Marianela – Benito Pérez Galdós

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 19.08.2014 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , .

marianela

Nela, María, Mariquilla, Marianela… Personajul care dă titlul romanului „Marianela” (1878) de Benito Pérez Galdós a reprezentat una dintre surprizele cele mai plăcute de care am avut parte în lecturile ultimelor luni, întrucât reuşeşte să transmită prin însăşi „materialul” din care este creat, cizelarea literară şi puterea de observare ale scriitorului spaniol Galdós, considerat adeseori al doilea mare scriitor spaniol după Cervantes. Îmbogăţit cu vagi accente de basm, „Marianela” surprinde într-un mod neaşteptat pentru secolul XIX lupta interioară care se dă neîncetat între aparenţe şi realitate, între frumuseţe şi urâţenie, între civilizaţie şi instincte.

În satul fictiv Socartes din Spania, ne este prezentată Marianela, o fată de 16 ani, micuţă şi fragilă ca o păpuşă, a cărei constituţie nu îi permite să lucreze în minele din zonă, făcând-o astfel să-şi spună cu convingere că nu este bună de nimic.

„Vreunul ar fi considerat-o femeie privită prin sticlă de micşorare, iar altul fetiţă cu privire de adolescentă. Necunoscând-o, te întrebai dacă e un progres uimitor sau o întârziere lamentabilă.”

Trăind din mila locuitorilor, Marianela îşi petrece zilele colindând minele şi dealurile dimprejur împreună cu Pablo, un tânăr de 20 de ani, orb din născare. În lungile lor plimbări în natură, Marianela îl ascultă pe Pablo cum îi povesteşte despre ştiinţă, despre progres, despre religie, despre ce se cuvine şi ce nu se cuvine între oameni. Fiind o fiinţă crescută de capul ei, după propriile reguli şi sentimente, Marianela dovedeşte o candoare şi o neştiinţă care îl cuceresc pe Pablo şi îl introduc pe tărâmul dragostei. Însă această iubire va cunoaşte un obstacol aparent insurmontabil odată cu venirea în sat a unui mare medic oftalmolog, Teodoro Golfín, care doreşte să îl opereze pe Pablo pentru a-i reda vederea.

Cum niciun basm nu este complet fără lupta legendară dintre prinţ şi balaur, în „Marianela”, această bătălie este dusă între aparenţe şi realitate. Pablo, spirit tânăr şi cuprins de efervescenţa şi aroganţa specifică celor ce sunt abia la început de drum în viaţă, devine convins de faptul că Marianela trebuie să fie la fel de frumoasă fizic pe cât este şi în suflet, întrucât nu concepe că Dumnezeu ar putea crea ceva frumos fără a-şi desăvârşi opera. La auzul acestor vorbe, Marianela începe să fie frământată de griji, de o durere fără nume, care o macină constant şi îi roade existenţa. Personaj complex, modern chiar, Marianela este întruchiparea luptei care se dă de secole întregi între civilizaţie şi sălbăticia naturii, între frumuseţea sufletului şi urâţenia fizică, între falsitatea exteriorului şi realitatea interiorului. Deşi îşi doreşte din toată inima să fie cu Pablo, Marianela începe să se gândească cu groază la momentul în care Pablo va putea vedea şi, mai ales, o va putea vedea pe ea. Diferenţele dintre cei doi par mult prea mari pentru a fi depăşite. Par abisale.

„Din casă se ivi un tânăr, statuie din cel mai preţios lut omenesc, gingaş, drept, cu capul neclintit, cu ochii pironiţi în orbite şi încremeniţi, ca nişte lentile expuse într-o vitrină. Chipul îi părea de fildeş, conturându-se cu fineţe; dar, cu toate că tenul îi era suav ca de fecioară, era bărbătesc în mare măsură […]”

„Căci, cum e cu putinţă să mă iubească văzând trupşorul acesta mărunt, chipul de pasăre, obrazul plin de pistrui, gura lipsită de farmec, nasul mare, părul spălăcit, toată făptura mea, care nu-i bună decât pentru ca toată lumea să-i dea un picior? Cine e Nela? Nimeni. Nela e ceva doar pentru orb.”

Însă cum Benito Pérez Galdós nu şi-a căpătat renumele doar datorită poveştilor de dragoste creionate, „Marianela” m-a captivat şi prin critica uneori fină, alteori brutală, adusă societăţii spaniole din secolul XIX, în special mentalităţii săteşti.

„[…] dar există o plagă şi mai groaznică, pozitivismul de la sate, care preface în stane de piatră milioane de fiinţe, ucigând în ele orice ambiţie nobilă şi închizându-le în cercul unei existenţe mecanice, brutale şi tenebroase. În societatea noastră sunt duşmani înspăimântători, ca speculaţia, agiotajul, metalizarea omului cult, negoţul; dar deasupra tuturor se înalţă monstrul care, pe tăcute, distruge mai mult decât toţi: lăcomia săteanului.”

Din acest punct de vedere, două familii sunt puse faţă în faţă şi comparate cu subtilitate: familia Golfín, al cărei cap este Carlos Golfín, fratele medicului Teodoro, şi familia Centeno, la care Marianela locuieşte şi trăieşte în condiţii mizere. În timp ce prima familie este mai scăpătată şi priveşte actele de caritate cu ochi buni, a doua familie este caracterizată de avariţie, specifică oamenilor cu minte îngustă şi năzuinţe măreţe. Cu toate acestea, chiar şi acest „fruct” este putred la mijloc, întrucât în urma unei discuţii dintre Sofia Golfín, soţia lui Carlos, şi Teodoro, fratele acestuia, se dezvăluie adevărata opinie a femeii referitoare la ajutorarea săracilor. Aceasta îi priveşte de la înălţimea poziţiei sale în societate, cu dispreţ chiar, şi consideră că implicarea directă în vieţile acestora, pentru a-i ajuta, se limitează la balurile şi coridele organizate din când în când. O concepţie care arată cum această formă de filantropie nu ajută de fapt la nimic, ci mai degrabă adânceşte prăpastia dintre păturile sociale spaniole.

Dacă ar fi să exprim în câteva fraze impresia pe care mi-a lăsat-o „Marianela”, m-aş referi în primul rând la tragismul unei poveşti de dragoste marcate de superficialitatea unui spirit tânăr şi neexperimentat care îndurerează un spirit bătrân şi înţelept. Trebuie notat, însă, faptul că în acest roman înţelepciunea nu este datorată cunoaşterii, ştiinţei şi progresului, ci mai degrabă frumuseţii şi căilor Naturii imuabile. Ca şi în realitate, confruntarea dintre lucrarea omenească şi lucrarea Naturii are drept rezultat învingerea celei din urmă de către cea dintâi, însă marele talent literar al lui Benito Pérez Galdós constă tocmai în evidenţierea superiorităţii celei din urmă faţă de cea dintâi. Indiferent de deznodământul „Marianelei”, fiinţa mică, cu chip de pasăre hăituită, cu concepţii păgâne şi convinsă că nu este „bună de nimic” se va afla mereu cu un cap deasupra lui Pablo, tânărul frumos cu trăsături elene şi gânduri haotice, insuflate de puterea delirantă pe care o dă cunoaşterea.

 

Autor: Benito Pérez Galdós

Editura: Univers

Colecţia: Globus

Nr. pagini: 272

Traducător: Lavinia Similaru

An apariţie: 2014

Preţ orientativ: 24,90 lei

Sursă foto aici.

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.

Comments are closed.