Despre trolling și mass media românească

De o săptămână, asist la un schimb de replici agresive, din care înţeleg un lucru simplu: Antenele sunt demonii neexorcizaţi ai mass media româneşti (adevărat), iar intelectualitatea română este lipsită de apărare în confruntarea cu feţele reciclate, reinventate, dar mereu prezente în media şi în politică. Eseistul Andrei Pleșu și-a vărsat năduful față de practicile lipsite de eleganță ale televiziunilor comerciale din România, într-un editorial publicat în Adevărul, pe 10 martie 2014. Contextul e știut, bănuiesc de toată lumea: ruperea alianței USL a fost mană cerească pentru televiziunile trustului Intact și nu numai. Nu intru în discuția politică, nu e relevantă pentru acest punct de vedere, mă limitez la chestiunile legate de media. În esență, numele vizate de intelectualul român fac parte dintr-o categorie cunoscută, ultracunoscută în virtual, și anume cea a troll-ilor: acele figuri omniprezente, inflamate, imprevizibile din cauza comportamentului volatil și reacțiilor virulente (Mircea Badea, Mihai Gâdea &co.) Dacă termenul de bază face referire explicită la utilizatorii de internet, cred că îl pot extrapola fără prea multe probleme, luând în calcul comportamentul unui Mircea Badea, într-o seară obișnuită, la televizor.

Buun, a ieșit circul de pe lume, dat fiind faptul că, așa cum ne așteptam, editorialul nu a rămas nepedepsit, iar troll-ii au avut câteva627x0 lucruri ”bune” de spus, la adresa domnului Pleșu. Nimic surprinzător până aici, nu? Credea cineva că figurile asociate cu diverse scandaluri și campanii de distrugere a imaginii publice vor pleca fețele și vor recunoaște că limitele decenței sunt constant împinse de dragul audienței? Revista 22 și Grupul pentru Dialog Social au reacționat rapid, există o petiție, a existat un miting (din păcate, deloc surprinzător, numărul participanților nu a fost impresionant), iar colegii de generație, oameni de media, cititori, admiratori etc. s-au adunat la Universitate (locul potrivit pentru toate nemulțumirile noastre). Toate bune și frumoase, cu amendamentul că mitingul de duminică nu a scăpat de troll-ii despre care povesteam mai sus: Partidul Noua Republică, reprezentat de Mihail Neamțu, era și el prezent la datorie, într-un loc numai bun de strâns simpatizanți și de strigat ”Andrei Pleșu, președinte” (trivializare a unei situații non-politice, care ar fi trebuit să își păstreze tonul ca atare).

Acum, să-mi fie cu iertare, dar de bătăușii de la școală și agresorii media toată lumea știe. Cred că și domnul Andrei Pleșu știe și știe că a lua atitudine în fața unor jurnaliști fără scrupule înseamnă a-ţi asuma riscul de a fi târât într-un scandal lipsit de eleganţă, de tipul celui întins pe toate ecranele, post-publicare de editorial. Mă îndoiesc sincer că nu şi-a asumat acest risc, în momentul în care a publicat analiza respectivă, ba aș îndrăzni să îl felicit pentru curajul de a-i exorciza pe ”bieții” gazetari. Curiozitatea mea este alta: asta să fie singura soluție viabilă pentru a potoli un agresor ca ei (fie el agresor media, troll pe Facebook)? Să-l provoci, să-l scoți din bârlogul lui (sunt foarte ușor de provocat, cu siguranță), pentru a-l prinde la cotitură? CNA-ul va lua probabil atitudine, după un episod asemeni celui de ieri (e o chestie de reputație, în fond), iar ceata va fi taxată ca atare, ceea ce mi se pare ok, dar mă întreb dacă nu e prea mare efortul, întreaga schemă, pentru o mână de gazetari care ar dispărea pur și simplu dacă ar fi brusc ignorați. Ce ne facem cu troll-ii? Îi atragem ca pe vulpi, din bârlog? Îi ignorăm pentru că știm că asta îi scoate din minți?

Andrei-PlesuInternetul și televiziunea au avantaje și dezavantaje pe măsură. Informații în cantitate mare, în timp real, suficient de variate și de multe, încât plaja de selecție să cuprindă toți consumatorii. Se întâmplă însă un lucru cam greu de ținut sub control: apar agresorii, în ambele medii. Un sociopat cu acces la instrumente de propagare a informației devine în sine o armă, iar o astfel de agresiune mi se pare destul de greu de combătut, fără să devii parte a agresiunii pe care încerci să o combați. Troll-ii, presarii lipsiți de coloană vertebrală, figurile politice omniprezente în mod agresiv, toate aceste personaje trebuie tratate cumva, fără a fi nevoit să ieși din registrul obișnuit. Atunci, se ridică întrebarea: are rost ca un om din registrul lui Andrei Pleșu să își atragă un val de critici virulente, publice, vulgare, pentru a corecta niște comportamente care sunt evident eronate (nu prea există zonă gri în circumstanțele din jurul presarilor sus-menționați), ori este mai simplu și mai elegant pentru opinia publică să facă abstracție de existența lor? Erorile sunt ostentative, iar cei ce citesc editoriale semnate de un Andrei Pleșu (ca anvergură) le sesizează deja. Cei ce nu citesc astfel de editoriale, nici nu o vor face, iar balanța se va menține echilibrată. Are rost să te duelezi un jurnalist care va apela la toate strategiile murdare pe care le are în arsenal pentru a-ți face praf imaginea publică? Are rost să te lupți cu un troll, pe Facebook, doar pentru a-i revela cruzimea cu care manipulează și distorsionează adevăruri (banale, uneori), de dragul unei victorii mărunte?

Poate ar trebui să se publice un ghid de contracarare a troll-ilor, dar tare mă tem că pentru a trata cu un troll sociopat, ai nevoie de o armată de oameni sănătoși. Un lucru e cert: new media call for new rules. CNA-ul ar cam avea nevoie de o schimbare la față, pentru a ține sub control scăpările televiziunilor, iar Internetul ar avea nevoie mare de un set de reguli de comportament pentru utilizatorii săi. Altfel, riscul ca situații de tipul celei de săptămâna trecută să se repete în buclă, erodând treptat imagini ale unor oameni care, de altminteri, îşi văd de treabă, fără ostentaţie.

A.

Later edit. În situația în care nu am fost suficient de clară, specific pentru acuratețe că, în orice moment, în orice circumstanțe, dezaprob în mod ferm comportamentul lipsit de decență al jurnaliștilor care au pornit seria atacurilor virulente la adresa domnului Andrei Pleșu și nu numai. La protestul de ieri, Gabriel Liiceanu a făcut o declarație cu care sunt 100% de acord: nu cu televiziunea avem ceva de împărțit. Ei sunt cum sunt, atâta pot, atâta duc. Noi trebuie să schimbăm regulile jocului, astfel încât să nu mai existe loc pentru astfel de ieșiri penibile, iar lipsa de profesionalism să fie taxată cu atâta duritate, încât să le fie frică să deschidă gura înainte de a se gândi de 100 de ori dacă ce fac ei are vreun strop de decență.

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Banciu
Co-fondator SB, Redactor șef

Absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine (2007) este traducător de text literar (Master pentru TTLC, 2010) și editor experimentat. Manager al proiectului cultural „Scrie-ți povestea” (#FILIT Iași). Îi plac înotul și chitara clasică. Scrie, vorbește și râde mult.

Număr articole publicate : 165

Comentarii

  1. tanticu spune:

    Vorba multa, nimic concret. Cam ce fac toti intelectualii din timpurile noastre. Din cauza asta au ajuns toate leprele la conducerea romanicai. Vorbind de echilibrul balantei, pot zice ca nu e adevarat. Prostii sunt mult mai multi decat desteptii si sunt condusi in lipsa de initiativa desteptiilor de bucata de salam azvarlita din cand in cand de jmecheri.