La Tigre e la neve. Uite-te în oglindă, poezia ești tu

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 26.08.2014 în rubrica Cinerama și are asociate următoarele etichete: , .

La tigre a la neve 01La Tigre e la neve / Tigrul şi zăpada (2005) nu este un film, este o poezie. O poezie înflăcărată despre iubire și forța ei, un poem splendid închinat însăși poeziei – ca mod de a trăi, de a gândi, de a privi viața… Roberto Benigni, în tripla sa ipostază de regizor, co-scenarist și protagonist, reușește o magistrală demonstrație cinematografică a faptului că uneori dragostea poate face, la propriu, diferența între viață și moarte.

Roberto Benigni, câștigător al Oscarului pentru rolul din La vita è bella, joacă și aici alături de partenera lui de viață și de scenă, Nicoletta Braschi, care aduce filmului o delicatețe și un rafinament aparte. Lor li se alătură Jean Reno, care e la fel de fermecător și special, indiferent dacă joacă în spaniolă, engleză, franceză, italiană sau arabă. Și, ca un cadou neașteptat, îl vedem și, mai ales, îl auzim pe Tom Waits, prieten bun cu Benigni, probabil de pe vremea când împărțeau aceeași celulă, strigând după înghețată, în filmul lui Jim Jarmusch din 1986, Down by Law. Vocea guturală, inconfundabilă a lui Tom Waits îmbracă visele protagonistului, picurând un strop de surâs ironic în aura ireală, idilică a scenelor de reverie.

În La Tigre e la neve poezia e prezentă în mii de feluri. Avem în prim plan un poet, profesorul trăznit de literatură Attilio de Giovanni (interpretat de Roberto Benigni), mai avem un poet, prietenul lui, Fuad, care decide să se întoarcă la Bagdad după mulți ani de exil (întrupat de Jean Reno) șio avem pe Vittoria, muza înamoratului Attilio, care scrie o carte despre poetul arab Fuad și, prin urmare, pleacă și ea în Irak. De altfel, scenariul abundă în poezie și în pledoarii pentru poezie – fie că le găsim în vis, fie că fac parte din discursul neconvențional al profesorului în fața studenților, fie că sunt mărturisiri emoționante făcute înțeleptului irakian Al Giumeil (întrupat de actorul cu chip de sfânt Amid Farid), care, firește, nu înțelege niciun cuvânt din declarația tulburătoare a bărbatului îngrozit de gândul morții iubitei lui. Dacã ea moare… pentru mine, poate sã se închidã acest întreg spectacol al lumii. Pot sã închidã furgoneta, sã deşurubeze stelele, sã împãtureascã cerul şi sã-l punã în camion, pot sã închidã lumina soarelui, pe care o iubesc aşa de mult… Tu ştii de ce o iubesc aşa de mult? Pentru c-o iubesc pe ea, când soarele rãsare pe ea. Pot sã ia totul, aceste carpete, stâlpii, casele, nisipul, vântul, broaştele, pepenii copţi, grindina, şaptele din searã, mai, iunie, iulie, busuiocul, albinele, marea, dovleceii…

La tigre a la neve 03Roberto Benigni dă dovadă, încă o dată, nu numai de o sensibilitate răvășitoare, ci și de o mare virtuozitate actoricească, pentru că este extrem de greu pentru un actor să rostească un astfel de text fără să cadă în melodramatic. Există în La Tigre e la neve zeci, poate sute de replici (despre dragoste, poezie, fericire) pe care aproape orice actor le-ar considera imposibil de spus, datorită lirismului și caracterului lor livresc. Nimeni nu poate fi credibil și veridic vorbind așa… Și totuși, Benigni este. Și, mai mult decât atât, este și emoționant, și amuzant; și tandru, și caraghios; și vesel, și trist. Și tu, eu, el – spectatorul – la fel… Râzi și plângi, uneori amândouă în același timp, aproape tot filmul.

Fără a tulbura cu nimic firul narativ, filmul lui Benigni aduce în discuție importanța cuvântului și forța lui în a ne modela destinele și viața, pentru că dacă vorbele nu sunt juste, nimic nu e bine… Învățați cuvintele să vă asculte, ni se spune prin gura profesorului Attilio de Giovanni, care crede cu toată convingerea că totul e poezie, trebuie doar să o vezi. Poeții nu privesc, ei vãd… Poezia nu este afară, este înăuntru. Uite-te în oglindă, poezia ești tu! Dar cuvântul, care are puterea de a releva frumusețea lumii și de a crea punți între oameni, poate în aceeași măsură să dezbine, să aducă moarte și să justifice un război. Discuția dintre cei doi poeți prieteni, plimbându-se pe străzile devastate de război sub cerul splendid al Bagdadului, despre Turnul Babel și nașterea limbilor pe pământ, ajunge la o concluzie de o tristețe aproape de necuprins în cuvinte. De când au încercat să atingă cerul, nu ne mai înțelegem între noi, spune Fuad și aceasta pare a fi unica justificare a gestului său capital.

La tigre a la neve 04Războiul, chiar și prezentat ca fundal al unui traseu personal, este atât de bine relevat în absurditatea și nefirescul lui, încât La Tigre e la neve poate fi considerat (deși poate nu și-a propus) un manifest incisiv și autentic împotriva oricărei tip de confruntare armată și de folosire a forței, indiferent de scopul sau stindardul pe care-l flutură. Filmul este plasat în mod explicit în martie 2003, pentru ca spectatorul să poată identifica cu ușurință războiul (niciodată declarat oficial) în vâltoarea căruia Vittoria e rănită, Fuad își pierde sensul existenței, iar Attilio traversează drumul de la ridicol la sublim, în căutarea salvării. La 20 martie 2003, o coaliție condusă de armata americană a efectuat o invazie militară surpriză în Irak, numită Operațiunea pentru Libertatea Irakului. Invazia nu dispunea de aprobare din partea Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite, pentru că nu se găsise nicio dovadă a existenței vreunei arme de distrugere în masă. Acest fapt istoric este bagatelizat într-un monolog savuros, având ca laitmotiv pliciul de muște, cea mai importantă, râvnită și folositoare armă de distrugere în masă pe care Attilio a reușit s-o găsească, cu greu, în Bagdadul bombardat.

Cu toate acestea, filmul lui Benigni reușeste să rămână nepartinic, emanând empatie, dragoste pentru oameni și respect pentru o cultură total diferită. Portretele localnicilor și a invadatorilor nu sunt nici caricaturizate, nici îngroșate în tușe întunecate, deși sunt îmbibate, pe alocuri, într-o caldă și ne-răuvoitoare ironie. Îi vedem și îi simțim că sunt cu toții oameni, pur și simplu – confuzi, speriați, neputincioși, depășiți de timpuri. Scena în care soldaţii americani sunt gata să-l împuşte pe poetul–medic fără voie, pentru că îl iau drept atentator sinucigaş – așa cum era, învelit din cap până-n picioare în bandaje, medicamente și instrumentar medical – este delicioasă. Simți tensiunea, înțelegi pericolul, conștientizezi neînțelegerea care ar putea duce la o întorsătură tragică și totuși râzi, râzi cu lacrimi. Iar argumentele pe care Attilio le aduce în favoarea propriei inocențe, făcând apel la poezie și la numele lui Walt Whitman, cel mai mare poet american, sunt dezarmante. Într-adevăr, adevărul e cea mai bună minciună și, oricât ar părea de improbabil, candoarea și sinceritatea sunt monede valoroase, convingătoare, chiar și cu pistolul la tâmplă, pentru că în dragoste și în război totul e nu doar permis, ci și posibil.

La tigre a la neve 05Știi de ce există războaie? Pentru că lumea a început fără oameni și fără oameni va sfârși, îi spusese prietenul lui, Fuad, dar Attilio alege să privească realitatea prin ochelarii roz ai iubirii și ai încrederii în om și în miracol. Dacã nu iubesti, totul este mort!, susține cu înflăcărare poetul cu capul în nori, dispus să facă orice pentru femeia visurilor sale, chiar să se roage la Allah, așa cum îi indicase doctorul irakian, ca ultimă soluție. E-adevărat că înainte se scuză politicos pentru că nu știe decât Tatăl Nostru și speră că Allah înțelege italiană… Splendidă scenă!

Acest bărbat, aparent fragil și aiurit, reușește să mute munții și să străbată neatins terenuri minate, protejat miraculos numai și numai de dorința ca femeia iubită să rămână în viață. Doar exuberanța aproape copilărească și cheia comică în care Roberto Benigniîși construiește personajul îi diferențiază epopeea de cea a eroului Persiles din ultimul roman a lui Cervantes, Muncile lui Persiles și ale Sigismundei. Asemenea eroului-cavaler, poetul Attilio de Giovanni are o credința de nezdruncinat în dragoste, în forța vieții și, nu în ultimul rând, în menirea lui de a proteja femeia iubită, cu orice preț. Numai că, spre deosebire de marii eroi ai mitologiei sau ai literaturii, personajul lui Benigni e un erou lipsit de eroism. Din structura lui internă lipsesc cu desăvârșire orice fel de bravadă sau de bravură, orice tip de vitejie asumată sau măcar de conștientizare a faptului că săvârșește fapte mărețe, extraordinare. Poate tocmai această aparentă inconștiență face sublimul acestui caracter. Din incapacitatea sau refuzul lui organic de a lua în seamă războiul, înțelegem cât este de important pentru el să găsească soluții pentru a-și ține iubita în viață. Embargoul, bombardamentele, penuria, hoții, câmpurile minate, toate sunt niște nimicuri pe lângă supraviețuirea femeii iubite, așa că Attilio le tratează ca atare – firesc, cu naturalețe, umor și încăpățânare.

La tigre a la neve 06Nu pot să nu amintesc scena (deși minusculă) pentru care mi-am dorit să revăd peste ani acest film. Este momentul în care cei doi prieteni vin la bătrânul înțelept, în speranța că, în absența medicației moderne, acesta le va da o metodă tradițională care să o țină în viață pe Vittoria. Fuad îi povestește, cu venerație, ce se spune despre acest om. Era tânăr, s-a îndrăgostit de o femeie și s-a căsătorit cu ea. Câțiva ani mai tarziu, în timp ce se lupta în război, a aflat că soția lui s-a îmbolnăvit de variolă și a rămas desfigurată. Atunci Al Giumeil a zis mă dor ochii, apoi am să orbesc… Când soția lui a murit, 12 ani mai târziu, vederea i-a revenit… Fiecare persoană e un abis, te ia amețeala când te uiți în jos. O asemenea delicatețe sufletească și o grija atât de profundă pentru omul de lângă tine rar găsești pe pamânt, într-un film, într-o poezie sau într-o viață.

Nu lipsită de importantă e și tema circului, care, deși inserată discret în narațiune, joacă un rol esențial și ne dă o cheie importantă de citire a filmului și a personajului întrupat de Benigni. Poetul lui zăpăcit are personalitatea contradictorie a clovnului, care, în spatele vivacității, logoreei și veseliei, ascunde un suflet trist și profund, la limita durerii. Circul este, de asemenea, locul în care omul își depășește limitele fizice și psihice, ducându-le până dincolo de linia imposibilului – și nu oricum, ci cu zâmbetul pe buze – adică exact ceea ce face Attilio de Giovanni pentru a-și proteja iubita. Fascinația lui Benigni pentru circ, ca spațiu magic al întâlnirii cu extraordinarul și cu splendoarea animalelor exotice, nu e doar o expresie a copilului său interior, ci și un artificiu artistic menit să transforme improbabilul în realitate. Tigrul care pășește maiestuos pe străzile Romei, acoperit de ninsoarea primăvăratică a pufului alb de salcâm (semn că cei doi vor fi împreună pentru totdeauna), nu era posibil decât într-o conspirație miraculoasă a unor forțe nevăzute, în care și circul este implicat.

La tigre a la neve 07

Câștigător a patru premii și opt nominalizări (Golden Globes, Italian National Syndicate of Film Journalists etc.), filmulLa Tigre e la neve ne aduce aminte de nebunia frumoasă a dragostei și de capacitatea noastră de a depăși absolut orice obstacol, dacă avem încredere în inima noastră. Iubirea poate învinge orice, chiar și moartea, pare a ne convinge Roberto Benigni, chiar dacă îl lasă pe Tom Waits să ne avertizeze, șoptindu-ne de pe fundal, că you can never hold back spring…

 

Surse fotos aici și aici

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.