Denis Diderot – Bijuteriile indiscrete

bijuteriile-indiscrete_1_fullsizeCei care cred că parodia făcută cu mare inteligență, umor și carismă, îmbinată cu o încălcare a moralei și expunerea moravurilor ușoare este un apanaj al literaturii postmoderne sau măcar contemporane nu a citit Bijuteriile indiscrete, unul din romanele enciclopedistului din Epoca Luminilor, Denis Diderot, publicat pentru prima oară în 1748. Cunoscut mai ales ca filozof sau „om serios”, preocupat de gândirea înaltă, Diderot și-a încercat cu succes pana și în literatură, scriind mai multe romane, printre care probabil cele mai cunoscute sunt Călugărița, Jacques Fatalistul și stăpânul său, Nepotul lui Rameau și Bijuteriile indiscrete. Născut într-o familie bogată, a primit o educație iezuită și a studiat Dreptul, dar a renunțat la o carieră de succes în favoarea scrisului și a avut poate și mai mult succes în această întreprindere. Scria romane mai mult pentru plăcerea lui și pentru a demonstra că poate să scrie în stilul mai cunoscuților săi contemporani, ba chiar mai bine decât ei. De exemplu, se spune că ar fi scris Bijuteriile indiscrete pentru a demonstra cât de simplu este să scrii un roman libertin, cu personaje de lipsite de moralitate sau chiar de moravuri ușoare și o poți face cu mult umor, fără a uita să incluzi toate elementele care aduc succesul acestor scrieri.

Diderot a preluat toate clișeele genului și a plasat acțiunea într-o țară îndepărtată, dar care amintește foarte mult de Franța, iar personajele sale excentrice amintesc de proprii săi conaționali, iar rezultatul a fost unul de excepție, cartea bucurându-se de o primire foarte bună și s-a reeditat constant, drept dovadă a succesului ei fiind că în anul de grație 2014 încă se mai citește, iar editurile din toată lumea încă o mai publică. Bineînțeles, acesta nu a publicat inițial cartea sub propriul nume, în primul rând pentru că știa că ar fi creat un scandal, în al doilea rând pentru că își considera această scriere, și celelalte creații literare, drept o joacă inofensivă, iar alăturarea numelui său unei astfel de scrieri i-ar păta prestigiul. Se pare că mai târziu și-a reconsiderat ideile și și-a pus numele pe copertă.

Cei care se apucă să citească romanul își dau seama rapid la ce se referă termenul de „bijuterie indiscretă” și odată aflat, nu se poate abține din a nu zâmbi măcar, dacă nu de a râde cu gura până la urechi. Până la urmă cine nu iubește o poveste bună, o bârfă suculentă, o vorbă de duh mai fără perdea, o ceartă și dacă toate acestea sunt spuse de o gură, să-i zic, străină sau măcar aparte, efectul este cu atât mai mare. Diderot face o critică amuzată a societății secolului său, pune în scenă o serie de personaje care încalcă regulile moralei, dar nu uită să râdă de toate aceste personaje atunci când le critică, iar acest lucru dă savoare romanului, scris într-un stil simplu, uneori împopoțonat, în stilul epocii, dar nu atât de împopoțonat precum ne-am putea aștepta.

Acțiunea e simplă și ea: plictisit de viață, un rege din Congo vrea să afle aventurile amoroase ale femeilor de la curtea sa, însă cum nicio femeie care se respectă și care îșiDenis_Diderot_111 respectă numele nu ar spune până la capăt ceva care ar putea-o afecta, acesta merge la un vrăjitor care îi oferă un inel magic. Cu ajutorul acestuia, regele nostru începe să se distreze și poveștile încep să curgă, de obicei de la cele mai neașteptate și mai pure doamne și în cele mai proaste momente pentru ele: la un bal, la teatru, la o recepție, un salon, undeva unde sunt multe urechi dornice de ascultat. De fiecare dată când își îndreaptă inelul înspre o doamnă, bijuteriile acesteia încep să sporovăiască mai cu poftă decât doamna în cauză și efectul este unul comic pentru public și extrem de rușinos pentru femeie, care se află în situația de a fi trădată de însăși bijuteria sa. De aici încep multe încurcături, dar romanul se citește foarte repede, cu mult drag.

Cu această carte, pe atunci tânărul Diderot, pune bazele unui nou tip de roman, un nou stil, născut din  cenușa romanului libertin, care făcuseră celebrii pe Laclos, pe Marchizul de Sade sau pe Crebillon fils. Nu atât de indecent precum ar părea, dar nici foarte moral, însă bine scris și plin de idei, pe lângă acțiune, romanul lui Diderot este unul din acele romane clasice care rămân actuale, nu își pierd din savoare, din prospețime și pe care cred că orice om interesat de literatură ar trebui să le citească. La noi au apărut mai multe ediții ale cărții, cea mai recentă, și pe care am citit-o și eu, fiind la Editura Paralela 45, în traducerea lui Emil Paraschivoiu, în 2004. Din câte cred, nu mai sunt atât de multe exemplare prin librării, așa că ați face bine să vă grăbiți.

Titlu: Bijuteriile indiscrete
Autor: Denis Diderot
Editura: PARALELA 45 
Colecţie: Biblioteca erotica
Traducător: Emil Paraschivoiu
Număr de pagini: 307
An: 2004

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Ion-Valentin Ceaușescu
Co-fondator SB, Redactor-editor

Absolvent al Facultății de Litere (secția LUC) și al masterului TL-LC (2014), ambele la Universitatea București, este redactor-editor SB. Coordonator „Scrie-ți Povestea în Iași” (happening interactiv, în cadrul FILIT Iași). În 2015 debutează cu volumul de versuri „La o țigară cu umbrele” (Ed. Karth). Valentin este pasionat de rock, fotografie și poezie.

Număr articole publicate : 221