Liviu G. Stan – Sânge de pasăre pe haine

Sange de pasare pe haine - Liviu G. Stan

În romanul de debut al lui Liviu G. Stan, Sânge de pasăre pe haine, scenele se insinuează printre rânduri, ca trailer-ul unui film, pentru a se dezvolta mai apoi în episoade complete, de sine stătătoare. Cu toate că secvenţe din naraţiune sunt dezvăluite înainte de a fi puse împreună, rezultatul final nu surprinde mai puţin, tensiunea nu se diminuează.

Regizorul Dawid Jarek, în vârstă de treizeci de ani, soseşte din Polonia în România pentru a turna un film în Brăila, oraşul natal al mamei sale, Irena. Iarna pare să fi îngheţat oraşul într-un timp demult trecut, al tinereţii Irenei. Sub zăpada aşternută peste o Brăilă întunecoasă, obscură, pictată în tonuri de gri, se trezeşte la viaţă amintirea unei crime petrecute într-o pădure din Polonia, crimă care i-a marcat profund copilăria lui Dawid.

În vizita sa la Brăila, regizorul îşi regăseşte verişoara, pe Alina, practic o necunoscută pentru el întrucât o întâlnise de numai două ori înainte. Visul deranjant al lui Dawid având-o pe Alina drept personaj principal îl conduce pe regizor într-o călătorie suprarealistă, la limita dintre realitate şi halucinaţie. Natura decadentă, bolnavă este decorul perfect pentru acest periplu tulburător de înfricoşător. În esenţă, Sânge de pasăre pe haine este despre frustrăre şi revoltă, despre acceptare şi iertare, dar şi despre lungul (aproape nesfârşitul drum) dinspre copilărie spre maturizare.

În timpul lecturii romanului, ai senzaţia că te afli în culisele producerii unui film, că asişti la filmarea unor scene disparate ce capătă mai târziu sens printr-un montaj inteligent. Liviu G. Stan reuşeşte, folosindu-se numai de limbaj, să construiască pelicule care ţi se derulează cu rapiditate în faţa (sau, mai degrabă, în spatele) ochilor, dar are şi capacitatea uimitoare de a crea stop-cadre, de a opri timpul în loc pentru a prelinge şi întinde la maximum înţelesul unui verb sau al unui substantiv. Filmul lui este alb-negru şi plin de nuanţe de gri. Singura excepţie de la regulă o face roşul sângelui, al picăturilor mărunte care apar sub formă de flash-uri în momentele cheie ale naraţiunii. Lipsa culorilor este compensată însă şi de spoturile de lumină, care te orbesc pe alocuri, dar te şi încălzesc în acelaşi timp.

Pentru cinefili, cartea cuprinde o serie de referinţe la filmul european, regizori polonezi, maghiari şi nu numai. Lectura romanului devine astfel un instrument de învăţare în domeniul artelor vizuale, referinţele fiind legate şi de fotografie sau pictură. Prin construcţia sa “cinematografică”, prin personajul regizor şi premisa care stă la baza cărţii – a turna un film în oraşul natal al Irenei, Sânge de pasăre pe haine devine un meta-roman care poate fi citit ca o carte şi văzut ca un film.

Pe scurt, romanul Sânge de pasăre pe haine de Liviu G. Stan este cel mai bun film pe care l-am citit în ultima perioadă.

Autor: Liviu G. Stan

Titlu: Sânge de pasăre pe haine

Editura: Herg Benet

Colecţia: Radical din 7

ISBN: 978-606-8530-10-9

Număr pagini: 272

An apariţie: 2014

Lasă un semn

comentarii

Autor articol: Cristina Poșircaru

Comentarii

  1. Mă bucur că ”Sânge de pasăre pe haine” a primit încă o recenzie pozitivă. Într-adevăr, este un roman foarte bun, dens și bine scris, puternic vizual și acaparator. Merită trecut, fără ezitări, pe lista de lecturi a cititorului român.