Cosmin Leucuţa: Radiografia unui debut – Partea III

???????????????????????????????Cosmin Leucuţa are 28 de ani şi a absolvit Dreptul în Timişoara. Înainte să câştige concursul de al Editurii Adenium în 2013, cu romanul Laptele negru al mameiLeucuţa a publicat câteva nuvele şi povestiri în revista EgoPHobiaAici puteţi citi cronica romanului Laptele negru al mamei, iar acum îl puteţi descoase pe Cosmin Leucuţa împreună cu noi într-un interviu candid ca o discuţie între prieteni. Aici şi aici gasiţi primele două părţi ale interviului.

 

 

 

SB: Ce crezi că ţi-a influenţat cel mai mult stilul? Cărţile citite, filmele şi muzica, experienţa de viaţă, oamenii întâlniţi?

Cosmin Leucuţa: Şi tu, Brutus? (râde) De la început, toată lumea a încercat să îmi găsească influenţele. Am multe. Foarte multe. Dar cea mai puternică influenţă a avut-o spiritul de observaţie. Părerea mea este că filmele, cărţile şi muzica, oamenii, momentele, sentimentele şi toate celelalte nu înseamnă nimic dacă nu le observi. Dacă nu le păstrezi. Pardon, dacă nu ştii să le păstrezi. Dacă reuşeşti să reprezinţi în artă, în mod corect, ce se întâmplă în jurul tău, atunci te poţi numi artist.

 

SB: Ce părere ai despre literatura care se publică astăzi în România? Ai vreun autor preferat? 

Cosmin Leucuţa: Hm … Sunt un nostalgic. Unul care suspină după Epoca de Aur a … orice. Cred că fiecare generaţie îşi are numele ei, şi nu mă îndoiesc că şi noi le avem pe ale noastre. Îmi plac puţini autori contemporani. Bret Easton Ellis, Chuck Palahniuk. Alan Moore. Jeffrey Eugenides. Era să zic şi Vargas Llosa, dar el e mai învechit. (râde) Pe ăsta poţi să-l treci la secţiunea „cel mai tare scriitor în viaţă”, după mine. Din păcate, cei care mă impresionează pe mine au cam murit… de mult. Cât despre literatura română contemporană … nu o cunosc prea bine încât să mă pronunţ asupra ei. Cred că orele de română din liceu m-au cam marcat. Autori români contemporani preferaţi? Nu vreau să înşir aici nume pe care le-ar înşira un liceean, aşa că o să tac.

 

SB: M-a impresionat modul în care ai descris New York-ul în Laptele negru al mamei. Creezi o atmosferă incredibilă acolo. Îl descrii cu dragostea şi nostalgia unui exilat. Cât timp ai locuit la New York?

Cosmin Leucuţa: Din păcate, nu am fost în New York. A trebuit să mi-l imaginez. Dar partea bună, atunci când ai timp liber, este că şi reuşeşti să faci asta. Nu vă spun cum am reuşit. Asta rămâne secretul meu.

 

SB: Citind Laptele negru al mamei, am avut impresia uneori că citesc un roman tradus din limba engleză. De altfel, în câteva note de subsol, menţionezi faptul că personajele vorbesc în engleză, la New York. Cum ai obţinut acest efect?

Cosmin Leucuţa: (râde) Sper că asta nu înseamnă că ţi se pare că traduc din engleză în română execrabil. Vorbesc limba engleză de la vârsta de 7 ani, şi am avut o legătură constantă cu ea. De multe ori gândesc în limba engleză, deci nu mi-a fost greu să mă exprim natural. Totuşi, probabil că cel mai mare aport îl are o tehnică anume pe care îmi place s-o folosesc, un fel de reţetă pentru a simula cu succes orice experienţă pe care nu ai avut-o, sau pentru a descrie cu mare acurateţe orice loc în care nu ai fost vreodată. Toate astea fără să foloseşti Google-ule, normal. (râde) M-am bazat pe limbajul simplu şi pe faptul că majoritatea cititorilor cărţii probabil vorbesc destul de bine limba engleză. Dacă le mai şi spui că totul se întâmplă în New York … mintea face restul.

 

SB: Pentru tine, cât de autobiografică este Laptele negru al mamei?

Cosmin Leucuţa: Pf … mă întrebam când o să întrebi asta … şi cuvintele astea cred că te-au lămurit. După cum zicea blonda, la un moment dat am trecut prin toate stările tuturor personajelor, şi am fost şi în majoritatea situaţiilor. Stăteam şi mă gândeam, şi am ajuns la concluzia că poate eu nu sunt atât un scriitor talentat, cât un observator bun. Graniţa e una fină, dar dacă nu eşti atent, te poţi trezi de-o parte a ei unde nu credeai că ai putea ajunge.

 

SB: La ce să ne aşteptăm de la scriitorul Cosmin Leucuţa de acum înainte? Pe când următorul roman şi, mai ales, trebuie să ne dezvălui dacă va avea vreo legătură cu Laptele negru al mamei sau ne vei surprinde cu o nouă abordare şi alte personaje?

Cosmin Leucuţa: Păi, după cum observă toată lumea, stilul meu este foarte schimbător, dar mă străduiesc să mă surprind şi să mă încânt pe mine, şi apoi şi pe ceilalţi. Deci, senzaţii tari pe toate fronturile. (râde) Partea a doua a trilogiei va apărea în toamnă, tot la Editura Adenium. Deşi, poate „trilogie” nu e un termen corect. Dar mai multe nu spun despre asta. A doua parte este varianta… să zicem „alternativă” a întâmplărilor din Laptele negru al mamei. Finalul este… aşa cum v-am obişnuit. Şi se ştie deja cum începe partea a treia. Rămâne să descoperiţi singuri de ce au fost surprinşi toţi cei care au citit toate trei părţile.

 

SB: Dacă tot ne-ai făcut curioşi, acum trebuie să ne dezvălui mai multe.

Cosmin Leucuţa: Nu, nu trebuie. Dar o s-o fac. Promit că cine citeşte a treia carte, va trebui s-o citească şi pe-a doua, fiindcă…

(aici a închis gura şi nu a mai rostit niciun cuvânt)

laptele-negru-al-mamei-cosmin-leucuta

Lasă un semn

comentarii

Despre autor

Andreea Tănase
Redactor-editor SB

Premiată la ediția a IV-a (2013) a Concursului de debut literar „Incubatorul de condeie” (IDC), secțiunea Proză scurtă, a câștigat şi Premiul Revistei SemneBune la Atelierul IDC din acelaşi an. Din 2014 împarte lauri în calitate de jure-junior la IDC. Călătoreşte excesiv, citește cu pasiune, scrie proză scurtă când are timp și își divinizează cele două pisici Sphynx.

Număr articole publicate : 263