Dacă Viaţa ar lua fiinţă şi ar deveni un „ceva” concret, atunci mai mult ca sigur ea s-ar numi „Între cer şi pământ” de Jón Kalman Stefánsson. Dacă Moartea ar fi să facă la fel, atunci cu acelaşi nume s-ar pricopsi şi ea. Romanul scriitorului islandez Jón Kalman Stefánsson este o profundă meditaţie la condiţia omului pe pământ, la acele resorturi ale sufletului care acţionează pentru a pune în mişcare fiinţa atât în interior, cât şi la exterior, fiecare frază aşternută pe hârtie de autor fiind încărcată de un lirism tulburător.
Romanul urmăreşte evoluţia „băiatului”, un personaj al cărui nume nu se ştie, aflat la simbolica vârstă de douăzeci de ani, adică între adolescenţă şi maturitate, şi modul în care acesta interiorizează moartea bunului său prieten, Bárður. Plasată undeva în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, acţiunea romanului este construită în jurul morţii lui Bárður, un tânăr pescar islandez pasionat de poezie, de viaţă şi de frumos, care, într-o dimineaţă fatidică, îşi uită pe uscat pufoaica care ar fi trebuit să-l apere de ger în largul mării, atunci când barca lor de şase oameni ar fi urmat să plece la pescuit. Gestul nesăbuit al lui Bárður se datorează faptului că acesta nu s-a putut dezlipi decât cu greu de paginile „Paradisului pierdut” al lui Milton, grăbindu-se apoi să urce în barcă şi uitând astfel esenţialul. Concluzia trasă cu amărăciune şi furie de prietenul său mai tânăr, de „băiat”, este că moartea se poate datora cuvintelor, că poezia poate ucide şi că bine fac cei ce nu citesc, fiindcă astfel sunt păziţi de toate relele lumii. După moartea lui Bárður, „băiatul” simte că nu mai poate rămâne alături de ceilalţi pescari, că nu mai suportă să vadă marea şi valurile sale înspumate, aşa că îşi face o misiune din a pleca spre Sat, unde trebuie să înapoieze „Paradisul pierdut” proprietarului său de drept. Simţindu-se gol pe dinăuntru, o carcasă ce nu mai pare să adăpostească decât amărăciune, dezamăgire, deznădejde, „băiatul” îşi începe astfel călătoria iniţiatică, atât cu sufletul cât şi cu trupul, maturizarea sa venind treptat, pe ascuns, revelându-i-se la momentul potrivit.
„[…] te zbaţi ca să trăieşti, ca să scapi de sărăcie, dar răgazul nu era decât pentru citit. „Nu ne puteam vindeca. Nu ne stătea gândul decât la cărţi, la cum să aflăm mai multe, ne însufleţeam dintr-odată, parcă ne pierdeam minţile când auzeam că a mai apărut vreo carte de seamă, stăteam să ne închipuim despre ce e, vorbeam seara, după ce adormeaţi, despre ce s-ar putea afla în ea.”” (pag. 43)
O proză curgătoare, fluidă, „Între cer şi pământ” foloseşte „artificiul” fluxului conştiinţei pentru a menţine alertă atenţia cititorului pe tot parcursul lecturii, iar astfel vocile interioare ale mai multor personaje se împletesc, se intersectează, se ciocnesc, creând un cadru intim şi personal între această lume şi cititor. Accentul cade preponderent pe elemente perene precum Viaţa, Moartea, Iubirea, Durerea, Pierderea, Tristeţea, Deznădejdea, Timpul, care au existat de la începuturile lumii şi vor continua să existe la infinit. În mijlocul tuturor acestora este situat Omul, o minge de ping-pong a destinului, limitat în înţelegerea universului ca atare, iar Jón Kalman Stefánsson pare să prezinte exact această integrare a Omului în mijlocul unei lumi covârşitoare ca intensitate, a cărei greutate pare să-i zdrobească umerii. „Băiatul” este Omul, „băiatul” fără de nume este arhetipul fiinţei umane care ia în piept Viaţa, Moartea, Iubirea, Durerea, Pierderea, Tristeţea, Deznădejdea, Timpul.
„Cuvintele, s-ar zice, nu şi-au pierdut încă puterea de a-i atinge pe oameni, e de necrezut, poate nu s-a istovit toată lumina în ei, poate că, oricum ar fi, mai pâlpâie o fărâmă de nădejde.” (pag. 40-41)
O lucrare cel puţin răvăşitoare, care scormoneşte în cele mai întunecate cotloane ale sufletului omenesc, „Între cer şi pământ” de Jón Kalman Stefánsson face promisiunea unei lecturi scurte şi profunde, frumoase prin melancolia pe care o răspândeşte în inima cititorului, dar mai ales prin importanţa şi dăruirea cu care face loc unui alt element peren în tabloul deja conturat: Izbăvirea. Însă totul depinde de Om, la fel cum a fost până acum, şi la fel cum va fi şi de acum înainte.
„Timpul are mii de feţe, pendula nu e în stare să măsoare decât rareori ce se întâmplă înăuntrul sufletului nostru şi doar acolo se petrece viaţa adevărată, un lung şir de zile încap într-o oră şi invers, numărul anilor nu înseamnă nimic când vorbeşti despre ce-a fost un om” (pag. 91-92)
Autor: Jón Kalman Stefánsson
Editura: Polirom
Colecţia: Biblioteca Polirom. Actual
Nr. de pagini: 240
Anul apariţiei: 2014
Traducător: (din limba franceză) Magda Răduţă
Preţ orientativ: 29.95 lei
Comments are closed.