Interviu cu poeta Miruna Vlada – prima parte


 

 

În toamna acestui an, am avut bucuria de a citi o carte de foarte bine închegată, un soi de poetică socială și politică, deloc afectată și bine documentată. rămâne o apărătoare a drepturilor femeilor, dar o face într-un mod elegant, diplomatic, folosindu-se în poezia din volumul  de puterea relațiilor internaționale. Riscul pe care și-l  asumă Miruna este unul major, criticile negative neîntârziind să apară. Cu toate astea, cred că poeta nu a greșit punând alături de vocile polifonice texte funcțional -administrative. Și mai cred că acest interviu nu ne va dezvălui nimic din structurile complicate pe care le-a construit.

E o Bosnie mai mirunizată.

SemneBune: (, 2014) apare la șapte ani după volumul Pauza dintre vene (, 2007). O punte de timp însemnată, dar și o abordare mult diferită: stilistic, tematic și de voce. De ce ai lăsat să treacă atât de mult timp între cele două volume?

Miruna Vlada: Nu cred că a fost ceva voluntar. Pentru mine poezia nu e ceva programat. Am scris în toată perioada aceasta. Cred că am avut peste o sută de poeme înainte să mă apuc de Bosnia. Partaj, probabil că ar fi fost suficiente pentru o carte. La un moment dat aveam, prin 2010 – 2011, un plan cu Octavian Soviany, să publicăm o carte împreună. Și atunci lăsam poemele acelea pentru proiectul respectiv, pe care l-am abandonat odată cu partajul. Pur și simplu nu mi s-a părut că se încheagă. Cred că am simțit nevoia unei cărți mai închegate…

SB: Conceptuale?

miruna_vlada2

MV: Poate și conceptuale. Dar mult mai diferită, pentru că asta era problema. În Poeme extrauterine (Paralela 45, 2004) și în Pauza dintre vene am cam aceeași miză. Și, poate că de aceea, Pauza dintre vene a fost mai criticată, pentru că nu venea să mă ducă mai departe de debut. Și atunci am simțit că a treia carte vreau să mă ducă nu neapărat mai departe sau ierarhic altfel, dar să mă ducă în altă direcție. Și cred că a fost bine că am așteptat să-mi refac forțele.

SB: Spui la un moment dat partajul meu e patria mea mâncată de molii (p.10). De asemenea, alte versuri care mie mi-au plăcut foarte mult sunt: între mine și Bosnia/e un contract pe perioadă nedeterminată (p.105). Cum funcționează binomul, că tot e la modă în politică, Mirunja-Bosnia?

MV: Sună bine jocul ăsta pe care l-ai construit tu, mai ales că prima parte a cărții se numește Bosnia Bin Ich. E clar că există o identificare cu tot ce am văzut acolo, nu știi de la un punct încolo ce e Miruna și ce sunt celelalte personaje. Întotdeauna când scriem despre alții, scriem despre noi. Sau și despre noi, sau mai ales despre noi. Așa este și aici. Nu cred că are nicio legătură cu Bosnia de pe hartă, e mai degrabă o Bosnie interioară, imaginată, ficționalizată complet, pornind de la niște date reale. E o Bosnie mai mirunizată, la fel cum și eu, când m-am întors din Bosnia, cred că am fost o Mirună mai bosnizată. Cred că întâlnirea dintre preocupările mele și ce am găsit în Bosnia a produs o implozie.

Temele mele de bază, condiția femeii, revolta împotriva elementelor ăstora sociale nedrepte, au rămas ca și  la debut.

SB: Spuneai la un moment dat că ai vrea să inviți la o dezbatere despre carte pe cineva de la Ambasada Bosniei. Când se va întâmpla acest lucru?

MV: Vreau să organizez o dezbatere  cu Ambasada Bosniei la SNSPA pentru studenții de la Relații Internaționale, să discutăm problema Bosniei. Și, cu ocazia aia, o să lansez și provocarea volumului de . Însă nu aceasta va fi miza întâlnirii respective. Dar nu e vorba doar de oficialii din ambasadă, chiar și prietenii mei din Bosnia au fost destul de dezamăgiți de ceea ce au citit. Ei nu cunosc versiunea originală a cărții, cunosc doar o parte din poeme, pe care le-am tradus eu în engleză. Le-am zis în mare despre ce este vorba, însă cred că se așteptau la altceva. Poate niște povești turistice sau poate o reclamă pozitivă.

SB: Un fel de ghid Michelin pentru Bosnia…

MV: Ceva de genul ăsta. Am încercat să le explic că poezia e cu totul și cu totul altceva.

SB: Regăsim în volumul tău mai multe voci pe care le-ai adunat într-un soi de repertoar: femei cu o istorie proprie, istorie care uneori se include, iar alteori este divergentă  de istoria oficială. Cum ai reușit să separi cercetarea academică de vocile lirice?

MV: Asta s-a întâmplat de la sine, nu au fost niciodată amestecate. Tema cercetării mele academice a fost cu totul alta, traiectul european, integrarea europeană a Bosniei Herțegovina. Sigur, din prisma cercetării, am stat de vorbă cu mulți oameni. Dar nu am stat de vorbă cu ei despre elementele care apar în volumul de poezie. Aceasta a fost cealaltă față a monedei, ceea ce mi-a ieșit în cale. Fie că a fost vorba de filmele pe care le-am văzut, fie că a fost vorba de discuții pe care le-am avut cu prietenii, dar, în niciun caz, subiecții cercetării mele academice nu sunt cei din cartea de poezie. Cred că au fost două lumi paralele și cred că așa s-a manifestat și nevoia mea de a simți lucrurile și de a le înțelege la un alt nivel. Pentru că din prisma a ceea ce mă interesa pe mine, și anume problemele instituționale ale reformelor din Bosnia Herțegovina, simțeam tot timpul că e ceva care îmi scapă, că toată lumea spunea cam aceleași lucruri. Și simțeam că nu înțeleg. Și din nevoia asta am vrut să descopăr și altceva.

SB: victimizarea e/ca un chirurg nepriceput/care îți mutilează/cel mai sănătos/organ (p.24). Pornind de la aceste versuri, voiam să te întreb cât de importantă este pentru poezia de la noi o abordare geopolitică, geostrategică, geografică, dar pe un ton moderat. Crezi că poezia socială poate suna diferit de modul în care o fac poeții din America de Sud? Abordarea ta e puțin diferită, vii cu altceva în zona asta.

MV: Asta sper să descopere cei care citesc, scopul meu nu a fost să revoluționez poezia românească. În acest volum am vrut să fac altceva față de ce făcusem anterior, dar păstrându-mi aceleași instrumente. Pentru că temele mele de bază, condiția femeii, revolta împotriva elementelor ăstora sociale nedrepte, au rămas ca și la debut. Sunt elementele de coerență poate. Dar, pe de altă parte, nu m-am inspirat din poezia românească foarte mult. Cred că am fost foarte influențată și de poezia balcanică pe care am citit-o și la care nu avusesem acces. Am citit-o în limba engleză. Am citit multe traduceri în engleză și în felul acesta am fost pusă la curent cu ce se scrie și cu ce se simte acolo. E o altă poezie, trebuie să recunosc.

SB: Ne poți da câteva nume relevante pentru poezia bosniacă și sârbă?

MV: Goran Simić, pe care l-a tradus și Claudiu Komartin. A apărut în Poesis Internațional. Aleš Debeljak este un poet sloven foarte bun. A venit de câteva ori și în România. Lidja Dimkovska este poetă și probabil singura traducătoare din macedoneană în limba română. Ea scrie și în slovenă și în macedoneană și în bulgară. Am luat contact și cu o serie de tineri poeți bosniaci.

Kusturica, din păcate, mai ales în ultimii ani, are un comportament exagerat.

SB: Pentru că tot vorbim de scriitori bosniaci, unul dintre reperele tale este și Saša Stanišić, un autor de limbă germană. Într-un interviu pe care mi l-a acordat, autorul romanului Cum repară soldatul gramofonul (polirom, 2007) l-a ridiculizat pe Emir Kusturica, spunând că filmele acestuia sunt pline de clișee și că Balcanii nu ar fi precum sunt prezentate în aceste pelicule. Și vreau să te întreb din poziția cercetătorului, dacă Pisică Albă, Pisică Neagră (1998, Crna macka, beli macor) respectă realitățile balcanice sau nu este decât o poveste romanțată?

MV: E o chestiune romanțată sau funcționează mai degrabă ca un pamflet. Sunt foarte multe lucruri exagerate, care merg pe stereotipii. Lucrul ăsta cumva te nemulțumește cel mai mult legat de Balcani, faptul că ei înșiși sunt atât de tributari clișeelor vestice despre Balcani și ajung să le reproducă. Lucrul ăsta te enervează pentru că aceste clișee conțin în ele și mult falsitate și exagerare. Adică să reduci totul la alb sau negru, că tot vorbim de binomurile politice, e întotdeauna în defavoarea realității. Balcanii sunt completamente ideologizați în relația cu vestul, fiind clar o relație de tip colonial între cele două spații. Legătura aceasta naște multe tensiuni, care, cred eu, sunt și benefice Balcanilor, deoarece nasc revolta și dorința de a nu face doar pe plac vestului, de a face și în disonanță cu ce spune vestul. Dar și eu sunt de aceeași părere și mi se pare interesant că Saša a reușit să vadă lucrurile astea mai ales după ce a trăit în vest și după ce s-a detașat. Kusturica, din păcate, mai ales în ultimii ani, are un comportament exagerat. Este mâna dreaptă a unuia dintre cei mai naționaliști politicieni din Bosnia, din Republika Srpska. Continuă să spună că Milošević este un mare erou, ș.a.m.d. Asta arată că viziunea lui Kusturica a fost de la bun început una excesiv subiectivă și de distorsionată.

flag-of-bosnia-herzegovina

SB: Există vreo scenă, vreun moment, care să fi constituit declicul pentru titlul acestui volum?

MV: Cred că am fost forțată să pun titlul ăsta, când am fost invitată să citesc la Strada de Carte. Era un festival la Biblioteca Centrală Universitară (BCU, București, n.n.). Eu deja nu mai aveam apariții publice, a fost exact în anul al doilea de doctorat, când am fost plecată în Germania. În anul 2012 am fost invitată la acest eveniment de Andra Rotaru. A trebuit să vin cu un titlu. Unele poeme erau despre partaj și altele erau despre Bosnia. Pur și simplu cred că le-am pus împreună ca să arăt că sunt din ambele tematici. Ulterior mi-am dat seama că este un titlu care se potrivește foarte bine, mai ales punctul ăla. Cred că titlul volumului este punctul de la mijloc, nu cele două cuvinte. Declicul s-a întâmplat la Partaj 4, de fapt ăla e primul poem scris în carte. Poemul a fost ulterior numerotat altfel. Dar după ce am scris poemul ăla, am simțit că urmează o carte. Până atunci cred că mai bâjbâiam.

SB: Îmi place foarte mult coperta cărții, are și o poveste interesantă. Știu că a fost o luptă acerbă pentru obținerea drepturilor de autor și că ai vrut neapărat acea fotografie pentru volumul tău.

MV: E o poză foarte cunoscută, care deja a intrat în simbolistica și patrimoniul internetului. Însă, cei de la editură mi-au spus că inițial au existat probleme privind copyright-ul fotografiei. Până la urmă problema s-a rezolvat, fără a implica alte costuri. Este o fotografie foarte veche, e din 1912. Și nu are legătură cu războaiele balcanice din anii ’90, de aceea mi se pare mult mai expresivă.

VA URMA

Miruna Vlada, Bosnia. Partaj, Cartea Românească 2014

surse foto: emag.ro, iohanna.wordpress.com, , http://politicsinspires.org/

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Arnoux MAZ este pseudonimul sub care a semnat articolele de pe SB. Andrei este poet și activist cultural, premiat și antologat în volume de poezie, din 2010. Implicat în media culturală și Manager de proiect al Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie”, din 2012. A publicat "Rock în Praga" în 2011 și "#kazim (contemporani cu primăvara arabă)" în 2014 la editura Herg Benet.

Număr articole publicate : 392