Fundaţia – Isaac Asimov

Acest articol a fost publicat de Semn Bun pe 18.10.2014 în rubrica Recomandare de lectură și are asociate următoarele etichete: , , , .

fundatia isaac asimov Primul volum al seriei „Fundaţia”, scris în 1951, a fost urmat de Fundaţia şi Imperiul”– 1952 şi de A doua Fundaţie”– 1953, urmând ca saga să fie completată de alte patru volume care au văzut lumina tiparului între anii 1982-1993. Dacă ar fi să duc o comparaţie la extreme, l-aş asemăna pe Isaac Asimov cu unul dintre cei „Trei mari tenori” ai literaturii SF, alături de Arthur C. Clarke şi Robert A. Heinslein, şi aş considera întreaga sa operă ca fiind una dintre cele mai complexe şi mai vizionare creaţii fictive.

Hari Seldon, născut în anul 11988 al Erei Galactice, este personajul în jurul căruia gravitează nu doar elementele socio-politice caracteristice unei societăţi ultra dezvoltate, ci şi destinele generaţiilor viitoare. Matematician de profesie şi expert în probleme de „psihoistorie”, „acea ramură a matematicii care se ocupă cu studiul reacţiilor conglomeratelor umane în prezenţa unor stimuli sociali şi economici daţi…”, Hari Seldon face ca „Enciclopedia Galactică”, să se transforme într-o lucrare fundamentală, menită să ocupe timpul şi spaţiul celor mai buni specialişti transferaţi din capitala Imperiului Galactic – Trantor, pe planeta Terminus, situată la Periferie.

În lumea imaginată de Asimov, populată cu zeci de miliarde de locuitori distribuiţi pe zeci de milioane de planete, intriga se desfăşoară pe mai multe planuri. Ceea ce surprinde însă, este reminiscenţa tributară  concepţiei păguboase conform căreia accederea la putere şi controlul asupra resurselor energetice nucleare implică obligatoriu aranjamente de culise, trădări, asasinate, alianţe şi campanii politice murdare. Cert este că, deşi aflată la marginea Imperiului Galactic, comunitatea „exilată” pe planeta Terminus, se confruntă cu diverse probleme născute din setea de a stăpâni acel colţ de Univers, manifestată de locuitorii planetelor vecine, cărora încearcă să le facă faţă, folosindu-se de atuuri mai puţin convenţionale.

Hari Seldon preconizează decăderea Imperiului Galactic şi estimează că timpul necesar pentru revenirea la valorile fundamentale ale unei cvasi civilizaţii, va fi de 30000 de ani. Deşi dispărut dintre cei vii, Seldon apare sub formă de hologramă, trasând sarcina urmaşilor săi de a reduce această perioadă la 1000 de ani şi de a pune bazele unui Al Doilea Imperiu.

Pentru iubitorii de intrigi, războaie şi tot ceea ce înseamnă evoluţie spirituală, religie implementată şi controlată de un grup restrâns de oameni, de navete spaţiale, de scuturi de protecţie energetice, de arme sofisticate, dar şi de călătorii fantastice printre planetele Imperiului Galactic, „Fundaţia” vine cu un set complet care vă va purta paşii spre necunoscut, ţinându-vă ancoraţi de imperfecţiunile rasei umane.

„Viitorul imperiu al Galaxiei depinde de noi, şi nu ne putem abate de la drumul ce duce spre acel Imperiu. În acest scop, religia pe care o avem la îndemână este instrumentul nostru cel mai însemnat. Cu ajutorul ei am reuşit să impunem controlul asupra celor Patru Regate chiar în clipa în care ele ne-ar fi zdrobit. Religia este cel mai puternic instrument cunoscut cu care se pot controla oamenii şi planetele.”

sursa foto: http://www.editura-paladin.ro/

– Publicată în noiembrie 2013
– Traducere de Mihai-Dan Pavelescu
– Ilustraţia copertei: Maciej Garbacz
– ISBN 978-606-93510-3-1
– Preţ: 33 Lei

Abonează-te gratuit prin email

Introdu adresa de email pentru a te abona și vei primi notificări doar când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te altor mii (13) de abonați

Direcționează 20% din impozit

Donează dacă vrei să susții financiar educația culturală. Decide ce faci cu 20% din impozitul afacerii tale. Poți contribui la dezvoltarea revistei, ca aceasta să aibă mai multă consistență, coerență și consecvență în plan editorial. Îți mulțumim în avans! Revista digitală SemneBune este un proiect editorial al Asociației AdLittera și este online din 2010.

Autor articol: Semn Bun

Primul semnalizator cultural de pe această platformă. Îndrumă și recomandă din 2010.