Model

_model El era artistul în vogă. În ultimii ani, expoziţiile lui deveniseră locurile preferate de întâlnire ale colecţionarilor. Sălile din ce în ce mai mari, luminate grav de candelabre somptuoase, contrastau evident intenţionat cu arta sa de avangardă. Printre bogaţii zilei mişunau exponate aproape de perfecţiune ale faunei feminine locale, tineri extravaganţi în căutare de accesorii noi, şacali contemporani ai artei, critici scoşi din bârloguri de noua senzaţie a zilei. Mirosurile de parfumuri scumpe se amestecau cu izurile tari de trabucuri cubaneze şi de haine vechi uitate în garderobe. Nuanţe fine de apă de gură, ulei de păr, gumă de mestecat, fixativ, deodorant sau săpun bio adăugau fineţe aerului numai bun de respirat. Preţurile creşteau vertiginos, odată cu popularitatea lui. În cercurile restrânse ale adevăraţilor cunoscători, personalitatea lui era un subiect la fel de interesant ca tablourile lui. Lipsit de prieteni sau iubite celebre, discret până la muţenie, evita cu îndârjire orice încercare a presei de a-l cataloga. Când toţi vociferau gălăgios despre un nou curent în pictură, el zâmbea şi se retrăgea din faţa camerelor de luat vederi. Atunci când vorbeau de homosexualitatea lui evidentă, râdea fără zgomot. Pentru el vorbeau pânzele de dimensiuni neobişnuite, culorile tari, ireale, peisajele fantastice din spatele modelelor. Picta doar nuduri de femei cu trupuri perfecte, subţiri, o formă de manierism contemporan, legat aproape perfect de tendinţele din modă. Particularitatea obsesivă a ochilor goi, lipsiţi de expresie, precum şi poziţiile nefireşti ale modelelor, atrăgeau comentarii la fel de contradictorii ca cele legate de viaţa sa privată sau de paleta sa de culori. Era considerat un exponent de seamă al misoginismului actual, un căutător al frumuseţii perfecte, lipsite de suflet. Formă şi atitudine, acestea erau principalele atribute ale artei sale. În rest, responsabil cu vânzarile absolut incredibile rămânea caracterul puternic decorativ al creaţiilor sale. Pereţii pe care atârnau tablourile sale deveneau puncte de atracţie gravitaţională a privirii. Casele se umpleau de viaţă, stilul său modern, vizionar, reuşea să se armonizeze cu orice decor, oricât de clasic. Când ziarele de mare tiraj au anunţat pe prima pagină căsătoria lui cu un renumit model, aura sa misterioasă începuse să dispară. Era la fel ca toată lumea, prins în jocul natural al sexelor, supus impulsurilor biologice naturale, gata să se folosească de renumele său pentru accesul la frumoasele zilei. Aura extravagantă care impulsiona constant colecţionarii şi presa începuse să pălească. Vânzările erau în scădere, deşi existau încă câţiva critici, puţini, care observau cu admiraţie nedisimulată cum tehnica şi inspiraţia sa evolua. Aflat permanent sub observaţie, era mereu remarcat atunci când apărea la restaurante celebre sau în sălile de spectacol. Însoţit de A.Z., femeia cu corp de zeiţă şi ochi de fanatică religioasă, fetişul tuturor adolescenţilor şi bărbaţilor singuri, formau un cuplu invidiat şi comentat. Un celebru reporter de monden, reuşise să-i fotografieze constant, la toate evenimentele la care participaseră în ultima vreme. Seria lui de portrete, apărută într-o ediţie specială de duminică seară, dezvăluia o evoluţie aproape incredibilă a fizionomiilor lor. În timp ce figura lui se subţia vizibil, lăsând oasele feţei să se evidenţieze sinistru, ea semăna, odată cu trecerea timpului, tot mai mult cu figurile pictate de el. Ochii ei mari, negri, umbriţi de gene lungi, deveneau palizi ca şi cum ar fi purtat o serie de lentile de contact tot mai deschise. Ultima fotografie, cea mai mare şi cea care conţinea şi titlul articolului, prezenta doi indivizi din altă lume, el apoape un cadavru şi ea o figură desprinsă parcă din ultimul său tablou, intitulat, în sfârşit sugestiv, “Model”. După acestă descoperire, numită cu insistenţă scandal de către toate ziarele de luni, artistul şi muza sa transformată au dispărut brusc din oraş. Cel puţin asta era concluzia celor câţiva detectivi amatori angajaţi ai ziarelor de monden care păzeau grilajul porţii din faţa casei lor. După câteva luni, descinderea poliţiei a făcut vâlvă în oraşul care tocmai se liniştise. La cererea câtorva colecţionari, speriaţi de absenţa artistului, lipsiţi de posibilitatea de a mai achiziţiona pânze noi, valoroase, poliţia încerca să dea de urma fugarilor sau, în cea mai gravă situaţie posibilă, să descopere cadavrele celor doi soţi. Cercetarea a durat trei zile, declaraţiile reprezentanţilor poliţiei fiind extrem de vagi, complet lipsite de interes pentru mulţimea de reporteri şi curioşi prezenţi. Publicul aştepta cu sufletul la gură concluziile anchetei, toţi aşteptau cu încordare veştile care ar fi umplut imediat paginile ziarelor. Zilele treceau şi deşi interesul se menţinea oarecum constant, era aproape unanimă credinţa că totul nu fusese decât o strategie de marketing pentru revigorarea vânzărilor de artă. Lucrările lui mai vechi se tranzacţionau cu preţuri în creştere uşoară, în timp ce totul căpăta aerul răsuflat de farsă. Când lumea şi-a reluat viaţa normală, un zvon începea să se facă tot mai auzit, mai întâi în cercurile de colecţionari, apoi în rândul ziariştilor. Rumoarea stârnită semăna cu cea provocată de crima săvârşită de un sportiv celebru. Artistul părea să fi părăsit ţara, singur, hotărât să-şi regăsească liniştea pierdută în ultimele luni. În casă, poliţia însoţită de ultima menajeră, cea care anunţase evenimentul, găsiseră doar câteva manechine de plastic, fără ochi, în poziţii şi atitudini nefireşti, dincolo de mecanica corpului omenesc. Unul dintre ele semăna izbitor cu A.Z. Era, dealtfel, şi singurul care, deşi avea aceiaşi ochi goi, aceştia erau bine conturaţi, de fanatică.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 6