro

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392

Comentarii

  1. Stoian Ciprian spune:

    Un interviu acceptabil! 🙂

  2. Laurence Eldredge spune:

    Most articulate and intelligible statements about poetry and about Canada. Good to read. Thank you, Seymour.