Tangou final

Tango_final_foto_1Tangou final” este prima piseă de teatru în care joacă pe scenă alături de fiul ei, Tudor Aaron Istodor. Se presupune însă că, atunci când admiri sau analizezi orice formă de artă, trebuie să laşi în urmă cunoştinţele adiacente despre biografia autorului sau a altor persoane implicate şi să studiezi în exclusivitate opera, lucrarea, rezultatul final. Aşadar, să facem abstracţie de legătura din viaţa reală dintre cei doi actori. Un alt aspect pe care trebuie să îl uităm este că piesa “Tangou final” se joacă de aproape 10 de ani (din noiembrie 2004) şi că a câştigat numeroase distincţii şi premii la festivaluri de teatru, inclusiv internaţionale. Autorul piesei este Mario Diament, iar la reprezentaţia din 7 octombrie 2014, de la de Stat din Bucureşti, regia a fost semnată de Moshe Yassur şi scenografia de Constantin Ciubotaru.

Piesa de 100 de minute spune povestea interviului acordat de o fostă stea de cinema, Valeria Duran (), tânărului jurnalist Diego Goldstein (Tudor Aaron Istodor). Valeria, retrasă din lumina reflectoarelor în urmă cu douăzeci de ani după un scandal iniţiat de jurnalişti, acceptă totuşi să îi acorde lui Diego un interviu în apartamentul de hotel în care locuieşte singură. Jurnalistul este un mare fan al fostei actriţe şi este onorat de şansa ce i se acordă. Însă Valeria Duran din filme, din paginile revistelor şi ziarelor nu mai există, după cum ea însăşi recunoaşte în primele schimburi de replici cu Diego. Dependentă de pastile şi de alcool, suferind de singurătate, Valeria trăieşte într-o lume proprie, în care realul se împleteşte aleatoriu cu imaginarul.

Interviul are loc în dublu sens, astfel că îl cunoaştem şi pe Diego la fel de bine ca pe fosta actriţă. Îi descoperim temerile, complexele, punctele sensibile de care Valeria se va folosi până la final pentru a-şi proteja imaginea din presă. Dinamica dintre cele două personaje menţine interesul pentru desfăşurarea acţiunii. Nici nu poate fi altfel într-o întâlnire dintre o actriţă, antrenată să înşele, să disimuleze, şi un jurnalist, a cărui meserie este să afle adevărul. Ca într-un tango, cei doi se rănesc reciproc pentru a-şi alina ulterior rănile.

Piesa, plină de umor, dar şi de dramă, este construită într-un mod inteligent de la început până la final, într-un crescendo care se sparge în sunetul destupării unui dop de sticlă de şampanie sau în sunetul descărcării unui revolver. Jocul excepţional, extrem de profesionist al celor doi actori nu poate decât să facă piesa şi mai atrăgătoare pentru spectatori. Într-un mod surprinzător, în “Tangou final”, imaginaţia, fantezia, halucinaţiile devin realitate. Este suficient să apeşi pe trăgaci.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 24