Spectacole Teatrul Evreiesc de Stat – Saptamana 27 octombrie – 2 noiembrie

Cu cartile deschise

CU CĂRȚILE DESCHISE – Joi, 30 octombrie, ora 17.30

Distribuția: , Rudi Rosenfeld, Monia Pricopi, Mircea Drîmbăreanu

Regia: Andrei Munteanu

Sinopsis: Acţiunea romanului ”BADENHEIM 1939”, scris de către Ahron Appelfeld. este plasată în pragul celui de-al doilea război mondial, în primăvara anului 1939, în orăşelul austriac Badenheim, care este invadat, ca de obicei de turiştii burghezi veniţi la festivalul anual organizat de doctorul Pappenheim, un ins cu inclinaţii artistice dintre cele mai excentrice. Localnicii – un farmacist cu soţia sa bolnavă, cele două prostituate ale oraşului și un cofetar mereu indignat se pregătesc pentru mulţimea de vizitatori când, din senin, apare un Departament al Asanării care începe să facă inspecţii şi liste lungi de nume.  În scurt timp nimeni, fie turist, fie localnic, nu mai poate părăsi oraşul. Totuşi, atmosfera de vacanţă se păstrează, pe fundalul bizar al festivalului, iar viaţa orăşelului dobândeşte un aspect suprarealist, ca într-un joc de societate – o societate ameninţată să dispară fără urmă.

Parcheaza masina la Harvard

PARCHEAZĂ MAȘINA LA HARVARD – Joi, 30 octombrie, ora 19.00

Distribuția: , Constantin Dinulescu

Regia: Horea Popescu

Sinopsis: Spectacolul reprezintă o dramă psihologică despre un bătrân şi o femeie în floarea vârstei, între care nu există, aparent, nicio legătură, și care se dovedesc a fi uniţi de meandrele trecutului. Jacob Brackish a fost cândva un exigent profesor de muzică şi de literatură engleză. Este bolnav când angajează pe una dintre fostele sale eleve, ca menajeră. Deşi timida Kathleen vine iniţial pentru a se răzbuna pentru eşecurile trecutului, va ajunge să aprecieze muzica şi pe bătrânul supărăcios de care se îngrijeşte.

 

Tragedie dentara

TRAGEDIE DENTARĂ – Vineri, 31 octombrie, ora 19.00

Distribuția: Maia Morgenstern, Andrei Finți, Anka Levana, Tudor Istodor

Regia: Felix Alexa

Sinopsis: Spectacolul spune o poveste ale cărei rădăcini se află în Franţa celui de-al doilea război mondial. O poveste pe muchie de cuţit, balansând milimetric între tragism şi ”umorul scrâşnit” (după cum declară autorul însuşi) şi tandru totodată, între amintirea unor grozăvii de nespus şi o emoţie afectuoasă. Totul privit prin ochii unui puşti aflat prea des ca pacient în cabinetul dentistului Spodek, unde micile sale chinuri se ciocnesc de marea suferinţă a cuplului Spodek, care şi-a pierdut o fiică într-un lagăr al morţii, iar pe cealaltă, încă vie, în izolarea absolută a unei mănăstiri, unde ea s-a refugiat cu câțiva ani înainte, tocmai pentru a scăpa de deportare. Un spectacol puternic şi emoţionant despre situații paradoxale și extreme în care te aruncă istoria.

 

Mazl Tov And Justice For All

MAZL TOV… AND JUSTICE FOR ALL! – Sâmbătă, 1 noiembrie, ora 17.00 (în cadrul FNT)

Distribuția: Leonie Waldman Eliad, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian, Maia Morgenstern, Cabiria Morgenstern

Regia: Andrei Munteanu

Sinopsis: Spectacolul este o comedie cu focuri sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All” este  un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

 Print

ASTĂ SEARĂ: LOLA BLAU – Duminică, 2 noiembrie, ora 11.00

Distribuția: Maia Morgenstern, Tatiana Moroșanu

Regia: Alexandru Dabija

Sinopsis: Lola Blau este alter-ego-ul autorului Georg Kreisler. Și scriitorul, și personajul, sunt evrei vienezi. Ambii părăsesc Austria la timp, pentru a scăpa de deportare. Ambii se reîntorc în Austria după război, și după ce se lansează în cariera de entertaineri. Ambii privesc lucid la realitatea înconjurătoare, pe care o critică de la înălţimea unei satire devastatoare, care ar trebui să destabilizeze orice spectator, oricât de confortabil ar fi aşezat în scaun.

 

MAZL TOV… AND JUSTICE FOR ALL! – Duminică, 2 noiembrie, ora 19.00 (în cadrul FNT)

Distribuția: Leonie Waldman Eliad, Mihai Ciucă, Roxana Guttman, Nicolae Călugărița, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Arabela Neazi, Veaceslav Grosu, Dorina Păunescu, Cătălin Stelian, Maia Morgenstern, Cabiria Morgenstern

Regia: Andrei Munteanu

Sinopsis: Spectacolul este o comedie cu focuri sale de artificii ale umorului evreiesc şi cântece tradiţionale pline de voioşie. Umorul şi muzica – iată un bagaj minimal pe care oricine îl poate lua cu sine oriunde s-ar duce. Este totodată şi o bună terapie împotriva vicisitudinilor vieţii, pe care evreii au exersat-o îndelung. Cine nu crede, să-ncerce și el! Şi să-şi amintească de vorbele neîntrecutului umorist Şalom Alehem, care spunea: ”Râsul?! Dar râsul este sănătate curată, prescris de orice medic bun!”. ”Mazl Tov… And Justice For All” este  un spectacol spumos în care râdem şi ne bucurăm împreună, ascultând istorioare mai vechi (ca vinul bun!) şi mai noi, precum şi cântece populare evreieşti.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. A fost Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012 până în 2015. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392