Machine Gun Preacher. Orice defect poate fi transformat în calitate

01Dacă te iei după titlu, după afiș sau după încadrarea în categoria Acțiune/ Crimă, s-ar putea să nu-ți dorești neapărat să vezi filmul lui Marc Forster, apărut în 2011 – Machine Gun Preacher (Misionarul războinic). Totuși, dacă vei trece peste aparențe, s-ar putea să ai o mare surpriză, descoperind un film tulburător, în care acțiunea se îmbină armonios cu emoția, iar violența și scenele tari sunt dublate de sensibilitate și de o profundă umanitate.

Mai mult decât atât, filmul este inspirat de o poveste reală, mai bine spus, de o viață reală.

Personajul întrupat de Gerard Butler se numește Sam Childers și există în carne și oase, poți să devii prieten cu el pe facebook, dacă vrei… Nu, nu arată ca Gerard Butler! Îl putem vedea pe Sam Childers, cel de toate zilele, pe genericul de final al filmului, în fotografii și înregistrări video reale. Este un țărănoi din Pennsylvania – cum însuși se definește, un (fost) pușcăriaș, (fost) dependent de droguri, motociclist înrăit cu tatuaje, barbă și mustăți impozante, brățări de piele, lanțuri, catarame și inele late…

Ei bine, acest tip, cu un trecut încărcat de violență și infractiuni de tot felul, ajunge (nu vă spun cum, o sa descoperiți în film sau în cartea lui de memorii, Another Man’s War) în nordul Ugandei și, apoi, în zona de sud a Sudanului, în plin război civil. Aici dă piept cu o realitate atât de crudă și de sângeroasă, încât întrega lui ființă este zdruncinată și toate credințele despre lume și viață îi sunt date peste cap. Vede cu ochii lui crimele pe care le fac trupele înarmate ale liderului Kony, numite Lord’s Resistance Army (LRA); descoperă ororile inimaginabile ale regimul în care mii de nevinovați sunt uciși sau torturați; este martorul transformării copiilor răpiți în soldați, care sunt apoi obligați să-și ucid, sub teroare, membrii propriilor familii…

 02

Așa că Sam nu se mai poate mulțumi doar cu ajutorul neînsemnat pe care îl oferea, ca muncitor în construcții, ci se implică din ce în ce mai mult, din ce în ce mai profund – salvarea copiilor măcelăriți prin satele izolate ale Sudanului de Sud devenind scopul și linia lui directoare în viață. Pune mâna pe armă, pentru a-i apăra pe copiii refugiați în adăposturile constuite de el și, astfel, se alătură instinctiv unui grup din Armata de Eliberare a Cetățenilor Sudanezi (SPLA).

Trailer:

Masculinitatea lui brută, curajul lipsit de orice ezitare în fața violenței, iubirea lui pentru arme, pragmatismul, chiar și experiențele din trecutul lui întunecat – toate devin niște atuuri prețioase, vitale, pe care le aruncă în lupta cu genocidul la care a devenit martor fără voie. Eu nu pot să stau aici și să găsesc tot felul de scuze, le spune Sam celor care cred că fac lucrarea lui Dumnezeu doar prin vorbe, gânduri și bune intenții. Pentru că, uneori, Domnul are nevoie de brațele tale, de spatele tău, de sudoarea ta, de sângele tău pe care să-l pui la fundația pe care I se construiește regatul.

03

Poate calitatea cea mai importantă a filmului Machine Gun Preacher este aceea de a demonstra că niciuna dintre însușirile noastre nu sunt bune sau rele, în esență… Orice defect, oricât de blamat și de condamnabil ar fi într-un anumit context sau sistem social, poate deveni o calitate neprețuită într-o altă situație – în funcție de semnul, de stindardul sub care se manifestă. Dumnezeu nu-i cheamă numai pe cei buni, ci și pe păcătoși, iar eu am fost dintre cei mai răi, mărturisește Sam. Dar răul din el se dovedește a fi chiar binele cel mai valoros și ajutorul lui cel mai eficient, iar defectele lui din America devin calitățile lui în Sudan. Firea violentă, prietenia cu armele, reacția imediată și în forță – adică întunericul din el, se transformă în chiar izvorul din care își trage puterea de a aduce lumina, pentru că acum aceste trăsături reprobabile sunt scoase la bătaie de partea binelui. Dintr-un infractor (posibil criminal), Sam Childers devine White Preacher (Predicatorul alb), despre care sudanezii spun povești la limita legendei și cred că este protejat de îngeri, astfel încât gloanțele să nu-l poată ucidă.

Una dintre cele mai prețioase lecții de umanitate ale filmului vine nu de la generoșii caritabili, dispuși să doneze mai puțin decât cheltuiesc pe sosurile de la o masă de petrecere, ci de la un copil, a cărui poveste este, de asemenea, reală. Băiatul îi este alături lui Sam în momentul de cea mai grea cumpănă a vieții lui, când, îngrozit de propria-i violență, bărbatul aparent de neînvins e gata să cedeze. Dacă ne permitem să fim plini de ură, atunci ei au câștigat. Nu trebuie să-i lăsăm să ne fure sufletele, îi spune deodată băiețelul până atunci tăcut, cu maturitatea și înțelegerea izvorâte din propriul lui trecut terifiant. Violența e molipsitoare, iar acești copii știu asta mai bine ca oricine altcineva. Tocmai de aceea, lecția micuțului brăzdat de cicatrici este atât de prețioasă, iar impactul emoțional în sufletul lui Sam (și al spectatorului, deopotrivă) este atât de puternic și tulburător.

04

Pe de altă parte, filmul pune în discuție o temă sensibilă, niciodată comodă – necesitatea ripostei violente… În fața realității cutremurătoare (a miilor de trupuri de copii măcelăriți sau carbonizați, a morții suspecte a singurului lider al Sudanului care ar fi putut aduce pacea pe căi diplomatice etc.) nu poți să nu te-ntrebi dacă demersul brutal al lui Sam nu este, cumva, singura alternativă viabilă, singura cale prin care se pot pune la adăpost viețile fragile ale nevinovaților… Nu poți să nu te-ntrebi, oricât de pacifist și moderat ai fi, dacă scopul nu scuză, uneori, mijloacele, iar curajul de a riposta în fortă este uneori cu adevărat necesar și perfect justificabil…

Machine Gun Preacher are, totodată, meritul de a creiona un erou foarte departe de șablonul clasic. Nu poți spune nicio clipă, pe toată durata filmului, că Sam e un tip perfect, indiferent câte fapte extraordinare face și indiferent câte sute de copii protejează. Personajul interpretat veridic și convingător de Gerard Butler e un om viu, real, bântuit de furie și de frustrarea neputinței; acțiunile sale sunt de multe ori impulsive și mult prea dure, trădându-i mânia clocotitoare care-l devorează pe dinăuntru. Sam are slăbiciuni, momente de cădere și deznădejde, iar responsabilitatea pe care o simte pentru copiii din Sudan devine o adevărată obsesie, datorită căreia este pe punctul de a-și face praf propria viața. Sam e un nesăbuit, un excentric, un furios. Dar… contează? Când pe partea cealaltă a balanței sunt sute de ochi strălucitori de copii, a căror unică șansă este, mai contează?

05

Fiecare spectator își va da propriul răspuns, dar va înțelege, cu siguranță, răspunsul radical pe care Sam Childers, cel din realitate, l-a dat și îl dă. Pentru că și azi, acum, în momentul acesta, el își continuă lupta împotriva atrocităților, făcând naveta între SUA și Sudan, unde și-a cumpărat o bucată de pământ, numai ca să poată construi acolo o biserică și câteva adăposturi de refugiu pentru orfani. Pe care le apără cu arma în mână, dacă este nevoie… Și, din păcate, este… Amnesty International estima în 2003 că LRA este responsabilă pentru 400.000 crime și peste 40.000 de copii răpiți. Sam a reușit să salveze (doar) câteva sute…

Chiar și în trecere, merită spus și faptul că filmul beneficiază de o muzică de excepție, fiind nominalizat la Globurile de Aur pentru cea mai bună coloană sonoră. Chris Cornell, cel care semnează muzica și versurile pentru premiata melodie The Keeper (care dă finalul filmului), a înțeles profund mesajul muncii pe care nonconformistul Sam Childres o face și a reușit să transpună muzical acest mesaj astfel încât noi, spectatorii, să simțim nevoia de a ne transforma din simplii privitori – în păzitori, în gardieni ai valorilor prețioase și fragile ascunse într-o privire limpede de copil.


surse: aici, aici și aici.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Colaborator SB

Absolventă a Academiei de Teatru și Film București și premiată la secțiunea proză scurtă în 2013 la Concursul de debut literar IDC, Dana scrie despre film, pe care-l consideră, asemeni cărții, un prieten pe viață: „În această rubrică nu fac critică de film, ci doar vă vorbesc despre câțiva dintre prietenii mei”. Dana e pasionată de astrologie, artă și călătorii.

Număr articole publicate : 16