Un singur cer deasupra lor: oameni buni sau răi, securiști, fugari, luptători împotriva sistemului, Șoșescu și coana Leana, simplii cetățeni, tovarăși de drum și mulți alții, caractere și personaje diferite. Asta găsim în romanul Ruxandrei Cesăreanu, unul din romanele cele mai bune din câte au fost publicate anul trecut și primul roman ancorat total în realitate al autoarei, care ne-a obișnuit cu un stil ludic, atins de fantastic, așa cum au fost Nașterea dorințelor lichide sau Angelus, de exemplu. Acesta este impropriu spus un roman, fiindcă singurul lucru care leagă personajele este faptul că toți trăiesc în comunism și toți se descurcă cum pot. Cartea începe cu o mică poveste, în care Diavolul și Dumnezeu fac o înțelegere ca timp de 50 de ani primul să aibă control total asupra unei bucăți din lume, putând astfel să îi reumple Iadul, golit de către Mântuitor. Răul îi cuprinde pe toți, buni sau răi, de unde și sintagma-metaforă: un singur cer deasupra lor. E ironic, fiindcă ne gândim la cer, mitic vorbind, ca la tărâmul lui Dumnezeu, al binelui, de unde și paradoxul care adâncește răul.
Ruxandra Cesereanu a lucrat zece ani la această carte și a strâns multe povești, reale în marea lor majoritate, unele pornind de la fapte reale, adaptate, cum este episodul cu minerul sau cel cu asasinatul faimosului Culianu, nenumit în text, dar lăsându-se să se înțeleagă. Autoarea folosește drept titlu al fiecărui capitol-povestire numele celui care, aflat sub cer, este luat și transformat în poveste. Sunt povești despre cei mai violenți torționari, despre victimele lor, despre copii care stau la coadă pentru mâncare, despre cei care au făcut parte din rezistența anticomunistă, despre oameni simpli care își duc amărâtele de vieți și speră la mai bine, despre securiști care au grijă să pună stavilă visurilor lor. O caracteristică de roman a volumului este faptul că povestirile au loc cronologic. Se începe cu primii ani de comunism, sub domnia lui Dej, se trece prin Epoca de Aur, se ajunge la Decembrie 1989, apoi în primii ani de post-comunism, spre a se încheia cu o mică apocalipsă. Senzația pe care ți-o dă cartea este una foarte amestecată și schimbătoare.
Citind povestirea intitulată Șoșescu, m-am dus cu gândul la anii de facultate, când am aflat pentru prima dată de volumul întocmit de Liviu Malița, Nicolae Ceaușescu, critic literar, și instantaneu și la filmul The King`s Speech. De ce? În primul rând, autoarea reconstituie, imaginar, un episod: acela când Ceaușescu s-a hotărât să pună jugul pe paraziții de scriitori și să-i învețe ce e realismul socialist, episod extrem de real și cu repercusiuni grave pentru literatură. În al doilea rând, cu toții știm că marele conducător era bâlbâit, și autoarea îl imaginează alături de un logoped, care îl ajută să-și învețe discursul spre a-l spune fără mari probleme în fața scriitorimii parazite. Doar că regele nostru comunist este departe de Regele George VI, oricâte sceptre ar fi avut el, și chiar a avut. Este una din poveștile care m-au făcut să râd în hohote, dar cu inima strânsă.
Pe lângă subiect, poveștile spuse, reconstituirea unei epoci despre care unii zic că s-a scris prea mult, dar eu nu cred, încă nu avem destule mărturii care să ne facă să nu 
uităm și mai ales, să ne scoată din cap ideea că ar fi fost totuși bine – ca o paranteză, sunt prea mulți oameni inteligenți și cultivați care visează la reinstaurarea comunismului în România, vezi site-uri de critici și atacanți – foarte mult mi-a plăcut stilul autoarei și limbajul. Nu știu ce citește, cu cine a vorbit, dar Ruxandra Cesereanu a reușit să scoată la iveală o comoară de cuvinte pe care nu le-am mai auzit de mult în vorbire, nici nu le-am mai citit în romane. Eu sunt din cei care apreciază enorm dulcele grai românesc, cuvintele acelea puternice, țărănești, vorba rostită scurt și pătrunzător, limba ironică ce te bate cu blândețe. Nu apreciez deloc limbajul corporatist, nici rom-engleza, nici expresiile cool pe care le folosim în viața de zi cu zi, dar și în romane, chiar dacă mi se poate spune că acesta este spiritul epocii. E adevărat, însă cred că limba română merită mai mult. Nu sunt vreun naționalist, departe de mine gândul, dar chiar avem o limbă frumoasă și cuvintele cele vechi, chiar dacă sunt conștient că nu avem cum să le repunem în uz, și nici nu e de dorit, măcar în literatură să le mai folosim. Și Ruxandra Cesereanu face acest lucru cu mare măiestrie, ca o vrednică scriitoare ce este. Un mic exemplu de stil, și favoritul meu personal: ”Marcu se ridicase viclean de leneș de pe scaun și, în tihnă, se dusese la activist și îl pălmuise țărănește, cinstit, ca pe un dobitoc. Tu crezi că vorbești cu niște proști, îi zisese mai apoi activistului cu mutră opărită, fără să vezi prostovăneala din capul tău.”
Un singur cer deasupra lor este un volum care mi-a rămas în minte. Au trecut aproape trei săptămâni de când l-am citit și încă mă mai gândesc la el din vreme în vreme. Cu o copertă frumoasă, care atrage, un subiect folosit mult, dar reinventat – este varianta livrescă și mult mai bună a filmului Amintiri din Epoca de Aur, cu amendamentul că cele mai multe lucruri scrise de ea chiar s-au întâmplat, nu sunt legende urbane, care și ele, cu siguranță, au un fond adevărat – și scris în cea mai dulce rostire românească, volumul Ruxandrei Cesereanu este cu siguranță cea mai plăcută surpriză a anului ce a început și una din cărțile cele mai bune ale anului ce tocmai a trecut. Într-o țară normală ar fi un bestseller, autoarea ar fi oprită pe stradă pentru autografe și s-ar isca multe discuții în jurul lui. Dar asta ar trebui să se întâmple cu multe cărți, fiindcă literatura română nu este seacă și săracă, așa cum cred unii, ci este literatură de bună calitate și uneori apar cărți cu adevărat minunate.
(foto)
AUTOR:Ruxandra Cesereanu
Titlu: Un singur cer deasupra lor
COLECTIE:FICTION LTD
PRET: 24.95 RON
DOMENIU: Literatura romana
ANUL APARITIEI:2013
NUMAR PAGINI:240
Comments are closed.