Dați-mi un microfon, voi apelor. Interviu cu Anamaria Maranda

1174659_10153761783775623_2119580154_n

 

Anamaria Maranda, pentru cei care au fost vara trecută în Vamă la Folk You, e fata în rochie albă care a cântat duminică melodii ale Tatianei Stepa. Dacă asta nu ajută, Anamaria Maranda e vocea feminină a grupului Ethos Bizantin. Sau altfel. E cea pe care, împreună cu Lae și (mai nou) Eugen Amarandei, ați ascultat-o în Aida Pub, în Yellow Club, la Teatrul Excelsior, în La Scena și-n tot felul alte locuri din București. Cea care, tot alături de cei doi, va înregistra un album, Contraste. Ok. E fostă studentă la Litere și Conservator și face o plachie de pește minunată (din surse sigure).

Ca să ne încălzim, câteva întrebări fulger:

Oana Purice: La mare sau la munte?
Anamaria Maranda: La mare!
OP: Chitară rece sau caldă?
AM: Corzi reci, sunete calde!
OP: Pepsi sau Cola?
AM: Bleah!
OP: Cărți de hârtie sau de pixeli?
AM: De hârtie!
OP: Game of Thrones sau Friends?
AM: Seinfield?
OP: Poezie sau proză?
AM: Proză.
OP: Steaua sau Dinamo?
AM: Nuuuu…
OP: Baniciu sau Vintilă?
AM: Baniciu 🙂
OP: Masterchef sau Vocea României?
AM: Fie, Vocea României!
OP: Vanilie sau ciocolată?
AM: Vanilie.
OP: Iarna căruță sau vara sanie?
AM: Iarna căruţă!
OP: Asemănări sau Contraste?
AM: Contraste! (prietenii ştiu de ce…)

OP: Spuneai într-un interviu că pasiunile tale sunt literatura, muzica și antropologia. Te-ai încăpățânat și le-ai studiat pe toate. Prima însă, a fost literatura. Cum de ai ales prima dată facultatea de Litere?
AM: Nu cred că eu am ales facultatea de Litere. Mai degrabă ea m-a ales pe mine. Fascinaţia cuvântului scris m-a transformat, treptat, într-o persoană pasionată de literatură. În literatură mă regăseam complet. Lucru petrecut mai târziu cu muzica!
OP: Ai găsit în facultate ceea ce te așteptai?
AM: Am găsit mai mult decât aşteptam să găsesc! Trebuie să recunosc că abia la facultate mi-am dat seama de valoarea lucrurilor pe care le studiam sau pe care urma să le studiez. Orăşelul meu de la capătul pământului mă limitase destul de mult din punctul ăsta de vedere, însă mă construise sensibilă şi atentă la tot ce mă înconjoară! Acum că privesc trecutul, mă bucur că a fost aşa. În altă ordine de idei, încerc mereu să depăşesc dezamăgirile, aşa că, dacă au fost, au fost minore, le-am şters ca pe lacrimi şi am trecut mai departe.
OP: Ai avut și surprize?
AM: Plăcute sau neplăcute? 🙂 Da, bineînţeles că au fost. Surprizele cele mai plăcute au avut în centrul lor relaţia cu profesoarele dragi şi acea prietenie unică ce poate exista între maestru şi discipol.
OP: Care este amintirea care te leagă cel mai mult de Litere?
AM: Sunt multe, foarte multe… Mi-e greu să aleg una singură. Acum îmi vine în minte biblioteca de la Litere, cu toate ipostazele în care am găsit-o şi în care m-a găsit ea pe mine.

”O întreagă poveste”

OP: Ai continuat cu Literele și la masterat, dar, de data asta, studiind etnologia. Ce te-a atras în domeniul ăsta?
AM: Pe măsură ce mă gândesc la un singur motiv, îmi vin în minte o mulţime! Întâlnirea mea cu etnologia s-a petrecut în prima zi de facultate, exact la deschidere, când, ca de obicei, s-au prezentat catedrele facultăţii. A fost… dragoste la prima vedere! Apoi, am încercat să explic această dragoste. Consider că toate elementele ce mă formează ca om în lumea asta ar putea fi un motiv: originile mele, locul din care provin, alegerile pe care le-am făcut şi urmează să le fac, existenţa mea propriu-zisă. Da, am ales etnologia pentru a-mi da, iniţial, răspuns la nişte întrebări intime. Ca mai apoi să încerc înţelegerea celui de lângă mine. De aici, o întreagă poveste…
OP: Ai avut vreo satisfacție profesională în timpul studiului sau al practicii?
AM: Da, au fost satisfacţii în ambele cazuri. Însă, abia când ajungi să pui în practică ceea ce te străduieşti să înveţi şi să înţelegi, totul devine mult mai interesant. Atunci îţi dai seama cât de important şi diferit este cel care te ajută, care îţi arată, care îţi răspunde. Încercarea de cunoaştere a acestui om de lângă tine, asemănător, totuşi altfel, este, cred, cea mai mare satisfacţie pe care o poţi avea.
OP: Mereu îmi imaginam că un cercetător etnolog merge și locuiește o vreme în diferite comunități, ascultă cântece și poezii, caută povești și înregistrează obiceiuri. Ai avut așa ceva?
AM: Da, a existat o cercetare „oficială” pe care am făcut-o în timpul masteratului. E mult de spus, de povestit… Dar cred că o să te surprindă faptul că am făcut asta inclusiv în oraşul meu natal. E destul de greu să-ţi modifici privirea şi să fii obiectiv când e vorba de locul din care vii, un loc ideal, ziceam eu. Aici mi-am făcut cercetarea de dizertaţie şi a fost o experienţă pe care aş vrea să o repet cât mai curând posibil. Şi cât mai des!
OP: Cum mai percep oamenii meseria asta?
AM: Mă gândesc: oare a perceput-o cineva aşa cum ar trebui? Omul pe care îl întrebi nu ştie, de fapt, ce vrei de la el. Şi nici tu nu îi spui prea multe. De ce? Tocmai pentru a lua contact cu el, cu omul, nu cu informaţia. La urma urmei, un interviu ghidat te face pe tine, ca etnolog, să ajungi la informaţiile pe care le vrei. În schimb, lasă-l să-ţi spună şi ce vrea el! Te va ajuta să cunoşti şi ce e dincolo de informaţie, lucru fascinant, de altfel. Dacă tu i-ai spune exact ceea ce vrei de la el, sigur nu ar înţelege şi ţi-ar răspunde că nu ştie! Eu am păţit-o… Aşa că simplificarea şi transformarea unui interviu în conversaţie este mult mai eficientă!
OP: Te-a ajutat în socializare faptul că tu însăți cântai?
AM: Da! Am fost, întotdeauna, fata cea talentată şi pe care nu mai voiau să o lase să plece. Mai ales când era vorba de lucruri legate de biserică, de cântece… Atunci am simţit că ar putea, foarte bine, să vină un alt cercetător şi să mă includă în studiul său. Cred că un talent sau o preocupare de genul acesta te ajută, dar te face şi subiectiv. Şi foarte ataşat de locurile prin care umbli!

”Eram tânără, maică”

OP: C-am ajuns la capitolul cântat, între timp ai terminat și Conservatorul. Când și cum ai luat decizia asta?
AM: Eu decizii iau uşor, mai greu le realizez. Pot spune că decizia de a face Conservatorul nici măcar nu îmi aparţine. Mai degrabă îmi plăcuse ideea, ca mai apoi să îmi asum şi responsabilitatea aferentă. Gândul Conservatorului se întâmpla prin anul doi de Litere. Apoi, după ce am terminat Literele, am zis să învăţ şi Notele .
OP: Ai simțit vreo diferență între mediul de studiu de la Litere și cel de la Conservator?
AM: Da, le-am trăit pe pielea mea. Tot prin anul doi de Litere citeam o carte a Ioanei Pârvulescu în care îi lăuda pe cei de la Conservator în defavoarea studenţilor la Litere. Pe atunci, nu ştiam eu ce şi cum… Ajungând să fiu studentă la Conservator, mi-am dat seama că era vorba despre oameni total diferiţi! La Conservator trebuia să înveţi prin practică, să faci solfegii şi exerciţii de armonie, să repeţi la pian. La Litere trebuia să citeşti mult, să fii original, pe cât posibil, în idei şi exprimare. Păi eu aveam cele mai mari note la materii precum istoria muzicii, unde era de citit şi memorat! Şi nici nu depundeam vreun efort măreţ… La Conservator mi-am dezvoltat, în schimb, şi latura practică.
OP: Te-a ajutat decizia asta în cariera pe care ai început-o? Ți-a deschis vreo ușă către muzică?
AM: Hmm… Greu de spus. Dacă ne referim la muzica uşoară, nu prea. Însă, în domeniul în care am studiat eu, adică muzica bizantină, pot spune că da, am cunoscut oameni care m-au ajutat. Aşa a luat fiinţă şi grupul Ethos Bizantin şi albumul nostru de colinde din iarna lui 2013. Însă nu e târziu să se mai deschidă uşi! Sunt încrezătoare!
OP: Am citit, în același interviu, că în urma unei postări ale tale pe Youtube a început colaborare cu Constantin Neculae și că, înainte de propunerea lui, ai respins altele primite. Cum te-a convins să accepți parteneriatul?
AM: Acest domn Constantin Neculae, căruia toată lumea îi spune Lae, a ştiut să coboare la nivelul meu de visător cu ochii deschişi şi să mă facă să am încredere în el. Ca să nu mai spun că este foarte talentat şi nu un speculant, cum adesea întâlnim. Şi nu în ultimul rând, un om care îşi pune prietenia la bătaie înainte de puhoiul de talent. Aşa, ca mine . Cine se aseamănă, se adună!
OP: Îți mai amintești primul spectacol în formula asta? Dar primul-primul spectacol al tău?
AM: Prima cântare cu Lae cred că a fost la un cenaclu numit Pariu pe Prietenie. Am cântat vreo 3-4 cover-uri. Şi eram tot în anul doi de Litere! Deci în 2008? Da, mult timp a trecut. Între timp, ne-am înmulţit. Suntem trei, ni s-a alăturat Eugen Amarandei la contrabas. Acum am doi fraţi!
Primul meu spectacol? Oho… Eram tânără, maică… Cred că prin clasa a 6-a. La Casa de Cultură din Sulina, evident!
OP: O să scoateți un album, Contraste. Cine a ales piesele? Vor fi toate compoziții noi?
AM: Piesele sunt compuse de Lae – ți-am spus eu că e talentat! Versurile sunt ale unor poeţi români: Virgil Carianopol, Ion Minulescu, Otilia Cazimir, Romulus Vulpescu etc. Albumul va conține și o piesă in memoriam Tatiana Stepa, piesa Dă, Doamne, iarnă, într-o variantă reorchestrată.
OP: Ai cântat pe tot felul de scene și în tot felul de spații, care ți-e locul cel mai drag?
AM:Gandindu-mă bine, nu cred că aș putea alege un singur loc. Fiecare prilej de a cânta a însemnat și o altă stare de spirit, alte trăiri, un altfel de atașament față de muzică și față de oamenii care au ascultat-o.

”Sulina e plină de viaţă”

OP: Vii din Sulina, un oraș la capătul țării, despărțit de restul de ape, vechi, pestriț și cu multe povești. Știi vreuna dintre legendele sau poveștile locului?
AM: Se spune că în timpul Comisiunii Europene a Dunării, oraşul era împărţit în trei părţi: partea administrativă, cu Palatul Comisiunii şi toţi oamenii importanţi, veniţi din toată Europa, centrul, ocupat de grecii negustori, şi periferia, unde stăteau lipovenii pescari. Regulile de trecere dintr-o parte în alta erau foarte stricte, de aceea, când un lipovean avea nevoie de o sticlă de ulei, trebuia să recurgă la un şiretlic: femeile, mai ales, înveleau într-o pânză o bucată de lemn şi spuneau că au pruncul bolnav. Deoarece spitalul era tocmai în partea cealaltă a oraşului, erau lăsate să treacă. La întoarcere, în locul lemnului era sticlă cu pricina… Şi multe, multe altele!
OP: Cum e viața în Sulina vara și cum e iarna, printre ghețuri?
AM: Aşa cum am prins-o eu, iarna era mult mai blândă decât aşa cum mi-o povestea bunicul meu. Demult, Dunărea îngheţa de-a dreptul! Am o fotografie cu bunicul meu, care era pilot, şi nişte colegi de-ai lui stând chiar pe mijlocul Dunării. Iar în spate trece o căruţă plină de oameni! Când eram în şcoală, ştiu că în fiecare iarnă curgeau sloiuri pe Dunăre şi se blocau pe maluri sau erau atât de mari, încât nu mai putea circula nimic! Eram rupţi de lume…
Vara e cu totul altfel. Sulina e plină de viaţă. Cel puţin de zilele oraşului, care sunt în august, nu ai loc să treci pe stradă!
OP: Ai încercat să adaptezi, în cântecele tale, cultura specifică orașului în care te-ai născut?
AM: Mai degrabă, am evidenţiat-o în toate celelalte domenii în care m-am implicat. În muzică, mai puţin. Dar nu e timpul pierdut! 
OP:Am vorbit despre trei pasiuni ale tale, omițând-o pe una. Pictura. Mai are ea loc printre toate lucrurile pe care le faci?
AM: Da, deşi nu la fel ca celelalte. Mai degrabă, am păstrat-o doar pentru mine. Tot ce pot să spun este că nu am de gând să îngrop talantul şi că voi ajunge să fac ceva şi în domeniul artelor plastice. Cine ştie? Întâmplarea cu Conservatorul mi-a demonstrat că nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul.
OP: Acum că am pus-o și pe asta la punct, ce plănuiești, în direcții te mai îndrepți, ce planuri profesionale ai?
AM: De obicei, planurile le ţin pentru mine. Nu ştiu dacă din superstiţie sau din alte pricini. Cu siguranţă, va fi albumul Contraste şi multe concerte! Despre celelalte, te aştept cu un alt interviu peste un an, doi. Şi atunci îţi voi spune dacă s-au împlinit planurile :).

foto: arhiva personală a Aneimaria Maranda

 

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Număr articole publicate : 4