Moștenirea

De când soția lui căzuse la pat, bătrânul nu mai ieșise din casă. Beteag și el, își ajuta consoarta fără să se plângă. Umbla fără noimă între dormitorul muribundei și bucătărie, unde își mai odihnea oasele pe un scaun în timp ce fierbea o zeamă de legume fără niciun gust. Când proviziile se terminau, ieșea din casă parcă furișându-se, capul îl ținea în pământ, se strecura printre mașini și case, trecând neobservat. Se întorcea numaidecât acasă. Oare îl strigase?

 

Maria îl târî pe omul ei până la casa bătrânilor. Deși locuiau vis-á-vis, nu împărțeau decât câteva amabilități și alea spuse în grabă. Maria însă avea suflet mare, îl văzu pe bătrân cu o zi în urmă livid, trecând ca o umbră pe lângă ea. Atunci se hotărâse să îi facă o vizită. Împreună cu Marcel bătuse la ușă. Nu răspunse nimeni. Marcel apăsă pe clanță și ușa se deschise. Un miros puternic de mucegai îi izbiră. În bucătărie ceva clocotea pe aragaz. Iar din dormitor se auziră voci stinse. Maria se apucă și deretică prin casă, Marcel îl ajută pe bătrân să se așeze. Trupul femeii se mișca languros printre mobila veche, îndepărtând cu îndemânare murdaria. Bătrânul o privi o vreme, urmărind  mișcarea corpului, ceva îl făcu să se simtă dintr-o dată mai tânăr.

 

Soția bătrânului muri nu la multă vreme după aceea. Acesta rămas singur, se stingea pe zi ce trece. Se agăța de Marcel și familia lui, era tot ce îi rămăsese. Nu avea copii și nici alte rude. Îi îngropase pe toți, doar el rămăsese prins într-o viață pe care nu și-o mai dorea de ceva vreme. Își petrecea zilele mai mult singur, după-amiaza îi era înveselită de vizita lui Marcel. Se așezau în fața porții și discutau politică. Bătrânul se atașă de aceste vizite și de noul lui prieten. Ba chiar îi făgăduise că după moartea lui, o să îi lase casa.

 

Marcel însă avea o meteahnă, îî plăcea să se cherchelească prin câte-o cârciumă de cartier. Și când le trăgea la măsea, vorbea gura fără el. Așa se întâmplase și în seara aceea. După ce plecă de la bătrân, se opri la prima cârciumă și-și turnă pe gât tărie cu sete. Urma să fie bogat, se lăudă el. O să primească o casă pe gratis și tot ce mai avea ca bunuri bătrânul pe care-l îngrijea. De obicei nu-l asculta nimeni. Dar în seara aceea, doi dintre meseni plecaseră mai devreme.
Când Marcel își reveni din mahmureală, polițiștii colcăiau. Cu o durere puternică în ceafă, se ridică și ieși în stradă. Ce se întâmplase? Bătrânul fusese bătut și jefuit în timpul nopții. Erau doi indivizi, nu îi știa. Luaseră tot ce se putea lua pe fugă. Niște bani, televizorul și bijuteriile defunctei. Bătrânul părea sfârșit. Iar Marcel se gândi să îi facă o vizită mai pe seară, ca să-l îmbărbăteze.
Vătraiul făcu un sunet surd lovind țeasta bărbatului. Acesta se prăbuși pe podea, capul îi era despicat iar sângele aproape negru se grăbi să se scurgă, fierbinte și dens, înghițind puțin câte puțin totul în jur. Bătrânul lăsă să-i cadă fierul din mână. Tremură și își simți trupul fără vlagă. Adunase alături de toate dorințele nerostite încă și urma de putere pe care o mai avea. Izbi din plin și fu surprins că totul se termină atât de curând. Un rânjet îi acoperi chipul privindu-l pe Marcel în balta de sânge. Acum Maria avea să fie doar a lui. Avea să-i vadă doar el trupul mișcându-se languros prin casă.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 25