Cosmin

Încăperea înaltă, cioplită adânc în inima muntelui, păstra o temperatură constantă, relativ plăcută. Doar umezeala persistentă îl sâcâia puţin, senzaţia de jilav fiind accentuată de pielea lui rece, plină de cruste nedureroase. Se obişnuise de mic cu aceste picături fine de apă lipite de braţele şi faţa sa. Acum, broboane de transpiraţie urât mirositoare înlocuiau moleculele de apă. Prefera întunericul căminului său, aici se simţea altfel, avea încredere totală în el, în puterea lui de seducţie, în posibilităţile lui de a realiza orice îşi propunea. Simţul proprietăţii, ascuţit în ani lungi de victorii facile, îi conferea o siguranţă odihnitoare. Peste tot, în jur, erau împrăştiate diverse obiecte, pornind de la pături din păr de cămilă cu modele complicate şi terminând cu narghilele de diverse dimensiuni, suflate cu aur. Patul uriaş, rotund, aflat în mijlocul încăperii, era şi el un depozit de artifacte. O mulţime de cărţi vechi, îmbrăcate pretenţios în piele, alcătuiau o bibliotecă demnă de invidiat. Multe dintre ele erau aşezate în dezordine pe jos, în lipsa unui loc câştigător pe rafturile asimetrice din lemn nefinisat. Tacâmurile desperecheate, toate din argint, erau întinse la întâmplare pe masa rotundă, înaltă, din lemn masiv. Resturi ale unui prânz copios se uscau în uitare pe un şervet pătat în diverse culori asortate. Pe jos, firimituri de pâine uscată erau amestecate cu rotocoale mari de praf şi păr năpârlit. Paharul cu vin roşu, pe jumătate plin, aştepta în linişte ca buzele lui cărnoase să-l atingă din nou cu poftă. Căzuse pe gânduri, lăsând digestia să se desfăşoare în linişte, cu încetineala recomandată de un nutriţionist. Vitaminele şi lipsa unei activităţi imediate, îi pompau în vene o stare de moleşeală, uşor de confundat cu fericirea. Enzimele secretate de un stomac puternic, obişnuit cu excesele, îşi făceau treaba cu conştiinciozitate, fără să lase nimic nedigerat. Zgomotele scoase de organismul său viguros erau atenuate de sunetele melodioase ale unei cutiuţe muzicale. Odată terminată, digestia lăsase locul liber pentru gîndurile negre, care, după o astfel de masă îndestulătoare, mereu îi dădeau târcoale. Îşi amintea iarăşi de figura delicată a Ilenei, de părul său blond, lung şi ondulat în bucle largi, perfecte. Ghicea silueta ei subţire prin rochia albă cu guler albastru, ştia că această cârpă pretenţioasă era singurul obstacol între el şi starea de extaz de care-şi amintea cu greu. Trecuse ceva vreme de la ultima experienţă împlinită, dar îşi amintea cu regret figura aceea îmbătrânită şi plină de răutate care se zbătuse sub greutatea lui. Simţea iarăşi, pe pleoapele închise ale ochilor săi galbeni, răsuflarea otrăvită a scorpiei. Un fior nervos îi străbătuse corpul plin de muşchi. Ileana îl fascina cu simplitatea şi eleganţa deplasării ei, cu felul ei sportiv de abordare a înălţimilor ţinutului. El se mişca greoi, mergând întotdeauna pe marginea drumurilor, încercând să-şi ascundă mersul şchiopătat provocat de un picior mai scurt şi figura care provoca doar teamă. Îşi imagina cum, îmbrăcat într-un costum croit superb pentru a-i masca defectele fizice mărunte, valsa împreună cu femeia visurilor lui. O vedea apoi aplecată peste masa uriaşă, gătind pentru el, într-un preludiu complicat şi original. Îşi imagina şi lucruri mai intime, mergând până la un final epopeic, încununat cu un strigăt de victorie care ar fi îngrozit din nou ţinutul. Imaginile derulate rapid îi treziră o poftă uriaşă de viaţă, o dorinţă nestăvilită de a ucide pentru ea. Îşi scutură capul masiv, susţinut de un gât scurt, foarte puternic. Chipul tânărului blond, cu mustăcioara lui subţire şi atitudinea feminină, îi apăru subit în faţa ochilor. Acesta se învârtea zilnic în jurul Ilenei, afişându-se ca un pretendent respectabil, plin de posibilităţi. O venă groasă cât degetul unui om se zbătea pe fruntea lui înaltă, pulsând în ritmul unei inimi colosale. Urma să-i sucească gâtul, doar el era Cosmin, stăpânul lumii, zmeul-zmeilor.